Арест

Judecat pentru şi-a omorât tatăl. Procurorii cer pedeapsă mai aspră

9
(reînnoit 12:04 17.07.2015)
Procurorii au anunţat că vor cere o pedeapsă mai aspră pentru un tânăr care şi-a omorât tatăl. Mai mult, acesta l-a instigat pe un minor să-i fie complice la comiterea crimei.

CHIŞINĂU, 17 iul – Sputnik. Procuratura consideră prea blândă sentinţa aplicată unui locuitor al satului Sevirova din raionul Floreşti, care a fost condamnat recent la 13 ani închisoare pentru că şi-a omorât tatăl.

Potrivit materialelor din dosar, este vorba despre un omor intenţionat. Procuratura raionului Soroca a demonstrat prin probe că la 11 februarie 2015, aflându-se în casa tatălui său din satul Sevirova, inculpatul de 21 de ani l-a instigat pe un consătean de-al său, un minor de17 ani, să-l ajute să-şi omoare tatăl, care le reproşa că abuzează de alcool. Inculpaţii au înjunghiat bărbatul în vârstă de 47 de ani. Acesta a decedat din cauza leziunilor grave care i-au fost provocate.

„Ulterior, fiind cercetat în stare de arest, inculpatul s-a strecurat printre gratiile metalice ale celulei şi sârma ghimpată, reuşind să evadeze din Izolatorul de Detenţie Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Floreşti”, menţionează procuratura, precizând că „la scut timp acesta a fost depistat şi întors după gratii”.

Procuratura anunţă că sentinţa aplicată este prea blândă şi aceasta va fi atacată în modul prevăzut de lege.

9
Tagurile:
sentinţă, Florești, Procuratura, Omor, Floreşti, Republica Moldova
Tematic
Prădată, omorâtă şi incendiată de cei în care avea toată încrederea
Soroca: la beţie şi-a omorât concubina

Загрузка...