Rețeaua de socializare ”Facebook”

Pericol: Cum copiii pot deveni victime ale exploatării sexuale în Moldova

211
(reînnoit 15:48 04.10.2017)
Oamenii legii îi avertizează pe părinți să fie precauți şi să-i monitorizeze pe copii atunci când aceștia navighează pe Internet

CHIȘINĂU, 2 oct — Sputnik. Centrul pentru Combaterea Crimelor Informatice a Inspectoratului Național de Investigații îi informează pe cetățeni despre o nouă metodă de exploatare sexuală în internet.

Potrivit Poliției, persoanele rău intenționate crează conturi false pe rețelele de socializare cu numele companiilor de modeling și propun angajarea în calitate de model pentru a prezenta diverse produse cosmetice, vestimentație sau reviste.

Astfel, în goană după un salariu decent, tot mai mulți cetățeni, inclusiv minori, cad în plasele așa-numiților agenți fictivi ai companiilor de modeling. În cazul acceptării propunerii, este organizat așa numit "casting" pentru a deveni model divizat pe etape, solicitând de la victimă câteva poze personale (inițial decente). În următoarea etapă, aceștia îi comunică că a fost acceptată, însă îi mai cer să expedieze câteva poze sau să intre în direct într-o ședință video prin internet, în care i se solicită obligator să apară dezbrăcată și în diverse ipostaze.

După ce abuzatorul obține imaginile intime ale victimelor, aceste materiale sunt folosite pentru a șantaja victima. Aceștia solicită bani, alte poze intime noi, întâlniri în mediul real cu scopul de a întreține relații sexuale în diverse forme în schimbul nerăspândirii materialelor compromițătoare publicului larg.

Ofițerii de investigații au identificat trei cazuri de acest fel și atenționează cetățenii că este în creștere riscul de acostare, abuz sexual și exploatare sexuală în mediul online atât al copiilor, cât și al maturilor.

Potrivit specialiștilor, pentru copii o astfel de experiență îi poate cauza o traumă puternică și chiar poate marca o persoană pentru toată viața, cauzând întreruperea dezvoltării emoționale, spirituale, intelectuale, sexuale și influențând negativ interesul social.

”Centrul pentru Combaterea Crimelor Informatice al INI atrage atenția tuturor părinților, tutorilor și educatorilor asupra gravității problemei menționate, pentru a fi precauți şi a monitoriza navigarea în siguranță a copiilor în spațiul virtual, precum și îi atenționează pe toți cetățeni Republicii Moldova să respecte regulile generale de securitate în mediul on-line”, este scris într-un comunicat al Poliției.

Pentru mai multe detalii cu privire la pericolele spaţiului Internet, puteţi accesa web site-ului www.internetsigur.md.

În cazul în care ați devenit victima unor astfel de acțiuni sau ați cunoscut un asemenea caz, vă rugăm să ne contactaţi la numerele de telefon: 022 577 153, 078 710 293 — Unitatea de gardă a Inspectoratului Național de Investigații sau la adresa de e-mail a Centrului pentru Combaterea Crimelor Informatice: ccci@mai.gov.md.

211
Tagurile:
metoda, exploatare sexuala, stiri Moldova, sputnik md, internet, on-line, pericol, minori, INI
Tematic
Strigător la cer: Un minor exploatat sexual de directorul școlii – VIDEO
Șocant: Poliția oferă detalii despre moldovencele exploatate sexual în Suedia
A obligat-o să întrețină relații sexuale perverse. Vezi ce a urmat – VIDEO
Primul medic vaccinat în Republica Moldova

„Nu este dureros”: Declarațiile primului medic care s-a vaccinat împotriva COVID-19

9
(reînnoit 12:44 02.03.2021)
În Republica Moldova a început campania de vaccinare. Primilor medici din cadrul Spitalului Clinic Republican le-a fost administrată deja doza de vaccin. Cum se simt după imunizare.

