armă

De ce un moldovean păstra la domiciliu o armă și muniții letale

56
(reînnoit 14:02 24.01.2017)
Un moldovean riscă să ajungă după gratii pentru că a încălcat legislația privind regimului armelor şi muniţiilor cu destinaţie civilă.

CHIȘINĂU, 24 ian — Chișinău. Un bărbat dintr-o suburbie a municipiului Chișinău este cercetat penal pentru că a încălcat legislația privind regimului armelor şi muniţiilor cu destinaţie civilă.

Bărbatul a ajuns în vizorul poliţiştilor în luna decembrie a anului trecut. Acesta a fost prins în timp ce se afla la vânătoare ilegală. Polițiștii i-au întocmit un proces verbal și au ridicat atunci o armă cu ţeava ghintuită cu calibrul 7.62 mm, păstrată legal, precum şi 10 cartuşe.

Potrivit expertizei, cartușele erau din categoria muniţiilor letale, iar şase din ele s-au dovedit a fi cartuşe militare din metal dur (aliaj din oţel), produse industrial.
Conform legislaţiei în vigoare, este interzisă procurarea, deţinerea, portul, folosirea, importul, exportul şi comercializarea de către persoane fizice şi juridice, cu excepţia organelor cu competenţe în domeniul apărării naţionale, securităţii statului şi ordinii publice, a cartuşelor cu glonţ cu miez din materie dură.

Astfel, polițiștii din sectorul Buiucani al Capitalei au desfăşurat percheziţii la domiciliul bărbatului unde au mai găsit cartuşe de același tip. De asemenea, a fost depistată o ţeavă de armă de vânătoare păstrată ilegal.

Polițiștii au inițiat o cauză penală pentru purtarea, păstrarea, procurarea, fabricarea, repararea sau comercializarea ilegală a armelor şi muniţiilor. Bărbatul este cercetat penal în stare de libertate şi riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 6 la 12 mii de lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la 3 ani.

Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.

Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>

Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>

56
Tagurile:
Muniții, păstrare, poliția, arme, moldovean, ilegal, penal, Chișinău
Tematic
Câți deținători legali de arme sunt în Moldova
Țări est-europene, inclusiv România, au vândut arme сare au ajuns în Siria


Загрузка...