Президент Путин на трибуне Госдумы, 10 марта.

Kremlinul, despre condițiile în care Putin își va înainta candidatura la alegeri

97
Înaintarea candidaturii lui Vladimir Putin în alegerile din 2024 depinde de mai mulți factori, printre care situația internațională legată de economia mondială, coronavirus și conflictele locale.

BUCUREȘTI, 12 mar – Sputnik. Participarea lui Vladimir Putin în alegerile prezidențiale, care urmează să aibă loc în anul 2024, va depinde de câțiva factori, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitriy Peskov.

În special, de situația economică mondială, de urmările răspândirii coronavirusului și conflictele regionale, a specificat el.

Marți, Duma de Stat a adoptat în a doua lectură un proiect de lege de modificare a Constituției, inclusiv propunerile deputatului Valentina Tereșkova de la Rusia Unită, care ar permite actualului președinte să participe la următoarele alegeri. Miercuri, proiectul de lege a fost aprobat în a treia lectură și de Consiliul Federației. Apoi, documentul a fost transmis regiunilor spre examinare, iar o parte a subiecților Federației l-au susținut deja.

“Situația din lume este cunoscută, e destul de neliniștită sau chiar destul de tulbure. În astfel de ani dificili, unele state au luat decizii de a-l lăsa pe președintele în exercițiu să-și continue calea. Anume în astfel de ani complicați este foarte importantă stabilitatea puterii, fermitatea puterii, consecvența ei”, a spus Peskov.

Fiind întrebat dacă acest lucru presupune că Putin și-a schimbat punctul de vedere asupra numărului mandatelor prezidențiale din cauza situației din jurul Rusiei, purtătorul de cuvânt a răspuns afirmativ.

“Norma cu privire limitarea numărului mandatelor rămâne în Constituție, ea nu dispare, iar această excepție pentru actualul președinte are un caracter singular”, a explicat Peskov.

El a mai adăugat că “situația din lume devine tot mai instabilă”, comparativ cu perioada în care Putin a devenit pentru prima dată președinte. În același timp, liderul rus nu a vorbit, deocamdată, despre înaintarea candidaturii sale la alegerile din 2024, a menționat Peskov.

97
Tagurile:
alegeri, Kremlin, Putin
Halloween

Va fi sau nu interzis Halloween-ul în Rusia: Ce spune Kosaciov

56
(reînnoit 17:38 30.10.2020)
Președintele Comitetului pentru Afaceri Internaționale al Consiliului Federației al Adunării Federale, Konstantin Kosaciov spune că pentru el nu există o astfel de sărbătoare, așa cum nu a fost nici pentru părinții, bunicii și străbunicii lui.

CHIȘINĂU, 31 oct - Sputnik. Fiecare ar trebui să decidă asupra atitudinii pe care o are față de Halloween, sărbătoarea nu ar trebui interzisă, consideră președintele Comitetului pentru Afaceri Internaționale al Consiliului Federației al Adunării Federale, Konstantin Kosaciov.

"Nu este absolut necesar să se interzică Halloween-ul. Toată lumea ar trebui să poată decidă fără vreo dictare de sus”, a declarat Kosaciov pentru RIA Novosti.

Halloween este marcat anual pe 31 octombrie în multe țări din întreaga lume. Se sărbătorește în ajunul Zilei tuturor sfinților.

Senatorul însuși a spus că „pentru mine, o astfel de sărbătoare nu există, așa cum nu a existat, nici pentru părinții, bunicii și străbunicii mei”, a spus el.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

56
Tagurile:
halloween 2020, Kosaciov, Rusia, Halloween
Tematic
Halloween „împinge copiii spre Satan și sinucidere”, să fie interzis în școlile din Rusia


Загрузка...
Dmitri Peskov

Peskov: Extremismul nu poate fi camuflat prin religie

32
(reînnoit 13:44 30.10.2020)
Potrivit purtătorului de cuvânt al președintelui Federației Ruse Dmitri Peskov, orice încercare de camuflare a extremismului sub forma unor manifestări religioase trebuie bine înțeleasă și conștientizată.

CHIȘINĂU, 30 octombrie - Sputnik. Extremismul nu poate fi camuflat prin religie, nicio confesiune nu acceptă terorismul. Purtătorul de cuvânt al președintelui rus Dmitri Peskov a făcut vineri declarații în acest sens pentru jurnaliști, informează RIA Novosti.