CHIȘINĂU 2 mar - Sputnik. Primul moldovean vaccinat împotriva COVID-19 este șeful secției Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Clinic Republican Alexandru Botizatu. El a primit serul, iar peste 15 minute a ieșit în fața presei pentru a face declarații. El susține că acest vaccin a adus o doza de speranță în rândul lucrătorilor medicali, care sunt acum la limita epuizării.

„Sunt cele mai frumoase emoții. Când am primit acest certificat de vaccinare, am avut aceleași emoții ca și atunci când am absolvit Universitatea de Medicină, cu aceeași mândrie și cu aceleași gânduri bune. Lumina se va aprinde pentru toți colegii și mă bucur că colegii mei sunt dornici să se vaccineze. Sun gânduri optimiste, gânduri bune, gânduri pline de speranțe și acum mă simt foarte bine”, susține șeful secției Terapie Intensivă, Alexandru Botizatu. 

Doctorul susține că vaccinul nu este dureros și că după imunizare se simte bine. 

„Au trecut acele 15 minute recomandate de specialiști și mă simt foarte bine. Senzațiile sunt foarte bune și cu acest gând plin de speranțe mergem mai departe la serviciu. (...) Nu este dureros. Am așteptat să fie dureroasă înțepătura, am mai primit injecții, dar aceasta este o procedură foarte simplă și durerea nu se simte”, a declarat doctorul. 

Alexandru Botizatu a fost și el unul dintre pacienții cu COVID-19 și a declarat că perioada de recuperare pentru fiecare este lungă și anevoioasă, indiferent de forma bolii pe care o face. 

„Trebuie să cunoaștem toți că pacienții care suportă COVID-19, indiferent de formă, trec o perioadă destul de complicată și absolut toți pacienții în ultima jumătate de an, când deja vorbeam de vaccin, au spus că vor să se vaccineze. Toți care au trecut prin complicații și prin boala provocată de acest virus, toți au spus că ar fi acceptat să se vaccineze și că nu vor să se mai întoarcă la acea experiență”, a explicat Alexandru Botizatu.

Doctorul a vorbit și despre reticența unor persoane la vaccin și a îndemnat oamenii să nu să se teamă, deoarece, consideră Botizatu, doar vaccinul poate scăpa omenirea de noul coronavirus.

„Noi, medicii, am discutat foarte mult, am urmărit și rezultatele primelor vaccinări în lume. Noi doar am așteptat ca vaccinul să ajungă în țară. Noi nu ținem cont de producător, noi acceptăm vaccinul pe care ni-l recomandă autoritățile și specialiștii din domeniu”, susține Botizatu. 

Un alt doctor care, la fel, este printre primii moldoveni vaccinați, spune că vaccinul a devenit o speranță pentru fiecare dintre medici.  

„Mă simt foarte bine, mă simt fericită că vaccinul a ajuns și în Republica Moldova și demult am așteptat să fim vaccinați. Noi știm că pot fi reacții adverse la oricare vaccin, nu contează care, dar eu nu mă tem. Sunt sigură de calitatea vaccinului care a ajuns în Republica Moldova”, a declarat un al medic al Spitalului Clinic Republican.

În cadrul campaniei de imunizare vor fi vaccinați mai întâi cei care lucrează nemijlocit în cadrul secțiilor de reanimare, anestezie și de terapie intensivă, precum și personalul din cadrul secțiilor cu profil COVID-19 din spitale. Ulterior va fi vaccinat întreg personalul medical din instituțiile spitalicești, a precizat anterior Ministerul Sănătății.

Campania a început cu vaccinarea lucrătorilor medicali de la Spitalul Clinic Republican, iar apoi vor fi imunizați angajați ai Institutului de Medicină Urgentă.

În cadrul celei de-a doua etape vor fi imunizate persoanele care au depășit vârsta de 60 de ani, cele care au afecțiuni cronice, precum și angajații din cadrul structurilor de menținere și asigurare a ordinii publice, apărării și securității statului și lucrătorii din sistemului penitenciar.

