Работа экспертно-криминалистического центра

Presupuşi traficanţi de droguri din RM, pe mâna poliţiei

51
Poliţiştii moldoveni au pus mâna pe un grup criminal specializat în punerea în circulaţie a drogurilor.

CHIŞINĂU, 10 iun – Sputnik. IGP a anunţat că la 9 iunie au fost reţinuţi  pentru 72 de ore trei presupuşi membri ai unei grupări criminale specializată în comercializarea drogurilor.

Potrivit Poliţiei, dintre cei reţinuţi au fost condamnaţi anterior pentru infracţiuni similare.

Acest grup a fost urmărit şi documentat în decursul a patru luni de către angajaţii Inspectoratului Naţional de Investigaţii în comun cu Inspectoratul de Poliţie Bălţi,  Procuratura municipiului Bălţi şi BPDS „Fulger”. Gruparea respectivă ar fi pus în circulaţia substanţe narcotice în proporţii mari.

Oamenii legii au stabilit că din grupare fac parte 5 persoane cu vârsta cuprinsă între 35 şi 46 de ani, domiciliate în Bălți, Sîngerei și Soroca. În urma percheziţiilor la domiciliile suspecţilor au fost depistate 300 gr de „haşiş” şi 50 kg de „marijuana” (substanţele narcotice erau păstrate în frigider şi în sticle de plastic), un cântar electronic, lulele care erau utilizate pentru consumarea substanţelor narcotice.

Potrivit IGP, valoarea drogurilor depistate poate să depăşească pe piaţa clandestină un milion de lei. Narcoticele  urmau să fie vândute pe teritoriul municipiului Bălţi şi în raioanele adiacente, iar o parte din ele urmau să fie transportate ilegal prin contrabandă în Federaţia Rusă.

Pentru această infracţiune Codul penal prevede pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 15 de ani. Oamenii legii întreprind acţiuni de depistare şi a altor posibili membri ai grupării.

51
Tagurile:
Piaţa neagră, Reţineri, Droguri, Grupare criminală

Загрузка...