avion Airbus A330

Peskov, despre perspectiva reluării curselor aeriene cu alte țări

51
(reînnoit 20:39 07.07.2020)
Dmitri Peskov a subliniat că situația privind coronavirusul este una neclară, pentru că izbucnesc noi focare de infecție atât în Europa, cât și în Asia.

CHIȘINĂU, 7 iul - Sputnik. Perspectivele de reluare a curselor aeriene cu alte state încă nu sunt clare, pentru că în lume încă mai izbucnesc focare de infecție cu coronavirus. O declarație în acest sens a fost făcută de purtătorul de cuvânt al președintelui rus Dmitri Peskov.

"Perspectivele nu sunt clare, despre acest lucru a dat exact de înțeles ieri președintele… Situația este atât de neclară încât izbucnesc noi focare în Europa, în diverse orașe, și în Asia, iată de ce situația este una absolut instabilă și se schimbă de la o zi la alta”, a declarat Peskov.

Anterior, Ministrul rus al Transporturilor, Evgheni Ditrih, declara că Rusia ar putea relua cursele aeriene cu statele CSI mai devreme decât cu celelalte.

Începând cu 1 iulie, companiile aeriene din Moldova au început treptat să reia cursele regulate din Chișinău. Totuși, Rusia nu a deschis zboruri regulate cu Moldova și până la 1 august există interdicția de trecere a frontierei cu Rusia. Acest lucru a fost anunțat anterior de Ambasada Rusiei în Moldova pe pagina sa din rețeaua de socializare, subliniind că termenul acestei restricții ar putea fi extins.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

51
Tagurile:
COVID-19, Peskov
Tematic
Portul Ismail vrea să lanseze curse navale de pasageri spre România
Le Fonds monétaire international (FMI)

PIB-ul Rusiei va crește: FMI a îmbunătățit prognoza

28
(reînnoit 21:36 26.01.2021)
Fondul Monetar Internațional a îmbunătățit prognoza creșterii economice a Federației Ruse în contextul pandemiei.

CHIȘINĂU, 26 ian – Sputnik. Fondul Monetar Internațional (FMI) a îmbunătățit prognoza creșterii PIB-ului Rusiei în acest an, până la trei la sută.

În octombrie, FMI prognoza o creștere a economiei rusești în 2021 cu 2,8%, în contextul pandemiei.

În 2022, FMI prognozează o creștere a PIB-ului cu 3,9 la sută, față de prognoza din octombrie de 2,3 la sută.

“Aprobarea vaccinului și inițierea campaniei de vaccinare în unele țări în decembrie au insuflat speranțe în încheierea pandemiei”, este menționat în raportul Fondului.

De asemenea, FMI a mai adăugat că, în pofida creșterii numărului victimelor pandemiei, activitatea economiei se adaptează treptat la noile condiții.

În anul 2020, potrivit FMI, economia Rusiei s-a contractat cu 3,6 la sută.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

28
Tagurile:
Rusia, PIB, prognoză, FMI
Tematic
Ce se va întâmpla cu programul cu FMI după demisia Guvernului


Загрузка...
Vîșinski și Butina au pichetat Ambasada Letoniei împotriva persecuției mass-media

Vîșinski și Butina au pichetat Ambasada Letoniei împotriva persecuției mass-media

25
(reînnoit 12:26 26.01.2021)
În decembrie, jurnaliștii letoni vorbitori de limbă rusă, inclusiv cei care colaborează cu portalurile Baltnews și Sputnik Latvia, au fost acuzați în temeiul articolului 84 ​​din Legea penală letonă — "Încălcarea regimului de sancțiuni al Uniunii Europene".

CHIȘINĂU, 26 ian – Sputnik. Membru al Consiliului pentru Drepturile Omului, director executiv al grupului media "Rossiya Segodnya", Kirill Vîșinski, și rusoaica eliberată dintr-o închisoare americană, membră a Camerei Publice, Maria Butina, au pichetat ambasada Letoniei de la Moscova împotriva persecuției lucrătorilor mass-media rusești în Letonia și în statele baltice în general, relatează agenția de presă RIA Novosti.

