Lavrov: Rusia nu planifică o alianță militară cu China

60
(reînnoit 09:17 07.04.2021)
Rusia nu planifică crearea unei alianțe militare cu China. Relațiile dintre Moscova și Beijing sunt de o cu totul altă natură, susține ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov.

BUCUREȘTI, 7 apr – Sputnik. Rusia nu planifică crearea unei alianțe militare cu China, toate informațiile care susține acest lucru sunt niște speculații, a declarat ministrul Afacerilor Externe al Rusiei, Serghei Lavrov.

“Nu doar vorbim, am stabilit acest lucru în documentele bilaterale, pe care le-am aprobat la cel mai înalt nivel în cadrul summit-urilor rus-chineze, unde se spune că relațiile au ajuns, probabil, la cel mai bun nivel din toată istoria, însă aceste relații nu urmăresc crearea unei alianțe militare. Auzim, apropo, speculații despre alianțe militare nu doar în privința relațiile ruso-chineze, am răspuns deja pe acest subiect”, a declarat Lavrov după o întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe al Indiei, Subrahmanyam Jaishankar.

Mai devreme, Lavrov declarase la emisiunea “Marele Joc”, de la postul public de televiziune din Rusia Pervyi Kanal, că Rusia și China nu au nevoie de o alianță militară de genul NATO, iar relațiile dintre Moscova și Beijing sunt de o cu totul altă natură.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

60
Tagurile:
China, Rusia, Lavrov

Patrulă invizibilă: Nava submersibilă BOSS a fost dezvoltată în Rusia

169
(reînnoit 19:01 14.04.2021)
Nivelul științific și tehnologic al industriei navale rusești permite abordarea soluțiilor de proiectare într-un mod nestandard. Nava de patrulare "Straj" cu funcțiile unei nave de suprafață și a unui submarin este capabilă să surprindă specialiștii din diverse țări.

Noul vas va fi exportat cu denumirea BOSS (Border and Offshore Submersible Sentry).

Biroul central de construcție a tehnicii marine "Rubin" a prezentat proiectul navei submersibile de patrulare "Straj", care combină avantajele submarinului cu cele ale unei navei de suprafață. Prețul și dimensiunile relativ mici, caracteristicile tehnice remarcabile, siguranța tradițional ridicată, posibilitatea de a plasa la bord o gamă largă de rachete și torpile (sau echipament științific) face ca BOSS-ul să fie atractiv pentru multe țări cu bugete de apărare mici.

Biroul de construcție "Rubin" – unul dintre liderii mondiali în proiectarea submarinelor – este unul de frunte în Rusia în ceea ce privește construcția navelor submersibile, cu o experiență de 120 de ani în crearea navelor submersibile și aparatelor de diferite clase (inclusiv tehnică civilă).

La exterior, BOSS-ul seamănă cu submarinul diesel-electric al proiectului 613 – un succes constructiv, unul dintre cele mai răspândite și vândute submarine din lume (la fel, dezvoltat de "Rubin"). Nava submersibilă are caracteristici tehnice similare: lungimea de 60-70 de metri, în funcție de dotări, un deplasament de aproximativ 1000 de tone, un echipaj de 42 de persoane. Aceasta poate fi echipată cu rachete ghidate, cu torpile, cu drone, cu instalații de artilerie și cu ambarcațiuni mici de mare viteză pentru grupurile de inspecție. În timpul alegerii sistemelor de arme, dispozitivelor și echipamentelor, specialiștii Biroului de construcție "Rubin" s-au orientat spre modelele moderne, verificate, de serie ale submarinelor, navelor de suprafață și avioanelor.

Potențialele ținte ale noului "nautil", în apă și la suprafață ei, pot deveni navele de război și obiectele de coastă ale unui inamic high-tech, precum și pirații mai puțin echipați, contrabandiștii, braconierii. BOSS-ul poate fi folosit în mod eficient și în calitate de navă de spionaj sau de cercetări științifice.

