Sergiu Ciobanu

Directorul ANRE despre procedura iniţiată de Gas Natural Fenosa contra Moldovei

147
(reînnoit 18:05 12.10.2015)
Sergiu Ciobanu, directorul ANRE, a subliniat că pe lângă pretenţiile Gas Natural Fenosa trebuie să fie luate în calcul şi aspectele de ordin social.

CHIŞINĂU, 1 oct – Sputnik. Directorul Agenţiei Naţionale de Reglementare în Energetică (ANRE), Sergiu Ciobanu, a declarat pentru Sputnik că procesul iniţiat în arbitraj de către Gas Natural Fenosa contra Republicii Moldova nu este un litigiu clasic, iar distribuitorul de energie electrică şi autorităţile moldoveneşti urmează să ajungă la un consens în privinţa metodologiei de calculare a tarifelor.

Sergiu Ciobanu a mai subliniat că ANRE este la curent cu devierile financiare pe care le invocă Gas Natural Fenosa, care insistă să fie luate cât mai curând decizii ce îi vor permite acestei companii cu capital străin să-şi recupereze sumele pe care pretinde că nu le-ar fi încasat, deşi ar fi avut acest drept legal.

„Ei (Gas Natural Fenosa, n.red.) insistă asupra unei soluţii imediate. Noi însă ne dorim o soluţie de lungă durată, ca să nu admitem o majorare bruscă a tarifelor la electricitate. Dacă am fi procedat doar conform metodologiei, am fi fost obligaţi să introducem imediat modificările solicitate de distribuitor. Dar a trebuit să ţinem cont şi de aspectul social”, a declarat Sergiu Ciobanu.

Directorul ANRE a precizat, totodată, că Gas Natural Fenosa se arată interesată de o soluţie amiabilă.

Fiind întrebat care este comportamentul celorlalţi distribuitori de energie electrică, Sergiu Cebotaru a menţionat că doar Gas Natural Fenosa este atât de categorică.

„Ceilalţi distribuitori au o atitudine mai patriotică”, a punctat Ciobanu.

 

147
Tagurile:
Soluţie imediată, Aspecte sociale, Litigiu, Arbitraj, Electricitate, Tarife, Gas Natural Fenosa, ANRE, Sergiu Ciobanu
Tematic
ANRE a majorat tarifele la energia electrică
Viorel Morari

Fostul șef al Procuraturii Anticorupție Viorel Morari a fost reținut

32
Șeful suspendat al Procuraturii Anticorupție Viorel Morari a fost reținut. Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Generale, Morari este cercetat pe patru capete de acuzare, printre care și fabricarea unui dosar la comandă.

CHIȘINĂU 19 ian - Sputnik. Șeful suspendat al Procuraturii Anticorupție ar fi fost arestat din nou. Despre acest lucru a anunțat Procuratura Generală. Potrivit unui comunicat de presă, Viorel Morari, împreună cu șeful interimar al Serviciului Antidrog al Poliției de Frontieră, sunt cercetați pentru fabricarea unui dosar la comandă. Morari a fost audiat marți în calitate de bănuit pe patru capete de acuzare: ”exces de putere”, ”fals în acte publice”, ”reținerea sau arestarea ilegală” și ”tragerea cu bună-știință la răspundere penală a unei persoane nevinovate”.

În urma audierilor, procurorul a decis ca Viorel Morari să fie reținut. Potrivit comunicatul de presă, Morari ar fi fabricat un dosar la comandă în cazul fraților Igor și Adrian Borș, co-proprietarii ai unei rețeli de benzinării, reabilitați recent în drepturi, după ce s-a ajuns la concluzia că în anul 2018 au fost persecutați, reținuți, arestați, deposedați de avere și trași ilegal la răspundere penală într-un dosar la comandă. 

Viorel Morari nu ar fi acționat de unul singur. În acest dosar figurează și actualul șef interimar al Serviciului Antidrog din cadrul Poliției de Frontieră, care în anul 2018 era ofițer de investigație. El a fost pus sub învinuire pentru ”exces de putere”, ”fals în acte publice”, ”reținerea sau arestarea ilegală” și ”tragerea cu bună-știință la răspundere penală a unei persoane nevinovate”.

Urmărirea penală este în plină desfășurare și continuă să se investigheze toate detaliile acestui caz. 

Amintim că fostul șef al Procuraturii Anticorupție a fost arestat în luna ianuarie, fiind pus sub învinuire pentru abuz în serviciu și fals în acte publice.

Ulterior, i-au fost înaintate și alte capete de acuzare - amestec în înfăptuirea urmăririi penale, îmbogățire ilicită și spălare de bani.

În consecință, Viorel Morari a stat în arest mai bine de o lună, iar la mijlocul lunii februarie a fost eliberat de sub control judiciar din sala de judecată, după ce magistrații au respins solicitarea procurorilor de a prelungi arestul cu 60 de zile. 

Viorel Morari a ajuns șef la Procuratura Anticorupție în aprilie 2016 și a demisionat în primăvara anului 2019. La mijlocul lunii septembrie a aceluiași an, a fost restabilit în funcție. Pe 23 ianuarie 2020, Consiliul Suprem al Procurorilor l-a demis pe Morari din funcția de șef al Procuraturii Anticorupție până la adoptarea unei decizii finale cu privire la cazul în care este vizat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

32
Tagurile:
Viorel Morari, Procuratura Anticorupţie, Procuratura


Загрузка...
Boboteaza în Moldova - foto de arhivă

Cea mai geroasă noapte din ultimii ani: Ce vreme urmează în Moldova

109
Tocmai am trecut de cea mai geroasă noapte din ultimii trei ani. În ajunul Botezului Domnului, sărbătoare marcată pe 19 ianuarie, în Republica Moldova, în nord s-au înregistrat minime de minus 21 de grade Celsius. 

