Pașaport

Se simplifică procedura de eliberare a pașapoartelor moldovenești

746
(reînnoit 12:40 13.05.2018)
Deputații din Moldova au votat mai multe modificări la Legea privind actele de identitate din sistemul național de pașapoarte.

CHIȘINĂU, 13 mai – Sputnik. Deputații Din Moldova au simplificat procedurile de prestare a serviciilor publice în domeniul eliberării actelor de identitate și evidenței locuitorilor Republicii Moldova. 

Conform noilor modificări în Legea privind actele de identitate din sistemul național de pașapoarte, informația cu privire la grupa sangvină din toate tipurile de acte de identitate va fi exclusă, din considerentele că aceasta nu este un identificator unic al persoanei fizice, iar în cazurile diverselor accidente, intervenții medicale sau transfuzii de urgență, grupa sangvină, de regulă, se determină la fața locului prin metode rapide, în laboratoare moderne mobile.

Un alt amendament la lege vizează extinderea termenului de valabilitate al pașaportului cetățeanului Republicii Moldova și al documentului de călătorie pentru apatrizi de la 7 la 10 ani. Prevederea va fi valabilă și pentru solicitanții cu vârsta de peste 16 ani, aceștia fiind mai puţin expuși modificărilor fiziologice de maturizare.

De asemenea, este prevăzută aplicarea în exclusivitate a semnăturii titularului care a împlinit vârsta de 14 ani, precum și obligativitatea de a deține buletin de identitate de la vârsta de 16 ani, în scopul armonizării actelor legislative naționale ce prevăd acțiuni juridice ale persoanelor care au depășit această vârstă.

Modificările aprobate vor intra în vigoare la două luni din momentul publicării lor în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.


746
Tagurile:
grupa sanguina, termen de valabilitate, pașaport
Tematic
Termenul de valabilitate al pașaportului moldovenesc va fi extins până la 10 ani
Din ce dată vom schimba dolarii și euro cu pașaport
Cât vor costa noile pașapoarte moldovenești

Загрузка...