Durerile de cap ale NATO

Pentru a înțelege gama de posibilități și de sarcini ale noii nave este necesar să ne revenim la proiectul 613 (conform clasificării NATO – Whiskey). Submarinul cu pușcă triliniară simplă și sigură avea un deplasament de 1347 de tone, o lungime de 76 de metri, o lățime de 6,6 metri și putea să se deplaseze la o viteză de până la 18,5 noduri, la adâncimi de până la 200 de metri. Raza maximă de acțiune la suprafață – 8500 de mile (mai mult de 15 mii de km). Armele principale: șase torpile de calibru 533 mm (patru în proră și două în pupă), care puteau fi echipate și cu focoase nucleare (muniție – 12 torpile sau 22 de mine). Autonomie – 30 de zile. Echipaj – 52 de persoane.

© Photo : Министерство обороны РФ

Proiectul 613 a fost dezvoltat pentru a fi armat cu torpile, totuși, au fost construite șase submarine modificate, armate cu rachete – după îngrădirea din jurul rufului se aflau, în două containere rezistente, două rachete de croazieră P-5 cu o rază de acțiune de aproximativ 300 km (pentru a trage din poziția de suprafață în țintele de coastă).

În construcția de serie a proiectului 613 a fost folosită pe scară largă metoda secțional-continuă (întregul corp al navei era împărțit în secțiuni separate și specialiștii, muncitorii, echipamentele specializate lucrau la aceeași secțiune  continuu, doar că la obiecte diferite, care erau identice), sudarea automată și controlul radiografic al cusăturilor de sudură. Flota sovietică primea câte un nou submarin o dată la cinci zile. Timp de șapte ani (1950-1957), au fost construite 215 submarine diesel-electrice cu un deplasament mediu, care puteau, la fel de eficient, să efectueze lovituri cu torpile, să spioneze, să rezolve sarcini operative și poziționale în regiunile unde era dislocat inamicul. Despre vivacitatea proiectului vorbește faptul că submarinele proiectului 613 au fost în uz până la sfârșitul existenței Uniunii Sovietice, adică aproape 40 de ani (în 1990, în cadrul Flotei Mării Negre, își continuau serviciul 18 submarine în stare activă).

Submarinele multifuncționale ale proiectului 613 au fost livrate în masă peste hotare (aproximativ 40 de unități) – Forțelor navale ale Bulgariei, Cubei, Indoneziei, Egiptului, Siriei, Republicii Populare Democrate Coreene, Poloniei. Chinei i-a fost transmisă documentația tehnică și mai mult de 20 de submarine au fost construite la uzinele din Shanghai și Hankou.

Evident, noua navă submersibilă de patrulare a moștenit calitățile principale ale proiectului 613 – durabilitatea, sifuranța și eficiența. În rest, BOSS-ul este copilul de înaltă tehnologie al secolului 21, cu arme calitativ noi și mai puternice, cu mijloace de comunicare, navigare și hidroacustică.

Potențialul

Patrularea militară clasică pe mare este o manevră îndelungată a navelor de suprafață și a submarinelor într-o anumită zonă, care sunt mereu gata de a-și ocupa poziția de luptă și de a ataca navele sau obiectele terestre ale inamicului. Desigur, prezența navelor Forțelor Maritime ale Federației Ruse într-o anumită zonă a Oceanului Planetar, care desfășoară, la ordinul Președintelui (Guvernului), acțiuni de natură non-militară (manevre, exerciții, vizite etc.) pentru a exercita presiune asupra unui alt stat (grup de state) în scopul asigurării intereselor naționale în regiunea respectivă este valabil, dar esența a ceea ce se întâmplă nu se schimbă, nava de patrulare, fiind departe de țărmurile natalee, îndeplinește mereu sarcina de luptă într-o stare de alertă permanentă în fața unui atac de rachete, de artilerie sau de torpile. Anume din acest motiv, Federația Rusă reacționează la apariția distrugătoarelor americane în aproprierea țărmurilor sale în Mările Neagră, Bering sau Japoniei.

