ambuscadă

Totul are un sfârșit: polițiștilor le-au trebuit trei luni de zile pentru asta

123
Polițiștii din municipiul Chișinău au avut nevoie de trei luni de zile pentru a pune captă acestor nelegiuiri

CHIȘINĂU, 13 apr — Sputnik. Oamenii legii au destructurat o grupare criminală specializată în furturi din locuinţe. Potrivit poliției, este vorba de doi locuitori ai Capitalei cu vârste de 23 şi respectiv 30 de ani. Aceștia au fost condamnați anterior pentru infracţiuni similare.

Polițiștii i-au monitorizat pe parcursul a trei luni, iar unul dintre cei doi a fost prins în flagrant într-o ambuscadă organizată în apropierea unei locuinţe din municipiul Chișinău.

Potrivit Poliției, bănuiţii ar fi săvârşit cel puţin șapte furturi din locuinţe, cauzând prejudicii materiale în sumă de aproximativ 500 de mii de lei.

În urma perchezițiilor autorizate au fost depistate şi ridicate bunuri de preţ care au fost furate de la cetăţeni. Este vorba de ceasuri de mână, tehnică audio-video, bijuterii din aur şi argint, produse cosmetice şi parfumerie. Totodată au fost găsite aparate destinate consumului de substanţe narcotice, confecţionate artizanal, precum şi un pistol păstrat ilegal.

Suspecții au fost reţinuţi pe un termen de 72 de ore şi sunt cercetaţi penal pentru furt în proporţii deosebit de mari. Ei riscă privațiune de libertate pe un termen de la 7 la 12 ani.

Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.

Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>

Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>

Urmărește-ne pe rețelele de socializare:

|Sputnik Moldova pe Facebook |@sputnikmoldova pe Twitter |Sputnik Moldova pe VK| |Sputnik Moldova pe OK |Sputnik Moldova pe GPlus+|

123
Tagurile:
nelegiuiri, știri de ultima oră, trei luni, Totul are un sfârșit, știri, polițiști, Chișinău
Tematic
Ghinionul unui hoț de buzunare
Cât va plăti un bărbat pentru fapta sa josnică săvârșită împotriva minorilor
Așa nu se mai poate! Fotografia care i-a revoltat pe polițiști


Загрузка...