Lavrov a comentat intenția SUA de a trimite nave în Marea Neagră

172
(reînnoit 19:30 12.04.2021)
Ministrul Afacerilor Externe al Rusiei a comentat intenția Statelor Unite de a trimite două nave militare în Marea Neagră, în contextul tensiunilor din jurul Ucrainei.

BUCUREȘTI, 12 apr – Sputnik. Trecerea navelor SUA în Marea Neagră sunt însoțite de un discurs agresiv, Moscova nu înțelege ce scopuri urmărește Washingtonul în Ucraina, a declarat ministrul Afacerilor Externe al Rusiei, Serghei Lavrov.

Mai devreme, o sursă din MAE al Turciei a declarat agenției RIA Novosti că Washingtonul a notificat Ankara cu privire la trecere a două nave militare prin Bosfor în Marea Neagră, unde se vor afla din 14-15 aprilie, până pe 4-5 mai. Potrivit

purtătorului de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, operațiunile navelor militare americane în Marea Neagră sunt “de rutină”, SUA coordonează aceste acțiuni cu autoritățile Turciei în cadrul convenției Montreux.

“În ceea ce privește activitățile militare ale Statelor Unite, inclusiv trecerea navelor în Marea Neagră, acest lucru se întâmplă regulat. Acum acest lucru are loc mult mai insistent, însoțit de un discurs agresiv, apar întrebări despre ce face Federația Rusă la frontiera cu Ucraina. Răspunsul este deplin: noi trăim acolo, e țara noastră. Iată ce fac Statele Unite prin navele sale, militarii, care organizează diverse evenimente sub egida NATO în Ucraina, la mii de kilometri de propriile teritorii – această întrebare rămâne fără niciun răspuns, deocamdată”, a declarat Lavrov după o întrevedere cu omologul său egiptean, Sameh Shoukry.

Convenția de la Montreux, încheiată în 1936, consfințește dreptul tuturor navelor comerciale ale tuturor statelor de a trece prin strâmtori atât pe vreme de pace, cât și de război. Cu toate acestea, trecerea navelor militare diferă în ceea ce privește statele din regiunea Mării Negre și cele din afară. Navele militare a statelor care nu au ieșire la Marea Neagră se pot afla în acest bazin cel mult 21 de zile, fiind prevăzute restricții în ceea ce privește clasa și tonajul.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

172
Tagurile:
Serghei Lavrov, Lavrov, SUA, Rusia
Președintele Vladimir Putin

Putin: Știința rusă și-a demonstrat forța prin crearea vaccinului ”Sputnik V”

31
(reînnoit 15:21 12.06.2021)
Președintele rus a subliniat că cercetătorii din Federația Rusă au obținut succes, creând în termene extrem de restrânse un vaccin sigur și eficient împotriva noului tip de infecție cu coronavirus.

CHIȘINĂU, 12 iunie - Sputnik. Știința rusă s-a manifestat spectaculos în 2020, când oamenii de știință din țară au creat în mod triumfător vaccinul ”Sputnik V” împotriva coronavirusului. O declarație în acest sens a  făcut sâmbătă președintele Rusiei Vladimir Putin. În opinia lui, soluțiile găsite deschid calea pentru apariția vaccinurilor și împotriva altor boli virale periculoase, scrie RIA Novosti.

Premiul de stat în domeniul științei și tehnologiei pentru anul 2020 a fost acordat creatorilor ”Sputnik V”. Acesta i-a revenit lui Aleksandr Gințburg, directorul Centrului de Cercetare pentru Epidemiologie și Microbiologie Gamalei al Ministerului rus al Sănătății, lui Denis Logunov, șeful adjunct al Centrului pentru activitatea științifică și colonelului Serviciului Medical, Serghei Borisevici, șeful Institutului central de cercetări științifice 48 din cadrul trupelor de apărare NBC ale Forțelor Armate ruse.

"Forța științei ruse, a școlii științifice ruse s-a manifestat în mod clar anul trecut, când oamenii din întreaga lume așteptau salvarea de pandemia de coronavirus anume de la savanți. Și cercetătorii noștri au obținut succes, s-ar putea spune chiar triumf, au creat în cel mai scurt timp un vaccin sigur și eficient împotriva coronavirusului – ”Sputnik V ", - a subliniat Putin la ceremonia de înmânare a premiilor de stat la Kremlin.

La ce etapă este procesul de înregistrare a vaccinului „Sputnik V” în UE și OMS>>>

Acest lucru, a spus președintele, i-a permis Rusiei nu numai să asigure disponibilitatea vaccinului pentru cetățenii săi, ci și să ofere asistență de importanță vitală altor state. "Și aceasta este responsabilitatea țării noastre în calitate de putere științifică de frunte în fața întregii lumi", a spus Putin.

„Voi sublinia: acest rezultat a fost obținut datorită cunoștințelor unice acumulate, inclusiv în cursul creării altor vaccinuri, de exemplu împotriva Ebola. Soluțiile găsite de oamenii de știință ruși deschid calea pentru apariția vaccinurilor mult așteptate împotriva multor alte boli virale periculoase ", a adăugat președintele Federației Ruse.

