Întrevederea lui Vladimir Putin cu Aleksandr Lukașenko

Lukașenko, despre integrarea cu Federația Rusă: Ne putem uni chiar și mâine

223
(reînnoit 15:13 15.02.2019)
Alexandr Lukașenko a declarat vineri, în cadrul negocierilor cu omologul său rus, Vladimir Putin, că Republica Belarus este gata să se unească cu Federația Rusă, întrebându-se retoric dacă Rusia este gata de acest pas.

CHIȘINĂU, 15 feb – Sputnik. Rusia și Belarus vor fi gata să meargă atât de departe în unificarea popoarelor celor două state, în măsura în care vor fi dispuși să facă acest lucru oamenii simpli, a declarat liderul belarus Aleksandr Lukașenko, după negocierile cu omologul său rus Vladimir Putin.

"Îmi voi spune opinia – cred că prietenul și colegul meu va fi de acord cu ea – suntem gata să mergem atât de departe în procesul de unificare, în consolidarea eforturilor noastre, a statelor și popoarelor, în măsura în care voi sunteți dispuși. Ascultați-mă, noi ne putem uni chiar și mâine, nu există nicio problemă. Întrebarea este dacă sunteți gata voi, rușii și belarușii, să faceți un astfel de pas”, a declarat Lukașenko în fața jurnaliștilor, răspunzând la întrebarea până unde poate ajunge nivelul de integrare al celor două state.

"Iată de ce această întrebare trebuie să o adresați vouă înșivă", a adăugat el. Potrivit președintelui belarus, “vom realiza voința voastră în măsura în care vă doriți acest lucru”.

“Dacă nu sunteți gata, indiferent cât de puternică și mare ar fi Rusia, ea nu va fi în stare astăzi să-și impună voința cuiva, cu atât mai mult mie. Nu avem nevoie de așa ceva. Iată de ce, pregătiți-vă în conștiința voastră, în comportament, propuneți-vă niște scopuri. Aici vorbesc de popoarele Rusiei și Belarusului, iar noi vom realiza așteptările voastre, suntem slugile voastre”, a subliniat liderul Belarus.

223
Tagurile:
uni, Lukașenko, Rusia, Belarus
Tematic
Putin va discuta cu Erdogan și Rouhani situația din Siria

Ce cantitate de vaccin rusesc Sputnik V a fost produsă în Rusia

51
(reînnoit 17:20 18.01.2021)
Ministrul rus al Industriei și Comerțul a anunțat ce cantitate de vaccin Sputnik V a fost produsă în Rusia până în prezent și câte doze urmează să fie produse în următoarele luni.

BUCUREȘTI, 18 ian – Sputnik. Până în momentul de față, Rusia a produs aproximativ 6,5 milioane de doze ale celor două componente ale vaccinului de coronavirus Sputnik V. În total, în ianuarie vor fi produse peste 7 milioane de doze, în februarie – 11 milioane, iar în martie 15 milioane, a declarat ministrul Industriei și Comerțului al Rusiei, Denis Manturov.

“În general, industria a ajuns la un ritm de producție mai înalt decât volumele anunțate anterior. În prezent au fost produse aproximativ 6,5 milioane de doze ale celor două componente Sputnik V. În ianuarie vom avea 7 milioane, în februarie – 11 milioane și în martie planificăm 15 milioane de doze”, a declarat Manturov în cadrul unui briefing susținut luni.

Totodată, el a abordat și problema echipamentului pentru producția vaccinurilor în Rusia. Așa, au fost încheiate acordul cu furnizori străini, iar pentru semnarea operative a contractelor au fost implicate reprezentanțele pentru comerț ale Rusiei în afara țării.

“Echipamentul a fost adus, montat. Acest lucru vizează și mijloacele, sorbenți speciali, alte componente necesare pentru producție. Ne ocupă activ și de substituirea importului în această sferă, pentru a ne asigura și în viitor, nu doar în cazul vaccinului, cu acele componente, care sunt necesare industriei noastre farmaceutice”, a declarat oficialul rus.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

51
Tagurile:
Vaccinul Sputnik V, cantitatea, rusesc, vaccin


Загрузка...
 Алексей Навальный

Lavrov: Reacția Vestului la Navalnîi are menirea de a distrage atenția

66
(reînnoit 12:37 18.01.2021)
Ministrul de Externe al Rusiei, Sergei Lavrov, a declarat astăzi că reacția țărilor vestice la reținerea lui Alexei Navalnîi are scopul de ”a distrage atențai de la criza liberalismului”.

