Drapelele Rusiei şi UE

Moscova: Ce trebuie de făcut pentru a îmbunătăți relațiile dintre Europa și Rusia

126
(reînnoit 08:04 17.02.2020)
NATO și Uniunea Europeană trebuie să își revizuiască atitudinea și principiile cu privire la Rusia pentru a îmbunătăți dialogul dintre Europa și Moscova, a declarat ministrul adjunct rus de Externe, Alexander Grușko, într-un interviu acordat presei ruseşti.

BUCUREŞTI, 17 feb – Sputnik, Doina Crainic. Dialogul dintre Rusia și țările europene va fi posibil dacă NATO și Uniunea Europeană își revizuiesc politica față de Moscova, a declarat ministrul adjunct rus de Externe, Alexander Grușko, într-un interviu acordat RBC.

Potrivit acestuia, Europa trebuie să ia măsuri concrete pentru îmbunătățirea relațiilor sale cu Rusia și să îşi schimbe abordarea cu privire la dialogul dintre cele două puteri.

Diplomatul a criticat cele cinci principii pe care Uniunea Europeană le-a aprobat în 2016, în ceea ce privește relațiile sale cu Moscova.

Miniștrii de Externe ai statelor membre ale UE au indicat că modul de colaborare cu Rusia se poate schimba după aplicarea acordurilor de la Minsk, după îmbunătățirea relațiilor cu țările Parteneriatului estic și Asia centrală, consolidând stabilitatea Uniunii Europene şi, de asemenea, restabilind cooperarea cu Moscova pe probleme de politică externă.

„Aceste principii, chiar și în cazul existenţei celei mai mari tensiuni, nu pot fi descrise ca o strategie sau o politică față de Rusia”, a spus Alexander Grușko.

În al doilea rând, NATO trebuie să renunțe la încercarea de a implica Moscova în sistemul de securitate din războiul rece și să nu mai pună accent pe descurajare, a spus diplomatul.

Înarmare inutilă

Potrivit ministrului adjunct rus de Externe, consolidarea capacităților militare ale Alianței în Europa de Est reprezintă o cheltuială inutilă. El a explicat că nu există niciun risc real în regiune.

„În loc să se depună eforturi pentru a contracara riscuri comune, acest mini-război rece continuă”, a mai spus Alexander Groușko.

De asemenea, oficialul rus a cerut țărilor europene să îşi exercite autonomia în construirea unui dialog cu Moscova și să „își reconsidere abordarea”, decât să se concentreze pe Statele Unite.

„Din ce în ce mai mulți oameni înțeleg că nu poate exista securitate fără Rusia și că nu va exista securitate împotriva Rusiei, așa că trebuie să găsim modalități de interacțiune”, a încheiat Alexander Grușko, citat de Sputnik France
126
Tagurile:
RUSIA, europa, relatii, Moscova
Casa Albă, Washington

Reacția Kremlinului la declarațiile administrației Biden împotriva Rusiei

91
(reînnoit 13:58 24.01.2021)
Purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, a spus ce crede el despre declarațiile anti-rusești ale noii administrații de la Washington.

CHIȘINĂU, 24 ian - Sputnik. Primele declarații ale Casei Albe după inaugurarea președintelui SUA Joe Biden împotriva Rusiei sunt destul de previzibile, acestea sunt persoane demult cunoscute, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui rus.

"Acest lucru este destul de previzibil, deoarece la urma urmei, noua administrație sunt persoane vechi, bine cunoscute. În privința declarațiilor, cuvântul ”partener”, probabil, nu poate fi folosit în raport cu noi din partea Washingtonului. Și, desigur, ei încă ne percep, mai degrabă ca pe adversari", a declarat Peskov într-un interviu la postul de televiziune Rusia 1, comentând declarația despre ancheta atacurilor cibernetice din partea Rusiei și asasinarea militarilor în Afganistan.

Totodată, Pescov a declarat că Rusia pledează pentru relații bune cu Statele Unite și, dacă actuala administrație este gata să coopereze, atunci președintele rus Vladimir Putin va acționa la fel, a declarat Peskov.

© Sputnik / Алексей Дружинин

"Tradițional, Rusia a pledat în mod constant pentru relații bune. Nu în cuvinte, ci în fapte, spunem că suntem gata să considerăm americanii partenerii noștri, dar ei nu sunt pregătiți. Dar nu poți fi drăguți cu de-a sila", a subliniat Peskov.

El și-a exprimat speranța că vor putea stabili un dialog constructiv.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

91
Tagurile:
Casa Albă
Tematic
Trump Jr îl critică pe Biden: „Înapoi la războaie din prima zi”


Загрузка...
Obiect de artă pe terasamentul Kazanskaшa din Tula

Călătorii pe timp de pandemie: Unde au ales meargă turiștii ruși

85
Iată ce răspunsuri au oferit turiștii ruși în cadrul unui sondaj despre locurile unde au ales să meargă în acest an, care a fost marcat de pandemia de coronavirus.

CHIȘINĂU, 24 ian - Sputnik. Turiștii intervievați de serviciul online au spus ce locuri au ales să viziteze în 2020, relatează OneTwoTrip, citat de RIA Novosti.

Specialiștii companiei au efectuat un studiu în rândul a 2670 de utilizatori și au constatat că trei sferturi dintre aceștia au început să călătorească mult mai des în orașele învecinate și atracțiile din apropiere. Mai mult, jumătate dintre respondenți au remarcat că în astfel de călătorii au descoperit noi locuri interesante pentru recreere.

Majoritatea (80%) au spus că ar dori să cunoască mai bine regiunea în care trăiesc. Jumătate (55 la sută) dintre respondenți sunt pregătiți să facă excursii în acest sens, iar restul preferă să exploreze singuri zona.

Cel mai confortabil mod de a călători prin cele mai apropiate locuri este cu o mașină personală, 59% dintre respondenți au răspuns că preferă acest mijloc. Restul se mulțumesc să călătorească cu transportul public.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

85
Tagurile:
călătorie, pandemie, turism
Tematic
Asociația Europeană a Operatorilor de Turism - Noi perspective pentru turismul moldovenesc


Загрузка...

Imagini spectaculoase: Un cârd de flamingo roz pe laguna din Izmir - Video

0
(reînnoit 14:35 24.01.2021)
Un cârd de flamingo roz pe o lagună din Izmir din TurciaUn cârd de flamingo roz pe o lagună din Izmir din TurciaUn cârd de flamingo roz pe o lagună din Izmir din Turcia

Un cârd de flamingo roz s-a așezat în laguna Chakalburnu din Izmirul turcesc. În imagini puteți vedea cum se odihnesc păsările care pe suprafața apei. Zona este bine protejată de vânturi, ceea ce le permite păsărilor să se distreze în liniște.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
Turcia, Izmir, flamingo
Tematic
Nebunie totală pe Tik Tok: Cursă auto în Capitală - Video


Загрузка...