Exploatarea zăcămintelor de petrol

Rusia, al doilea cel mai mare producător mondial de petrol timp de 10 luni la rând

72
(reînnoit 18:45 20.04.2021)
Un nou raport realizat de Joint Petroleum Statistics Initiative (JODI) arată că, în februarie, Rusia a rămas pe locul doi în ceea ce privește producția globală de petrol, cu o producție zilnică națională de 9,398 milioane de barili pe zi (bpd).

BUCUREŞTI, 21 apr – Sputnik. Datele de la Joint Petroleum Statistics Initiative (JODI) arată că Statele Unite au fost prima țară producătoare de petrol din lume, iar Arabia Saudită a ocupat locul trei.

Rusia a deținut statutul de al doilea cel mai mare producător de petrol din lume pentru a 10-a lună consecutivă, coborând pe locul trei doar o lună, în aprilie 2020. Înainte de aceasta, Rusia s-a aflat pe locul doi pentru mai mult de un an, potrivit raportului, citat de RT.

​Conform JODI, în februarie, producția de petrol în Rusia a scăzut cu 0,7% față de luna ianuarie, în timp ce SUA a redus producția cu 6,5% lunar, la 10,364 milioane bpd, iar Arabia Saudită, cu 10,5%, la 8,147 milioane bpd.

De asemenea, statisticile arată că, în ianuarie, Rusia a exportat 3,702 milioane bpd, ceea ce a însemnat o scădere față de 4,2 milioane pe care le-a exportat în decembrie.

În acelaşi timp, în Rusia, rafinarea petrolului a crescut în februarie cu 5,3% față de luna precedentă, ajungând la 5,772 milioane bpd, se mai arată în raport. Între timp, în SUA, rafinarea a scăzut cu 13,3% din ianuarie, ajungând până la 12,67 milioane bpd, iar în Arabia Saudită capacitatea a scăzut cu 2,6%, până la 2,281 milioane bpd.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

72
Tagurile:
Petrol, Rusia
Vaccinul Sputnik V

Virolog: pentru tulpina indiană a COVID-19 e nevoie de mai mulți anticorpi

98
(reînnoit 19:27 24.06.2021)
Medicul infecționist Evgheni Timakov a explicat de ce este atât de periculoasă tulpina indiană a COVID-19, dacă există riscul îmbolnăvirii după vaccinarea deplină și când se va reuși oprirea pandemiei.

MOSCOVA, 24 iun – Sputnik. “Virusul mutează mai rapid decât se presupunea. Inițial virușii nu aveau capacitatea de a ocoli barierele imune. Da, erau patogene, provocau sindroame postcovid serioase, însă peste 30 la sută din populație erau imuni la el, în cazul unui contact cu virusul și chiar la un contact strâns cu bolnavii, nu se îmbolnăveau. Virusului nu i-a plăcut acest lucru și a decis să-și schimbe proprietățile, începând să se adapteze la ele”, a declarat agenției Sputnik infecționistul, candidat în științe medicale, medicul șef al centrului Lider-Medițina, Evgheni Timakov.

Acesta a explicat că tipul coronavirusului din Wuhan a început să se schimbe în toamna anului trecut. Inițial era vorba de tulpina britanică, mult mai periculoasă și agresivă, care s-a răspândit în toată lumea. Virusul a ajuns în condiții prielnice. Ulterior, în fiecare țară au apărut mutații particulare.

“Au existat mutații epidemiologice semnificative și în Rusia – au apărut tulpini siberiene și nord-vestice. Însă ele nu s-au răspândit, fiind insuficient de patogene. Iată tulpinile care au apărut în țările calde – braziliene, sud-africane, indiene s-au modificat într-atât, încât au devenit foarte periculoase. Cea mai patogenă este acum tulpina indiană, care a suferit cinci mutații”, a explicat infecționistul.

Cel mai teribil, potrivit doctorului Timakov, este că tulpina indiană reușește să ocolească barierele imune ale omului, să se ascundă de imunitate și să schimbe tabloul clinic al îmbolnăvirii. Virusul “simulează” un simplu RTI, însă provoacă niște procese mult mai serioase.