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg
© Sputnik / Алексей Витвицкий

În Marina Rusă, până de curând, se ocupau de patrularea acvatoriilor navele de patrulare, pe când în forțele navale ale NATO – distrugătoarele de escortă, fregatele, corvetele și navele din zona de coastă. Este dificil să se pună un semn de egalitate între navele tradiționale de suprafață și submersibilul BOSS (pentru el va fi necesară completarea tacticii de utilizare în luptă). Particularitățile exploatării noii navei ne permite să afirmăm că Biroul de construcție "Rubin" a creat un submarin hibrid.

Patrularea militară în poziție subacvatică permite supravegherea secretă a inamicului, a celor care încalcă frontiera sau a contrabandiștilor, asigură atacuri cu efect surpriză sau răspunsuri la amenințări. La adâncime este mai ușor să se rupă de forțele inamice superioare și acolo nu există nici un pericol de furtună. Caracteristicile de suprafață reprezintă un bonus pentru echipaj, care poate respira aerul proaspăt de mare și nu un produs de regenerare (ca pe submarinele clasice). Posibilitățile de studiu științific al platformei continentale ale navei submersibile de patrulare sunt mai mari decât cele a unei nave de suprafață similare. În plus, BOSS-ul poate servi drept o "clasă" de studiu relativ ieftină pentru pregătirea echipajelor și a infrastructurii de coastă – cu orientarea spre dezvoltării forțelor navale naționale de către unele țări, obținerea experienței și a unor submarine"în deplinul sens al cuvântului".

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

169
Tagurile:
Rusia, navă, submarin
Tematic
Arma rusească: De ce „Iskander” va fi setat asupra țintelor maritime
Lavrov a comentat intenția SUA de a trimite nave în Marea Neagră


Загрузка...
Șeremetievo, controlul pașapoartelor

Cum obții permisul de intrare în Rusia precizările ambasadei Moldovei

77
(reînnoit 15:06 14.04.2021)
Misiunea diplomatică a explicat procedura de obținere a permisului de intrare a cetățenilor țării pa teritoriul Rusiei: ce trebuie să facă cei care au nevoie să meargă acolo la muncă sau la tratament.

CHIȘINĂU, 14 apr – Sputnik. Ambasada Moldovei la Moscova a făcut precizări în legătură cu procedura de obținere a permisului de intrare a cetățenilor străini pe teritoriul Federației Ruse. Explicațiile au fost publicate pe pagina de Facebook a misiunii diplomatice.

”Ministerul afacerilor externe al FR a clarificat procedura de obținere a permisului de intrare temporară pentru cetățenii străini pe teritoriul Federației Ruse, potrivit căreia permisul de intrare se eliberează de către staff-ul operativ (lupta anti-Covid), condus de către viceprim-ministra Guvernului Federației Ruse T.A.Golicova, la solicitarea directă a autorităților executive de profil rusești primitoare, dar nu a Ambasadei Republicii Moldova în Federația Rusă”, este menționat în comunicat.

După cum a explicat misiunea diplomatică, de exemplu, în cazul cetățenilor Republicii Moldova care planifică intrarea pe teritoriul Rusiei la invitația unei companii sau instituții-partener rusești, partea rusă pregătește întregul set de acte (invitația scrisă, copiile pașapoartelor cetățenilor RM, perioada participării la eveniment etc.), după care îl depune la organul executiv de nivel federal/regional din Rusia, cu solicitarea de a se adresa către staff-ul operativ în scopul emiterii permisiunii de intrare în Rusia.

”În ceea ce ține de cetățenii Republicii Moldova, care urmează să primească tratament medical în Rusia, Ambasada informează următoarele. Cetățenii Republicii Moldova vor fi înregistrați de către instituția medicală primitoare rusă, pe portalul specializat (портал государственных услуг Российской Федерации), în prealabil, după care, persoana invitată va primi un cod unic la adresa sa electronică, acest cod fiind de fapt-permisul de intrare în Rusia”, precizează Ambasada.

Intrarea pe teritoriul Rusiei a cetățenilor străini a fost restricționată în martie 2020 din cauza răspândirii infecției cu coronavirus. De atunci, o serie de categorii de cetățeni străini au primit permisiunea de a intra în Federația Rusă, însă pentru cetățenii moldoveni aceste restricții  rămân în continuare în vigoare

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

77
Tagurile:
Ambasada, moldoveni, intrare, Rusia
Tematic
Confirmat: Rusia va livra 182.000 doze de vaccin ”Sputnik V” pentru Moldova
Cote, granturi și burse: Ce li se oferă studenților străini în Rusia


Загрузка...