"Nici o religie mondială nu acceptă ideea extremismului. Le respinge absolut. Și extremismul, de fapt, nu are nimic de-a face cu religia. Orice încercare de a camufla extremismul sub orice religie trebuie bine înțeleasă și conștientizată. Aceasta nu este altceva decât extremism și terorism”, a declarat Peskov.

Joi dimineață, un bărbat a atacat cu un cuțit mai mulți oameni la biserica Notre Dame din Nisa. Trei persoane au fost ucise. Atacatorul a fost reținut rapid. În timpul reținerii, el a fost grav rănit. Primarul orașului Nisa, Christian Estrosi, a declarat că atacatorul nu a încetat să repete „Allahu Akbar”. Parchetul antitero a deschis o anchetă. Șeful departamentului a confirmat că asupra atacatorului au fost găsite acte pe numele unei persoane originare din Tunisia, născută în 1999.

Ca urmare a atacului de la Nisa, Franța, a fost pus în aplicare planul antiterorist Vigipirate. Președintele francez Emmanuel Macron, care s-a deplasat la Nisa, a numit cele întâmplate drept atac terorist. El a menționat că vor fi sporite măsurile de protejare a lăcașelor de cult și a școlilor, iar numărul trupelor franceze va fi mărit în cadrul operațiunii antiteroriste Sentinelle.

Ministrul francez de Interne, Gerald Darmanen, nu a exclus că atacuri precum cele care au avut loc joi la Nisa ar putea să se repete. Potrivit acestuia, țara sa, ca multe altele, reprezintă o țintă serioasă pentru terorism.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

32
Tagurile:
extremism, Dmitri Peskov
Tematic
Premierul ungar acuză dur SUA: exportă instabilitate şi extremism


Загрузка...
Centrul COVID-19 Chișinău

Și astăzi sunt multe cazuri noi de COVID-19 și multe decese

0
(reînnoit 17:58 31.10.2020)
În ultimele 24 de ore au fost confirmate alte 839 de cazuri noi de infectare cu COVID-19. Ministerul Sănătății a informat că alte 19 persoane au decedat ca urmare a virusului.

CHIȘINĂU, 31 oct – Sputnik. Alte 839 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova, dintr-un total de 3.351 de teste efectuate (primar – 3.085 şi repetat – 266).

Vânt puternic, ploaie
© Sputnik / Владимир Трефилов

În ultimele 24 de ore, alte 592 de persoane au fost tratate și externate, iar 19 persoane au decedat din cauza infecției COVID-19.

La ora actuală, 6.015 persoane sunt în tratament la domiciliu cu forme ușoare de COVID-19.

Ministerul Sănătății a oferit următoarele detalii despre starea de sănătate a persoanelor infectate: 792 sunt în stare gravă (43 de pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată), 1.467 au o stare de gravitate medie, iar ceilalţi pacienţi sunt în stare satisfăcătoare.

Dintre cele 839 de cazuri noi raportate astăzi, două cazuri sunt de import, ambele din Turcia. 

Printre cei contaminați în ultimele 24 de ore sunt și 70 de lucrători medicali: medici -20, asistenți medicali - 38, personal auxiliar - 12.

Printre cele 19 persoane decedate se află și un medic: Dumitru Daraban, în vârstă de 62 ani, care a activat în calitate de medic neurolog în Departamentul AMSA, în cadrul Spitalului Clinic Bălți. „Acesta a fost transferat la data de 9 octombrie de la Spitalul Clinic Bălți la Institutul de Medicină Urgentă. Exprimăm sincere condoleanțe și compasiune familiei și colegilor. Dumnezeu să-l odihnească în pace”, a scris Ministerul Sănătății.

Până acum, 49 de lucrători medicali au decedat din cauza COVID-19.

Bilanțul persoanelor infectate cu noul coronavirus a ajuns la 76.040 de cazuri. În total, 55.782 de persoane au fost tratate de COVID-19 până acum. 

Știrea se completează. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
COVID-19
Тема:
Coronavirusul, știri de ultima oră
Tematic
Un epidemiolog rus, despre răspunsul imun la COVID-19 și gripă


Загрузка...