Fiind întrebat cu poate fi oprit acest lucru, Evgheni Timakov a răspuns că sarcina constă nu în oprirea lui, cât în prevenirea unei tulpini mult mai grave, care ajunge să ocolească barierele imune nepregătite în cazul unei densități mari ai populației, în special în condițiile confortabile pentru el.

“E vorba de oamenii cu o imunitate slăbită, oamenii pe care i-a contaminat repetat, care deja aveau o imunitate față de coronavirus. Cu toate acestea el a ocolit această imunitate și i-a infectat. Vedem că pe lângă tulpina delta în India se formează și tulpina delta+, care a devenit mult mai activă. Problema nu este cum să ne apărăm de ea, ci cum să pune capăt acestei pandemii, pentru a nu sta mai mulți ani în frică. Din acest motiv e nevoie de formarea în organism a unor anticorpi activi care vor neutraliza virusul”, consideră expertul.

Pentru a evita contaminarea cu versiunea indiană a COVID-19, e nevoie de o cantitate de anticorpi de cel puțin cinci ori mai multă decât norma, menționează Timakov. Totodată, vă sfătuim să vă vaccinați, fără a mai aștepta când numărul anticorpilor va începe să scadă. Potrivit lui, vaccinul poate fi administrat și în cazul unei cantități mari de anticorpi, studiile arată – în toate statele și pe toate platformele, că acest lucru este sigur.

Evgheni Timakov a menționat în mod aparte că Sputnik V este foarte eficient, acesta sporește cantitatea anticorpilor de câteva ori mai mult decât după trecerea prin boală.

“Toate vaccinurile, platformele, nu doar Sputnik, generează de 1,3 – 1,5 mai mulți anticorpi decât un organism care a fost bolnav. Vaccinul acționează asupra organismului mult mai eficient”, a explicat specialistul. “E groaznic nu doar să treci prin boală, să ajungi la ventilator, dar e groaznic și sindromul postcovid. Printre persoanele mai în vârstă de 50 de ani, la fiecare al doilea, într-o formă sau alta. El afectează sângele, celulele sangvine, endoteliul, vasele de sânge, sistemul nervos, în general toate organele noastre. Toate acestea din cauza COVID-ului. Iar pentru a nu ne îmbolnăvi, vaccinul este singura soluție”.

Vaccinul în sine nu este purtător de virus și nu este contagioasă pentru cei din jur, a adăugat Timakov. Însă persoane care s-au vaccinat ar putea să nu dobândească suficienți anticorpi între prima și a doua administrare. Acest lucru vizează o parte din cei vaccinați – de la 2 până la 30 la sută, însă e posibil, explică medicul.

“Îmbolnăvirea e posibilă și după administrarea ambelor componente, însă vaccinul ne protejează de complicații, în urma căreia bolnavul ajunge la spital. Anume la persoanele vaccinate simptomele au forme ușoare, încât uneori omul nici nu știe că are covid”, spune Evgheni Timakov. “Dar acest lucru nu înseamnă că virusul nu e prezent în organism. Chiar și persoana vaccinată care s-a infectat cu coronavirus poate reprezenta un pericol pentru cei din jur”.

Potrivit medicului, Rusia și un șir de state din fosta URSS rămân în urmă în campania de imunizare, sunt vaccinați mai puțin de 10 la sută.

Virologul consideră că măsurile de activizare a vaccinării, care se întreprind acum de către autoritățile unor state sunt justificate.

Pandemia poate fi luată sub control doar atunci când se va desfășura în mod stabil vaccinarea primară, consideră Evgheni Timakov. Iat ulterior vor menține nivelul de anticorpi prin doze singurale ale vaccinului. Însă pentru acest lucru va fi nevoie, în opinia lui, de cel puțin doi ani.

“Virusul va trebui să se adapteze în cele din urmă la noi, iar noi vom dispune de o imunitate colectivă bună”, a conchis doctorul Timakov.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

98


Загрузка...
Директор Службы внешней разведки РФ Сергей Нарышкин выступает на IX Московской конференции по международной безопасности.

