Penitenciar

Un avocat și-a ”vândut” cel puțin 2 ani de libertate. Avea și un complice

152
Procurorii i-au pus sub urmărire penală pe un avocat și pe un șef de ocol silvic. Cei doi sunt învinuiți de trafic de influență.

CHIȘINĂU, 13 mai – Sputnik. Potrivit MAI, un avocat, care este ex-procuror adjunct al procuraturii Călărași, precum și complicele acestuia, șeful Întreprinderii Ocolul Silvic Ungheni, sunt cercetați penal pentru trafic de influență.

Cei doi ar fi pretins suma de 6000 de euro de la o persoană condamnată la 8 ani de închisoare pentru escrocherie.

În schimbul banilor la care au pretins cei doi, avocatul promitea să îi determine pe magistraţii de la Curtea de Apel Chişinău să caseze decizia primei instanţe și să pronunţe o hotărâre de achitare.

”În scopul documentării acţiunilor ilegale ale suspecților, sub controlul angajaţilor Serviciului protecție internă și anticorupție (SPIA) al MAI şi procurorilor din cadrul Procuraturii anticorupţie, banii au fost transmiși în două tranșe a câte 4000 şi 2000 de euro”, a subliniat MAI.

Ulterior, procurorii și ofiţerii SPIA au desfăşurat percheziţii la domiciliile, birourile de serviciu şi în automobilele bănuiților, care au fost escortați la Procuratura anticorupţie unde avocatul a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei.

La moment urmează a fi efectuate alte acţiuni de urmărire penală şi măsuri speciale de investigaţii, în scopul stabilirii implicării şi altor persoane cu tangenţă la acest caz.

Dacă va fi dovedită vinovăția acestora, bănuiții riscă o amendă în mărime de până la 80000 de lei sau închisoare de la 2 la 6 ani.

152
Tagurile:
Curtea de Apel Chişinău, Trafic de influenţă, Avocat, Moldova
Tematic
Un avocat stagiar din Chişinău riscă să ajungă la închisoare

Загрузка...