Va fi permisă intrarea în Europa "cu un vaccin incorect din punct de vedere politic"?>>>

Abia la cea de-a treia etapă va fi imunizată toată populația, adică toți cei care nu au fost vaccinați în primele două etape.

Potrivit planului național de imunizare împotriva coronavirusului, 70% din populația Republicii Moldova ar urma să primească vaccinul. 

Primele peste 21 de mii de doze de vaccin AstraZeneca împotriva noului coronavirus au ajuns în Republica Moldova sâmbătă, 27 februarie, fiind oferite cu titlu gratuit de România.

Amintim totodată că Agenția Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale a autorizat pe 26 februarie vaccinul rusesc "Sputnik V" în țara noastră.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

9
Tagurile:
medici, pandemie, COVID-19, vaccin
Tematic
Cum va proceda Ministerul Sănătății în cazul celor care vor refuza vaccinarea - Video
Scăpăm sau nu de pandemie după vaccinarea în masă: Prognoza autorităților - Video


Загрузка...
Protest

Așa nu se mai poate: Părinții ies la protest - detalii

1159
(reînnoit 12:49 02.03.2021)
Mai mulți părinți nemulțumiți de revenirea la învățământul online sunt gata să iasă la protest în fața Parlamentului. Aceștia vor ca elevii să poată merge la ore și să însușească materia de studii în incinta sălilor de clasă.

CHIȘINĂU 2 mart - Sputnik. Unii părinți au ajuns la limita răbdării și vor să iasă la protest. Aceștia intenționează să organizeze o manifestație în fața Parlamentului vineri, 5 martie, la ora 13:00. Părinții sunt nemulțumiți de decizia CNESP privind trecerea elevilor la învățământul de la distanță și vor cere în cadrul protestului să fie redeschise școlile. 

Victoria Rusnac este mama a patru copii, trei dintre care sunt elevi. Femeia susține că deja de un an de zile copiii nu pot învăța și rămân în urma programei școlare din cauza orelor online. Mai mult, femeia se arată indignată și de faptul că părinții sunt nevoiți să-și ia copiii la locul de muncă, pentru că nu au cu cine să-i lase acasă. 

„În anii precedenți, Alexandra era una din cele mai bune la matematică, acum ea multe teme noi nu le înțelege, dar programa merge înainte. Copilul nu sa dezvoltat în ritm cu programa pentru că multe teme noi trebuie să le studieze singură, cu multe nelămuriri. O concluzie ce ține de școlarii mei - pot sa declar ca un an de zile de studii copiilor noștri l-au pierdut”, susține organizatoarea protestului de vineri. 

Precizăm că peste șapte mii de părinți au semnat o petiție online în care își manifestă nemulțumirea față de decizia CNESP de a trece elevii la învățământul de la distanță și solicită anularea urgentă a acestei hotărâri. Potrivit autorilor petiției, autoritățile nu au întreprins acțiunile necesare pentru a asigura condițiile pentru buna desfășurare a învățământului online. Părinții susțin că elevii nu au fost asigurați cu echipamentul necesar ca să-și poată continua studiile de la distanță.

De asemenea, părinții se arată indignați de faptul că, în timp ce școlile urmează a fi închise, alte locuri publice rămân deschise.

„În timp ce dvs închideți școlile, vital necesare pentru a asigura un proces educațional eficient și calitativ, rămân deschise bisericile, localurile de alimentație publică, barurile, piețele și alte locuri publice, iar transportul public e plin de persoane cu vârsta peste 60 ani, care și reprezintă principala categorie de risc în pandemia de COVID-19”, menționează părinții.

Amintim că vineri, 26 februarie, Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică a decis să înăsprească unele măsuri, în legătură cu creșterea numărului de cazuri de COVID-19. Una dintre decizii este transferarea elevilor și studenților la învățământul online în perioada 1 - 15 martie. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

1159
Tagurile:
protest, online, școli, elevi, părinți nemulțumiți, părinți
Tematic
Școlile se închid din nou și trec la învățământul online - iată de când


Загрузка...