Muncitori, imagine de arhivă

Se schimbă procedura de concediere de la locul de muncă

257
(reînnoit 09:51 23.03.2018)
Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale propune o nouă formulă a concedierilor masive din întreprindere.

CHIȘINĂU, 23 mart – Sputnik. Concedierile colective în Republica Moldova se vor efectua după o nouă formulă. Guvernul a avizat un proiect de lege de modificare a Codului Muncii, prezentat de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. 

Conform propunerii ministerului, concedierile colective în Republica Moldova se vor efectua după următoarea formulă: într-o perioadă de 30 de zile, cel puțin 10 salariați în unitățile care încadrează nu mai mult de 20 și mai puțin de 100 de salariați,  cel puțin 10 la sută din numărul salariaților în unitățile care încadrează cel puțin 100, dar nu mai mult de 300 de salariați și cel puțin 30 de salariați în unitățile care încadrează cel puțin 300 de salariați.

Молоток в зале судебных заседаний
© Sputnik / Андрей Старостин

Angajatorul care intenționează să întreprindă concedieri colective va trebui să informeze în scris reprezentanții salariaților din unitate despre apropiatele concedieri, indicând motivele și perioada concedierilor, să trimită Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă o notificare care să cuprindă informația cu privire la concedieri și să transmită o copie a notificării reprezentanților salariaților.

De asemenea, angajatorul va iniția consultări cu reprezentanții salariaților privind posibilitățile de a evita concedierile colective sau de a reduce numărul salariaților afectați, precum și de a atenua consecințele concedierilor prin recurgerea la măsuri sociale de suport, cum ar fi redistribuirea sau recalificarea salariaților concediați.

Noi modificări la Codul Muncii. Schimbări în procedura de concediere>>>

Responsabilă pentru identificarea soluțiilor privind depășirea problemelor ridicate de concedierile colective este Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă. Aceasta se va implica, împreună cu angajatorul și reprezentanții salariaților, în acordarea suportului privind încadrarea în câmpul muncii a salariaților ce urmează a fi concediați.

În același context,  organul sindical din cadrul unității sau reprezentanții salariaților vor putea acorda suport necesar angajatorului și salariaților în vederea realizării procedurilor ce țin de concedierile colective și posibila reangajare.

257
Tagurile:
salariati, concediere, Codul Muncii, loc de munca, Ministerul Sanatatii, Muncii și Protectiei Sociale, Modova
Tematic
Noi modificări la Codul Muncii. Schimbări în procedura de concediere
Deținerea de către angajat a statutului de pensionar va fi temei de concediere


Загрузка...