În mâinile Mariei Butina, încătușate simbolic, se află o placardă cu inscripția "Zonă de liberă exprimare a regimului strict". La rândul său, Vîșinski îndeamnă autoritățile letone să oprească persecuția jurnaliștilor.

"Din păcate, am fost nevoită să-mi pun din nou cătușele. Acesta este ultimul lucru pe care aș fi vrut să-l fac, dar nu pot proceda altfel. Aceasta este o acțiune de solidaritate cu compatrioții noștri, cu jurnaliștii din Letonia, care sunt acum persecutați din cauza unei viziuni alternative, din cauza cooperării cu mass-media rusă", a spus Butina.

Activista socială a numit ceea ce se întâmplă în Letonia o persecuție, din partea autorităților, a libertății de exprimare și a valorilor universale umane.

"În Letonia, drepturile nu numai ale colegilor noștri jurnaliști, ci și ale compatrioților noștri sunt încălcate grav <...> Ei încalcă regula principală a unui jurnalist – posibilitatea de a alege o redacție, care să corespundă convingerilor sale personale. <...> Faptul că astfel de concepte, precum sancțiunile europene, sunt manipulate în Letonia a fost documentat nu numai de noi, nu doar de Ministerul Afacerilor Externe al Federației Ruse, ci și de o organizație care cu greu poate fi suspectată de simpatie față de țara noastră, organizația "Reporteri fără frontiere", a spus Vîșinski.

În decembrie, jurnaliștii letoni vorbitori de limbă rusă, inclusiv cei care colaborează cu portalurile Baltnews și Sputnik Latvia, au fost acuzați în temeiul articolului 84 ​​din Legea penală letonă — "Încălcarea regimului de sancțiuni al Uniunii Europene". Pedeapsa variază de la o amendă monetară până la închisoare. Jurnaliștii au fost percheziționați și au semnat o interdicție de călătorie. Sputnik Latvia și Baltnews sunt asociate cu grupul media MIA "Rossia Segodnya". În același timp, jurnaliștii letoni care scriu pentru aceste mass-media nu sunt angajații acestora, ci acționează doar ca autori independenți.

Ministerul Afacerilor Externe al Federației Ruse a numit gesturile autorităților letone împotriva jurnaliștilor vorbitori de limbă rusă acțiuni punitive și un exemplu flagrant de încălcare a fundamentelor unei societăți democratice – libertatea presei și libertatea de exprimare. Instituția diplomatică a Federației Ruse a menționat că sancțiunile sunt de natură personală și se referă personal la directorul general al grupului media MIA "Rossiya Segodnya", Dmitrii Kiselev, și nu pot fi aplicate tuturor celor care cooperează cu holdingul media. Redactorul-șef al MIA "Rossia Segodnya" și RT, Margarita Simonian, și-a exprimat speranța că Rusia va riposta la dosarele penale împotriva jurnaliștilor vorbitori de limbă rusă.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

25
Tagurile:
pichet, Letonia, ambasada
Tematic
Lavrov, despre presa din Letonia: Toți au dreptul la o informație alternativă


Загрузка...

Emisiunea ”Obiectiv” cu Dumitru Chitoroagă: performanțe noi în domeniu biologiei

0
(reînnoit 08:17 27.01.2021)
În Republica Moldova nu este ușor să fii cercetător și adesea îndeplinești această misiune din plăcere și pasiune, chair dacă remunerarea nu este întotdeauna motivantă.

Alina Trofim este una dintre cele mai ambițioase și creative femei din domeniul științific. Ea a început să creeze proiecte de cercetări ecologice pe când era studentă la facultate. Peste un timp, soarta a adus-o în fața microscopului și, prin diverse cercetări și analize, a început să obțină culturi pure de alge cianofite. În urma experimentelor făcute, a obținut o serie de cianobacterii pe care le implementează acum cu succes în agricultură pentru îmbogățirea solului cu azot, stimularea creșterii plantelor de cultură și a recoltei.

0


Загрузка...