Curtea Constituțională examinează posibilitatea dizolvării Parlamentului

0
(reînnoit 09:58 15.04.2021)
Curtea Constituțională examinează astăzi sesizarea președintelui Maia Sandu privind circumstanțele în care poate fi dizolvat Parlamentul. Ședința a început la ora 10:00.

Magistrații Înaltei Curți s-au întrunit joi, 15 aprilie, într-o ședință în care se examinează circumstanțele care justifică dizolvarea Parlamentului Republicii Moldova de legislatura a X-a. Sesizarea în acest sens a fost depusă de către șeful statului.

Ulterior, la ora 15:00, președintele Curții Constituționale, Domnica Manole, va susține un briefing în care va vorbi despre constatările făcute de magistrați. 

Amintim că anterior, după ce fostul premier Ion Chicu a anunțat despre demisionarea Guvernului său, președintele Maia Sandu a înaintat-o pe Natalia Gavrilița la funcție de prim-ministru. Atunci, niciun deputat din forul legislativ nu a votat pentru susținerea candidatului la funcția de prim-ministru propus de Maia Sandu, dar și a echipei de miniștri prezentată de Natalia Gavrilița.

Totodată, în cadrul ședinței Parlamentului din data de 11 februarie, deputatul PSRM Corneliu Furculiță a anunțat formarea unei majorități în Legislativ din care fac parte socialiștii, Platforma Pentru Moldova, dar și deputații neafiliați Nichiforciuc, Andronache și Oleinic.

Noua majoritate anunțată, care avea 54 de deputați, a fost numită Platforma Parlamentară pentru Moldova. Tot în acea zi, majoritatea creată a propus propriul candidat la funcția de premier și anume pe fostul ministru al Finanțelor Mariana Durleșteanu. Șeful statului a refuzat să o nominalizeze și a înaintat-o repetat la funcția de premier pe Natalia Gavrilița.În data de 23 februarie, Curtea Constituțională a decis că decretul de înaintare repetată a lui Gavriliță este neconstituțional. Ulterior, după consultările cu fracțiunile parlamentare, Maia Sandu l-a propus la funcția de premier pe Igor Grosu, motivând că nu a fost propus un candidat comun.

Ulterior, PSRM și Platforma Pentru Moldova, alături de câțiva deputați neafiliați, au format o nouă majoritate parlamentară, care l-au înaintat la funcția de prim-ministru pe ambasadorul Republicii Moldova în Rusia, Vladimir Golovatiuc. În data de 22 martie, Înalta Curte a decis că decretul de desemnare a lui Igor Grosu la funcția de prim-ministru al Republicii Moldova este constituțional.

Precizăm că Igor Grosu a publicat lista miniștrilor pe care-i propune în viitorul guvern. Totodată, în cadrul ședinței din 25 martie a Parlamentului, Igor Grosu urma să-și prezinte echipa și programul de guvernare, dar deputații PSRM și ai platformei „Pentru Moldova” au părăsit sala de plen, astfel nu a fost întrunit cvorumul. În aceste condiții, cea de-a doua tentativă de învestire a unui nou guvern se consideră consumată, a anunțat președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi. 

Ulterior, președintele Maia Sandu s-a așezat la masa de negocieri cu fracțiunile, platformele și grupurile parlamentare și au discutat probabilitatea dizolvării Parlamentului. Majoritatea deputaților s-au arătat împotriva dizolvării, deoarece țara trece printr-o perioadă grea, iar unele eventuale alegeri anticipate nu sunt potrivite pentru această perioadă. Totuși, Maia Sandu este de părere că există toate circumstanțele pentru ca actualul parlament să fie dizolvat și a depus o sesizare la Înalta Curte în acest sens. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
Dizolvarea Parlamentului, dizolvare, Curtea Constituţională
Tematic
Curtea Constituțională a respins sesizarea unui deputat PAS: Detalii


Загрузка...