Vaccinul rusesc ”Sputnik V” a fost deja aprobat în 67 de țări, cu o populație totală de peste 3,4 miliarde de oameni. ”Sputnik V” ocupă locul doi în lume în ceea ce privește numărul de aprobări primite de la autoritățile de reglementare guvernamentale. Eficacitatea vaccinului constituie 97,6%, în baza analizei datelor în privința a 3,8 milioane de cetățeni ruși vaccinați, ceea ce este mai mult decât arătau datele publicate anterior de revista medicală The Lancet (91,6%), a informat Fondul pentru Investiții Directe al Rusiei (RDIF) și Centru de cercetare Gamalei.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

31
Tagurile:
premii, Putin, Vaccinul Sputnik V
Tematic
Oficial: Cât costă vaccinul ”Sputnik V”
Ion Ceban spune când va ajunge în Moldova următorul lot de vaccin rusesc „Sputnik V”


Загрузка...
Twitter

Roskomnadzor: Twitter încă nu a eliminat în jur de 500 de materiale interzise

36
Autoritatea rusă responsabilă de supravegherea comunicațiilor a anunțat bilanțul verificării încălcărilor comise de către platformele Facebook, Twitter și Google.

CHIȘINĂU, 11 iun – Sputnik. Twitter încă nu a eliminat aproximativ 500 de postări interzise, anunță pe site-ul său oficial Roskomnadzor (Serviciul federal de supraveghere a comunicațiilor, tehnologiei informației și mass-media), potrivit RIA Novosti.

“Din 2015, platforma nu a eliminat peste 600 de mii de materiale interzise. După aplicarea unor măsuri de încetinire a traficului rețelei de socializare, au mai rămas neeliminate 490 de materiale. Timpul mediu rezervat pentru realizarea cerințelor privind eliminarea materialelor interzise s-a redus de la 129, până la opt zile”, este menționat în comunicatul instituției.

În afară de aceasta, serviciul a identificat 11 cazuri de cenzurare a instituțiilor de presă rusești și a resurselor informaționale, printre care Russia Today, Sputnik, RIA Novosti, precum și un șir de conturi ale utilizatorilor ruși și proiecte (Liderii Rusiei, vaccinul Sputnik V și altele). Totodată, nu a fost localizată prelucrarea datelor cu caracter personal.

“Au fost întocmite zece procese verbale privind contravenții administrative. În prezent, instanțele de judecată au examinat toate procesele verbale, suma totală a amenzilor pentru refuzul de a elimina informațiile interzise constituie 27,9 milioane de ruble. Pentru refuzul de a respecta legislația rusă cu privire la localizarea datelor – patru milioane de ruble”, este precizat în comunicat.

De asemenea, Serviciul a verificat Facebook/Instagram și Google/YouTube. În primul caz, în ultimii șase ani nu au fost eliminate 3,7 mii de materiale interzise (timpul mediu pentru îndeplinirea cerințelor a constituit 105 zile), în cel de-al doilea caz – peste 5,2 mii (82 de zile). Au fost identificare 26 și, respectiv, 29 de cazuri de cenzură, cerințele de localizare a datelor personale nu au fost îndeplinite.

Împotriva Facebook au fost întocmite și examinate 13 procese verbale, suma totală a amenzilor constituind 47 milioane de ruble. Împotriva Google au fost întocmite opt procese verbale, dintre acestea trei au fost examinate, companiei fiindu-i aplicate amenzi în valoare de șase milioane de ruble.

Potrivit legislației ruse, platformele online sunt obligate să restricționeze accesul utilizatorilor la conținutul interzis în decurs de o zi. În caz contrar, riscă o amendă de la trei la opt milioane de ruble. În cazul repetării încălcării, amenda este majorată până la o sumă echivalentă de la 1/10, până la 1/5 din cifra anuală de afaceri. De asemenea, este prevăzută încetinirea sau suspendarea totală a traficului.

Roskomnadzor a subliniat că măsurile menționate de influențare au la bază principiul suveranității informaționale și transparenței și în ansamblu “sunt mult mai tolerante decât reglementările similare din multe state străine, inclusiv SUA”.

“Astfel, actuala lege cu privire la înregistrarea agenților străini din SUA (Foreign Agents Registration Act, FARA) a fost adoptată în anul 1938 pe valul combaterii propagandei naziste, însă este în vigoare până în prezent. Aceasta se deosebește prin formulări vagi: spre exemplu, prin “politică” în FARA se menționează orice gen de activitate care ar putea influența o instituție americană sau un demnitar”,  a declarat Roskomnadzor.

Potrivit serviciului rusesc, cerințele înaintate agenților străini în SUA sunt mult mai extinse decât în Rusia: pe lângă înregistrarea la Ministerul Justiției și depunerea rapoartelor financiare, organizațiile sunt obligate să-și marcheze materialele și să prezinte informații cu privire la toate aspectele activității sale, inclusiv descrierea detaliată a contactelor cu reprezentanții autorităților.

În același timp, pedepsele pentru încălcarea legii în SUA sunt mult mai dure – închisoare până la cinci ani și/sau o amendă până la 10 mii de dolari, interzicerea activității, iar în cazul cetățenilor străini – deportarea (în Rusia e vorba de amenzi).

Din anul 2016, FARA a fost invocată pentru exercitarea presiunilor asupra postului rusesc de televiziune Russia Today și agenției Sputnik.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

36
Tagurile:
articole, amenzi, Facebook, Twitter
Tematic
Cartagena trebuie distrusă: Simonian, despre rețelele de socializare străine în Rusia
ʺAu încercat să-și ascundă identitateaʺ. Cine cenzurează Facebook-ul


Загрузка...

China: Operațiune de salvare în mina Shanxi - 13 persoane au rămas blocate

0
(reînnoit 15:16 12.06.2021)
Operațiunea de salvare în mina Shanxi din China unde, în urma inundațiilor, au rămas blocate 13 persoane.

O operațiune de salvare este în desfășurare în regiunea Daixian la o mină de fier în nordul Provinciei Shanxi din China.

Se crede că 13 persoane au fost blocate în interiorul minei din cauza inundațiilor care s-au produs în zonă. La fața locului au ajuns mai multe mașini de intervenție pentru a sprijini operațiunile de salvare.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
mineri, salvare, mină, China


Загрузка...