BRUXELLES, 18 ian - Sputnik. După reținerea opozantului rus Alexei Navalnîi, unele țări din Vest, incluzând SUA, Marea Britanie și Germania, au cerut autorităților ruse să îl elibereze, relatează Sputnik.

„Vedem cum ei se agață de știrile de ieri despre întoarcerea lui Navalnîi în Rusia. Simt cât de fericiți sunt cu comentariile pe această temă, care sunt aproape aceleași. Sunt fericiți pentru că politicienii din Vest cred că vor fi capabli să deturneze atenția de la cea mai adâncă criză în care se găsește modelul dezvoltării liberale”, a spus Lavrov într-o conferință de presă.

Diplomatul rus și-a exprimat credința că Vestul va da dovadă de ”fair play” și că va încerca să-și rezolve problemele interne printr-o ”cooperare internațională echitabilă” în loc să caute pretexte externe pentru a-și justifica acțiunile.

”Nimeni nu poate acum să rezolve probleme pe cont propriu fără implicarea în formate internaționale multilaterale”, a mai spus Lavrov.

Navalnîi a fost reținut ieri pe aeroportul Sheremetyevo din Moscova la sosirea sa din Germania din cauza violării eliberării condiționate.

Navalnîi s-a îmbolnăvit la bordul unui avion rusesc care opera un zbor intern pe 20 august. El a fost tratat inițial în orașul siberian Omsk după ce avionul a aterizat de urgență. Doctorii locali au propus ca diagnostic principal proasta funcționare a metabolismului și au declarat că nu existau urme de otravă în organismul pacientului.

Două zile mai târziu, Navalnîi a fost dus la spitalul Charite din Berlin pentru tratament. Guvernul german a acuzat ulterior că are dovezi despre otrăvirea acestuia cu un agent din grupa Novichiok. Laboratoarele din Franța și Suedia au susținut această concluzie.

În septembrie 2020, Navalnîi a ieșit din spital. Moscova a cerut Berlinului să prezinte materialele biologice care ar dovedi otrăvirea chimică pentru a putea deschide un caz penal.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

66


Загрузка...
Iarnă

Cât mai țin gerurile: Prognoza meteo pentru 7 zile

0
(reînnoit 22:21 18.01.2021)
Iarna s-a instalat de-a binelea. Pentru marți, 19 ianuarie, meteorologii anunță temperaturi de până la -8 grade. Totodată, izolat pe drumuri se va forma ghețuș, iar precipitații esențiale nu vor fi. 

CHIȘINĂU 19 an - Sputnik. Meteorologii prognozează pentru ziua de astăzi temperaturi de până la minus opt grade Celsius, iar vântul va sufla din Sud spre Vest, de la slab spre moderat. Totodată, presiunea atmosferică va fi ridicată. 

Mercurul din termometre va undica până la -5..-8 grade Celsius în nord, -4..-7 grade în centru și -3..-6 grade în sud. În Capitală termometrele vor indica -5..-7°С.

Prognoza meteo pentru 19 - 25 ianuarie
Prognoza meteo pentru 19 - 25 ianuarie

De menționat că meteorologii au emis anterior cod galben de răcire bruscă a vremii. Avertizarea este valabilă în perioada 16 -19 ianuarie, inclusiv, pe întreg teritoriul țării. Pentru data de 20 ianuarie, meteorologii anunță că vremea se va încălzi ușor.

Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în data de 19 ianuarie 1939 a fost înregistrată temperatura de +14,6 grade Celsius, fiind consideră cea mai caldă zi de 19 ianuarie de la începutul măsurărilor termice, adică din 1886. Valoarea minimă din această zi a fost înregistrată în anul 1963 și era de -21,4 de grade Celsius. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
SHS, iarna în Moldova, vreme rece, prognoza meteo
Тема:
Meteo în Moldova: Prognoza exactă pentru fiecare zi


Загрузка...