Ploaie

Zeci de case au fost afectate de inundaţie la Iargara

60
Ploile torenţiale au afectat grav casele locuitorilor din satul Iargara. Colaboratorii organelor de drept au venit în ajutorul acestora.

CHIŞINĂU, 4 iun — Sputnik. În urma precipitaţiilor abundente de vineri, zeci de case din satul Iargara, raionul Leova, au fost inundate.

Locuitorii au fost sprijiniţi de poliţişti, care au ajutat la pomparea apei din 24 de case. În paisprezece construcţii locative a fost deteriorat mobilierul şi au fost afectaţi parţial pereţii.

Colaboratorii de poliţie au ajutat de asemenea la consolidarea digului de la iazul din localitate, pentru a preveni ruperea acestuia.

O ploaie torențială extrem de puternică s-a abătut marți, seara târziu, asupra capitalei Moldovei. Consecințele intemperiei: zeci de străzi și mașini inundate. Pe strada Albișoara, un automobil a dispărut cu totul sub ape. În centrul orașului vântul puternic a doborât mai mulți copaci.

Ulterior, șeful Serviciului Hidrometeorologic de Stat, Mihai Roibu, a comunicat că în doar câteva ore în Chișinău a plouat cât pentru o lună întreagă: 64,4 litri de apă la 1 metru pătrat.

Asemenea ploi s-au mai abătut asupra capitalei: la 13 iunie 2013 au căzut precipitații de 107 litri pe 1 metru pătrat.

Strada Vasile Alecsandri după ploaie
© Sputnik / Мирослав Ротарь

În total au suportat pagube aproximativ 200 de gospodării și au fost afectate 180 ha de terenuri agricole.

În timpul ploii torențiale din seara de marți s-a rupt digul unui lac din satul Iargara, raionul Leova. Doar datorită intervenției salvatorilor apa nu a ajuns până la casele oamenilor.

Ulterior, nivelul apei a început să scadă însă, în urma altor ploi puternice, acesta a crescut din nou. Poliţia a pus la dispoziţia locuitorilor de la Iargara îmbrăcăminte şi produse alimentare de primă necesitate.

În zilele de 3-4 iunie, în Moldova a fost valabil codul galben de ploi, fiind prognozate averse (15 — 30 l/m2), pe alocuri foarte puternice (50 l/m2), însoțite de grindină. Totodată, meteorologii au emis un avertisment în legătură cu posibilitatea inundării văilor, valabil până sâmbătă, 4 iunie.

60
Tagurile:
meteorologi, Ploi torențiale, inundate, case, Iargara
Tematic
Chirtoacă preocupat de maşina soţiei, nu de situaţia din Chişinău după ploaie
Asfaltul „întors pe dos”: ploaie torenţială la Chişinău


Загрузка...