Judecată

Tot mai multe acuzații de corupție pe numele judecătorilor. Reacția CSM

160
(reînnoit 17:56 11.03.2018)
Tot mai multe plângeri pe fapte de corupție pe numele magistraților sunt expediate la Inspecția Judiciară.

CHIȘINĂU, 11 mart — Sputnik, Vasile Dosca. Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Victor Micu, a declarat într-un interviu pentru Sputnik-Moldova că niciun judecător nu a fost condamnat în ultimii ani pentru acte de corupție.

„În ultimii cinci-șase ani nu au fost foarte multe hotărâri definitive și irevocabile că într-adevăr un judecător a luat mită. Se vehiculează în presă din mai multe considerente, pe care nu vreau acum să le spun. Dar eu, ca președinte al CSM, recunosc că sunt probleme în acest sens, dar ele sunt exagerate de multe ori", a declarat președintele CSM, Victor Micu.

Mai mult, Victor Micu a spus că Consiliul Superior al Magistraturii, dar și Inspecția Judiciară, nu pot verifica dacă magistratul a luat sau nu mită, dar pot să constate dacă soluțiile date de aceștia sunt sau nu corecte.

Potrivit președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, Victor Micu, numai în 2017 au fost depuse două mii de astfel de petiții.

„Anul trecut au fost în jur de două mii de plângeri depuse la Inspecția Judiciară. Din acestea au fost confirmate anumite suspiciuni asupra activității  judecătorilor, aproximativ o sută de petiții. Asta nu înseamnă că aici judecătorul a fost sancționat. Pentru că Inspecția Judiciară stabilește dacă decizia pronunțată de către magistrat este sau nu una corectă. Eu nu vă pot spune câți judecători au fost sancționați pentru că nu cunosc cifra. Dar și sancționarea se face etapizat, nu de odată", a mai spus Victor Micu.

Judecătorii ar putea scăpa de influența politicienilor. Ce zice CSM>>>

Cât despre salariile pe care le primesc în prezent judecătorii, președintele Consiliului Superior al Magistraturii a afirmat că ele sunt într-adevăr mari, în comparație cu ale altor funcționari. Dar, este totuși însuficient pentru munca pe care o depun. Ultimele date statistice arată că unui judecător îi revin anual câte 700 de dosare.

160
Tagurile:
Inspecția Judiciară, Victor Micu, sancționat, Consiliul Superior al Magistraturii, acuzații, corupție, Victor Micu, moldova
Tematic
Victor Micu, viitorul președinte al Curții Supreme de Justiție?
Criză de judecători în Moldova. În ce raioane există doar un singur magistrat

Загрузка...