Vladimir Putin, despre reforma Constituțională în Rusia

Ce spune Vladimir Putin despre reforma constituțională în Rusia - detalii

342
(reînnoit 14:14 15.01.2020)
Președintele Federației Rusei, Vladimir Putin, nu vede necesitatea adoptării unei noi Constituții în Rusia, însă a propus să fie operate mai multe amendamente. Acestea urmează a fi votate de cetățeni.

CHIȘINĂU, 15 ian - Sputnik. Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, consideră că nu este nevoie de schimbarea Constituției, care a fost adoptată acum un sfert de veac. Liderul rus propune însă o serie de modificări la legea fundamentală, dar acest lucru ar urma să fie realizat doar după consultarea cu cetățenii.

Printre propunerile de modificare a Constituției putem menționa: stabilirea unor noi condiții pentru cei care intenționează să devină președinte al Rusiei, astfel încât această funcție să poată fi ocupată doar de persoane care nu au avut o altă cetățenie decât cea a Federației Ruse și care au locuit în Rusia în ultimii 25 de ani.

Mesajul anual al președintelui Rusiei, Vladimir Putin, cădre Adunarea Federală
© Sputnik / Владимир Астапкович
 O altă propunere de modificare ține de indexarea anuală a pensiilor. În plus, se propune ca salariul minim să nu fie mai mic decât minimul de existență.

De asemenea, ar urma să sporească rolul guvernatorilor în procesul de adoptare a deciziilor la nivel federal. Totodată, Putin a propus ca Dumei de Stat să-i fie încredințată atât alegerea, cât și aprobarea candidaturii prim-ministrului, menționând că ”Rusia trebuie să rămână în continuare o puternică republică prezidențială, iar președintele trebuie să-și păstreze dreptul de demitere a premierului și a miniștrilor”.

Pentru îmbunătățirea procesului de creație legislativă, Putin a propus sporirea rolului Curții Constituționale, precizând că ”este nevoie de crearea unui sistem puternic, fiabil, fără vulnerabilități și stabil, care să garanteze siguranța, independența și suveranitatea Rusiei”.

Amintim că astăzi președintele rus Vladimir Putin s-a adresat pentru a 16-a oară către Parlament. 

În acest an, Vladimir Putin și-a început discursul său cu problema demografică, menționând că de soluționarea acesteia va depinde ”soarta Rusiei”.

342
Tagurile:
Rusia, Constituție, Putin
Tematic
Putin, despre soluționarea problemei demografice: De asta va depinde soarta Rusiei


Загрузка...