Penitenciar, imagine de arhivă

Noi detalii în cazul minorei de la Ungheni, omorâtă cu deosebită cruzime

209
(reînnoit 19:07 05.04.2018)
Procuratura a oferit noi detalii în cazul bărbatului învinuit de violarea și omorul unei minore la Ungheni. După săvârșirea acestei crime, individul a evadat în timp ce era escortat la izolator.

CHIȘINĂU, 06 apr — Sputnik. Bărbatul care a fost arestat pentru că a violat și omorât cu deosebită cruzime o minoră din Ungheni a fost condamnat la patru ani de închisoare, după ce a încercat să evadeze în timp ce era escortat de oamenii legii.

Pe 21 noiembrie 2017, aflându-se în preajma Penitenciarului nr.11 din Bălți, inculpatul a profitat de neatenţia poliţiştilor care îl escortau și a evadat. Individul a fost reținut de adjunctul procurorului-șef al raionului Glodeni, care se deplasa prin acea regiune și a observat tentativa de evadare, deși în momentul respectiv se afla în concediu anual de odihnă.

În timpul reţinerii, criminalul i-a cauzat procurorului leziuni corporale medii, omul legii având nevoie de îngrijiri medicale.

Astfel, pentru evadare și pentru aplicarea violenţei, inculpatul a fost condamat la patru ani de detenție, urmând ca în scurt timp acesta să-și primească pedeapsa și pentru infracţiunile excepţional de grave comise în raionul Ungheni.

Noi detalii în cazul fostului consilier din Corjeuți, Briceni, care a ucis un minor>>>

Totodată, Procuratura municipiului Bălţi urmează să se pronunțe și pe marginea acţiunilor poliţiştilor care erau responsabili de escortarea inculpatului.

209
Tagurile:
omorâtă, minoră, cruzime, pușcărie, Ungheni, Chișinău, Moldova
Tematic
În pușcărie, mai dihai decât la sanatoriu: Iată ce se întâmplă la Lipcani
Persoanele care vor lovi medicii vor sta la pușcărie. Ce au decis deputații
În pușcărie se va ajunge mai greu. Sancțiunile penale ar putea fi revizuite

Загрузка...