Aeroportul Chișinău

Când vom putea călători cu troleibuzul până la Aeroport

83
Șeful Regiei Transport Electric Chișinău, Gheorghe Morgoci, a făcut publică data lansării liniei de troleibuz până la Aeroport

CHIȘINĂU, 20 iun — Sputnik. Deja la sfârșitul lunii iunie vor începe să circule troleibuzele până la Aeroportul Chișinău, a declarat șeful Regiei Transport Electric Chișinău (RTEC), Gheorghe Morgoci.

Acesta a spus că Regia Transport Electric a încheiat toate procedurile de certificare, licențiere și evidență în organele de stat pentru cinci troleibuze care vor circula fără fire. Lansarea liniei nr. 30 „Aeroport — Piața Marii Adunări Naționale" este planificată pentru 27 iunie. Orarul mersului troleibuzelor urmează a fi precizată și va depinde de orarul aterizării și decolării avioanelor pe Aeroportul Chișinău.

De remarcat că pe 14 iunie administrația Capitalei le-a propus chișinăuienilor să se pronunțe pe care străzi să treacă troleibuzele fără fir. Peste cinci zile, s-a anunțat că troleibuzul va circula din centrul Capitalei până la Aeroport, varianta care fusese propusă RTEC, iar biletul pentru o călătorie va costa 2 lei.

Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.

Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>

Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>

Urmărește-ne pe rețelele de socializare:

|Sputnik Moldova pe Facebook |@sputnikmoldova pe Twitter |Sputnik Moldova pe VK| |Sputnik Moldova pe OK |Sputnik Moldova pe GPlus+|

83
Tagurile:
27 iunie, Linie de troleibuz, acumulatoare, lansare, Regiei Transport Electric Chișinău, Gheorghe Morgoci, Chișinău
Viorica Dumbrăveanu

Vești bune de la Dumbrăveanu în privința situației pandemice

6
A scăzut numărul pacienților care se afla în stare gravă din cauza virusului COVID-19, dar și a celor intubați. Despre aceasta a anunțat Viorica Dumbrăveanu în cadrul ședinței Executivului.

CHIȘINĂU, 28 oct - Sputnik. Ministrul Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, a prezentat situația pandemică din țară în cadrul ședinței de Guvern. Dumbrăveanu a precizat că avem tendințe pozitive, iar în prezent specialiștii depun mai mult efort în nordul țării, unde săptămâna trecută s-a înregistrat un număr mai mare de infectări. 

"Conform datelor, în prezent, în instituțiile medicale spitalicești avem 2700 de persoane internate. A scăzut numărul cazurilor grave. Dacă am avut o medie de 300 de persoane în stare gravă, acum media este de 200. Totodată, a scăzut considerabil numărul persoanelor care sunt intubate. Dacă am avut o medie de 60 de persoane, acum avem 30 de persoane intubate. A descrescut și numărul persoanelor de gravitate medie. A descrescut și numărul persoanelor care se tratează acasă. Timp de 2 săptămâni am menținut 8 mii de persoane, acum sunt 7 mii, dar oricum în scădere. Situația e controlabilă, locuri sunt în spitale, inclusiv în Terapie Intensivă", a declarat ministrul Viorica Dumbrăveanu. 

Premierul Ion Chicu a întrebat-o pe Viorica Dumbrăveanu la ce etapă se află pregătirea secțiilor de votare pentru scrutinul prezidențial din 1 noiembrie. 

"Toate echipamentele de protecție pentru membrii echipelor CEC au fost procurate, inclusiv măști de protecție pentru alegătorii care vor veni la secții. Pe parcursul zilei de ieri și azi au fost deja distribuite. Toate măsurile de sănătate se aduc la cunoștință și deja urmează fiecare în parte să le implementeze", a spus ministrul Viorica Dumbrăveanu. 

Bilanțul persoanelor infectate a ajuns la 72 460. De la începutul pandemiei, 53 201 pacienți s-au vindecat de COVID-19, iar 1 710 au decedat din cauza complicațiilor provocate de coronavirus. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

6
Tagurile:
Spital, Virus, pandemie, COVID-19
Tematic
Pierdere imensă: Un cunoscut medic a fost răpus de COVID-19
Nicolae Botgros, internat la Urgență cu COVID


Загрузка...
Pensii și plăți sociale

Are sau nu statul bani pentru achitarea pensiilor: Răspunsul Guvernului

68
(reînnoit 15:48 28.10.2020)
Guvernul a dat asigurări că statul are bani suficienți pentru a achita pensiile și plățile sociale atât pentru luna octombrie, cât și pentru noiembrie, iar motiv de îngrijorare nu este.

CHIȘINĂU, 28 oct - Sputnik. Chiar în debutul ședinței de Guvern, premierul Ion Chicu a solicitat să fie prezentate datele cu privire la achitarea pensiilor și alocațiilor sociale pentru luna octombrie întrucât, potrivit lui, se vehiculează informația eronată că statul nu are bani pentru a-și onora atribuțiile față de cetățeni.

"Am văzut mai mulți doritori în spațiul public care afirmă că oamenii nu vor primi pensiile, prestațiile sociale și chiar salariile, inclusiv la Căușeni, unde oficiile Poștei Moldovei nu ar fi funcționat", a spus Ion Chicu. 

Ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, a precizat că este un fals și a venit cu explicații.  

"CNAS a efectuat transferul integral în data de 1 octombrie a mijloacelor financiare necesare pentru achitarea pensiilor și alocațiilor sociale, dar și a suportului financiar în mărime de 900 de lei. Respectiv la data de 1 octombrie, toți beneficiarii de pensii și alocații au primit mijloacele financiare la card. Achitările prin intermediul Poștei Moldovei achitarea a fost efectuată conform graficului până pe 24 octombrie. Au existat anumite situații în Căușeni, dar au fost determinate de contabilitatea Poștei Moldovei, dar au fost soluționate și beneficiarii au primit. Mai avem 1% din beneficiari care nu au ridicat acești bani, dar s-a întâmplat din cauza că nu au putut să se prezinte la poștă pentru că erau internați în spitale sau nu se aflau în țară, dar vor putea ridica mijloacele financiare luna viitoare", a precizat ministrul Viorica Dumbrăveanu. 

Premierul Ion Chicu a întrebat ministrul Finanțelor dacă avem bani în buget pentru achitarea plăților în luna noiembrie. Sergiu Pușcuța a dat asigurări că resurse financiare există.

"Ministerul Finanțelor este în proces de acumulare a lichidităților pentru ca în prima zi de lucru a lunii noiembrie să efectuăm transferul către CNAS, care ulterior va asigura achitarea. În contul trezorerial avem peste 9 miliarde de lei", a precizat ministrul Finanțelor, Sergiu Pușcuța. 

Ion Chicu a îndemnat angajații de la CNAS și Poșta Moldovei atunci când se confruntă cu anumite probleme de ordin intern sau din cauza pandemiei de COVID-19, să organizeze activitatea instituțiilor astfel încât să nu fie întârzieri la achitarea acestor plăți, fiindcă categoria de oameni care beneficiază de acești bani nu poate aștepta mult timp.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

 

68
Tagurile:
indemnizații, plăți sociale, pensii
Tematic
Cu cât s-au scumpit casele de la Orheiul Vechi în 20 de ani
Cât de pregătite sunt autoritățile pentru a implementa fondurile nestatale de pensii


Загрузка...