Șeful SVR: De ce UE și SUA vorbesc despre o Rusie “malițioasă”

41
(reînnoit 19:09 24.06.2021)
Problemele dialogului dintre Rusia și Occident sunt cauzate de o diferența a abordărilor valorice, consideră șeful SVR, Serghei Narîșkin.

BUCUREȘTI, 24 iun – Sputnik. Directorul Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei Narîșkin, a declarat că o cauză a problemelor în dialogul cu Occidentul este diferența în abordările valorice, iar discuțiile despre o pretinsă activitate distructivă a Rusiei sunt necesare pentru a-și justifica incapacitatea de a-și rezolva problemele, transmite RIA Novosti.

“La o astfel de diferență fundamentală în abordările valorice, oare ar trebui să ne surprindă existența unor probleme în dialogul între Rusia și Occident, precum și tentativele permanente ale SUA și statelor UE de a explica toate problemele interne prin așa-numita activitate malițioasă a Moscovei”, a menționat Narîșkin la Conferința Internațională de Securitate de la Moscova.

Potrivit șefului SVR, spre deosebire de Occident, Rusia susține invariabil valorile generale umane.

“În contrapondere cu pseudovalorile liberale occidentale, Rusia și majoritatea statelor lumii apără adevăratele valori generale umane: respectul față de părinți, grija pentru copii, relația istorică, culturală și spirituală cu locul unde omul s-a născut și trăiește, susținerea virtuților și, în cele din urmă, dreptul popoarelor la o dezvoltare particulară”, a conchis Serghei Narîșkin.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

41
Tagurile:
Narîșkin


Загрузка...
Girofar

VIDEO - Amenințări cu răfuială la Otaci după bătaia în masă: „Mergem la Procuratură”

41
(reînnoit 09:27 25.06.2021)
Mama fetei din cauza căreia s-ar fi bătut mai mulți tineri din Otaci și apoi a început teroarea în masă a declarat pentru Sputnik Moldova că merge în aceste clipe la Procuratură pentru a depune o plângere pe motiv că familia sa este amenințată.

CHIȘINĂU, 25 iun - Sputnik. Natalia Druță, mama fetei din cauza căreia a pornit bătaia de la Nistru din 21 iunie, când mai mulți tineri s-au bătut cu cruzime și apoi au început reglările de conturi în oraș, a declarat în această dimineață pentru Sputnik Moldova că merge la Procuratură pentru a depune o plângere. Femeia a precizat că după scandalul de joi din Otaci familia sa este permanent amenințată cu răfuială.

„În acest moment, eu merg la Procuratură ca să depun o plângere pe acei oameni care amenință familia mea cu răfuială fizică după bătaia de ieri de la Otaci”, a menționat Natalia Druță. 

Precizăm că joi, 24 iunie, a avut loc o bătaie în masă, unde mai mulți localnici și-au împărțit pumni și picioare în cadrul unor reglări de conturi. Totul a pornit de la un conflict declanșat câteva zile mai devreme.

Anterior, ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Ocnița Eugenia Molceanov a declarat pentru Sputnik Moldova că pe 21 iunie doi tineri și o fată au mers să se odihnească la Nistru.

„La un moment dat, trei reprezentanți ai comunității romilor s-au apropiat de tânără. Fata s-a speriat foarte tare și și-a sunat repede un prieten și un coleg de clasă. Cei doi au venit într-un suflet să o apere și așa a început conflictul între ei și reprezentanții etniei rome, care a degenerat în bătaie”, a precizat ofițerul de presă.

Scandalul s-a lăsat cu implicarea poliției, care i-a eliberat însă pe cei trei tineri. Aceștia i-ar fi bătut măr pe „apărătorii” fetei, unul dintre care era minor. Celălalt, de 18 ani, se află la spital. 

Joi, pe 24 iunie, la Otaci a fost organizată o întâlnire a localnicilor pentru a discuta incidentul produs la Nistru. S-au prezentat peste 100 de oameni, iar cearta dintre părți s-a lăsat cu o bătaie în masă. Localnicii și-au aruncat nemilos pumni și bâte.

A fost nevoie de intervenția detașamentului „Fulger”, pentru a calma spiritele. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

41
Tagurile:
amenințări, Otaci, răfuială fizică


Загрузка...