CHIȘINĂU, 19 ian – Sputnik. Cu adevărat, am avut „gerul Bobotezei”. În noaptea de 18 spre 19 ianuarie, în Republica Moldova s-au înregistrat cele mai scăzute temperaturi din ultimii trei ani.

Potrivit datelor Serviciului Hidrometeorologic de Stat (SHS), în nord termometrele au indicat noaptea - 21... - 18 grade Celsius.

În raioanele de centru Criuleni și Călărași, minimele termice ale aerului fost de minus 16 grade Celsius. În regiunea de sud, cel mai frig a fost în raionul Ștefan-Vodă – minus 19...minus 14 grade Celsius.

Pentru noaptea de 19 spre 20 ianuarie, SHS prognozează minime de -9..-12 grade Celsius în nord, -8..-11 grade în centru și -7..-10 grade în sud. 

Prognoza meteo pentru 20 - 26 ianuarie
Prognoza meteo pentru 20 - 26 ianuarie

Va fi destul de frig în următoarele trei zile, potrivit prognozei SHS, după care treptat se va încălzi.

Deja joi, 21 ianuarie, temperaturile vor fi pozitive pe parcursul zilei și în regiunea de nord: la prânz vor fi +1..+4 grade Celsius.

Culturile agricole n-au fost afectate de îngheț, potrivit meteorologilor.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

109
Tagurile:
Moldova, Meteo, frig, geruri
Tematic
Boboteaza la moldoveni – de ce nu se spală rufe și nu se dă bani cu împrumut


Загрузка...
Вячеслав Володин

Volodin: Întotdeauna Rusia s-a pronunțat împotriva acțiunilor violente

0
(reînnoit 16:19 19.01.2021)
Președintele Dumei de Stat a declarat că participanții la acțiunile neautorizate din alte țări erau numiți de către Washington luptători pentru libertate, dar când astfel de acțiuni au avut loc în SUA, participanții la ele au fost declarați teroriști interni.

CHIȘINĂU, 19 ian – Sputnik. Rusia a optat întotdeauna împotriva acțiunilor violente, iar Statele Unite ale Americii, dimpotrivă, au susținut aceste metode. Declarația a fost făcută de președintele Dumei de Stat Veaceslav Volodin, care a fost citat de RIA Novosti.

Volodin a spus că deja mulți ani elita politică din SUA i-a pus pe americani să se confrunte între ei, pe diferite principii: religioase, de gen, politice. În cadrul campaniei prezidențiale, potrivit președintelui Dumei de Stat, această confruntare a căpătat un caracter un aspect deosebit de periculos și tăios din partea ambelor tabere. Utilizarea acestor instrumente de către una dintre forțele politice a determinat radicalizarea cele de-a doua părți, în cazul de față a celei care îl susține pe președintele Trump.

"Noi am fost întotdeauna împotriva acestor metode și considerăm că ele sunt inadmisibilele. Lupta pentru putere, purtată de două partide de bază din SUA, a dus la luarea cu asalt a Parlamentului și la pierderi de vieți omenești. Întotdeauna noi, dar vreau să menționez - întotdeauna, am pledat împotriva acțiunilor de forță, neconstituționale, dar Statele Unite ale Americii, dimpotrivă, au susținut și încurajat aceste acțiuni în multe țări ale lumii, amestecându-se în afacerile lor suverane", a declarat Volodin.

 Алексей Навальный
© Sputnik / Михаил Воскресенский
Președintele Dumei de Stat a menționat că, în Europa, în spațiul post-sovietic, în Orientul Apropiat, în Asia, în Africa, în America Latină, participanții la acțiunile neautorizate erau numiți de către Washington luptători pentru libertate și democrație.

"Dar când același lucru s-a întâmplat chiar în Statele Unite ale Americii, ei i-au declarat pe acești oameni teroriști interni, care riscă 15-20 de ani de pușcărie. Hai să le spunem lucrurilor pe nume", a declarat președintele Dumei de Stat.

El a spus că ceea ce se întâmplă în SUA constituie un atentat la drepturile și libertățile omului, dar a precizat că acestea țin de treburile interne ale țării.

Președintele Dumei de Stat a amintit că Twiter și Facebook au blocat contul președintelui în exercițiu al SUA, Donal Trump, și a menționat că samavolnicia la care se dedau rețelele sociale să nu se repete și în Rusia. Volodin a spus că departamentul pentru relații externe a Dumei de Stat i s-a dat sarcina să prezinte organizațiilor internaționale o analiză a situației formate în timpul alegerilor în SUA sub aspectul dreptului la cuvânt.

Anterior Twiter și Facebook au anunțat că blochează pe o perioadă nelimitată conturile lui Tramp, pe care l-au acuzat că ar fi incitat la violență. Exemplul acestora a fost preluat și de alte rețele de socializare mai puțin cunoscute. Platformele informaționale și companiile IT americane au un caracter global.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0


Загрузка...