Ofițer CNA - foto arhivă

Ofițerii CNA, uluiți de tupeul administratorului unei școli auto din Bălți

532
(reînnoit 10:26 11.05.2017)
Chiar dacă a mai fost prins anterior cu astfel de abateri, administratorul unei școli auto private din municipiul Bălţi a perseverat în rele, fiind astfel reținut de ofițerii și procurorii anticorupție

CHIȘINĂU, 11 mai — Sputnik. Bărbatul este suspectat de trafic de influență. Cazul a ajuns în vizorul DGT Nord a CNA după ce denunțătorul a acuzat că suspectul, împreună cu o persoană necunoscută, ar fi pretins și primit de la el 27 de mii de lei.

Cei doi susțineau că pot influența membrii Comisiei de examinare din cadrul Secției Înregistrare a Transportului şi Calificarea.Conducătorilor Auto Bălți a ÎS,,Registru", în scopul determinării acestora să evalueze pozitiv cunoștințele pentru eliberarea permisului de conducere pentru categoriile „D" și „E".

După acumulării materialului probator, managerul a fost recunoscut în calitate de bănuit și reținut pentru 72 de ore. În privința acestuia urmează a fi decisă aplicarea măsurii preventive.

Centrul Național Anticorupție menționează totodată că persoana respectivă este la a treia abatere de acest gen. Anterior, bărbatul a mai fost documentat pentru săvârșirea a două infracțiuni similare.

Dacă va fi găsit vinovat, bănuitul riscă o pedeapsă cu închisoare de până la 6 ani sau amendă în mărime de până la 4000 unități convenționale — echivalentul sumei de 200 000 de lei.

Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.

Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>

Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>

Urmărește-ne pe rețelele de socializare:

|Sputnik Moldova pe Facebook |@sputnikmoldova pe Twitter |Sputnik Moldova pe VK| |Sputnik Moldova pe OK |Sputnik Moldova pe GPlus+|

532
Tagurile:
bănuit, școală auto, administrator, trafic de influență, reținut, permis de conducere, CNA, Bălți, Moldova
Tematic
CNA l-a reținut pe șeful filialei Drochia a „Gărilor și Stațiilor Auto"
Chirtoacă cere ca CNA să ancheteze străinii implicați în contractul parcărilor
Ofițerii CNA și astăzi sunt puși pe treabă: Pe cine vor mai aresta?


Загрузка...