Întrevederea ministrului Afacerilor Externe al Rusiei cu omologul său irakian, Mohamed Ali Alhakim

Lavrov, despre eventualitatea unui război nuclear: Așteptăm reacția Europei

209
(reînnoit 14:45 30.01.2019)
Ministrul rus de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a declarat că Rusia va urmări reacția Europei la demararea în SUA a fabricării unor noi focoase nucleare, reamintind că dezvoltarea unor asemenea arme sporește riscul declanșării unui conflict nuclear.

CHIȘINĂU, 30 ian – Sputnik. Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat în cadrul unei conferințe de presă comune cu omologul său irakian, Mohamed Ali Alhakim, că Rusia va urmări modul în care Europa va reacționa la demararea în SUA a producției unor noi focoase nucleare. Potrivit lui Lavrov, este vorba de o nouă rundă în cursa înarmărilor.

“În ceea ce privește anunțul privind demararea producției unor noi focoase nucleare de putere mică în Statele Unite, vă reamintesc că acest subiect a fost inclus în analiza de anul trecut a politicilor Washingtonului în domeniul nuclear. Chiar atunci ne-am exprimat îngrijorarea față de dezvoltarea unor astfel de muniții de putere mică, care sporește probabilitatea folosirii armelor nucleare și, desigur, sporește riscul declanșării unui conflict nuclear”, a declarat Lavrov.

Potrivit oficialului rus, Europa, voluntar sau involuntar, a susținut și a încurajat acțiunile unilaterale ale SUA.

”Mă refer la ieșirea unilaterală a SUA din Tratatul rachetelor anti-balistice, desfășurarea sistemelor globale de apărare antirachetă ale SUA, inclusiv pe continental european, subminarea de către Statele Unite a tratatului INF, care a avut loc de facto cu susținerea Alianței Nord-Atlantice”, a mai adăugat Lavrov.

“Vom vedea cum va reacționa Europa la noile acțiuni unilaterale ale SUA, care subminează stabilitatea strategică. Noi, la rândul nostru, reamintim că i-am propus în repetate rânduri administrației de la Washington reluarea dialogului pentru stabilitatea strategică în toate componentele ei, fără nicio excepție. Această propunere rămâne în continuare pe masa negocierilor care, din păcate, nu au fost demarate”, a menționat șeful diplomației ruse.

SUA a demarat fabricarea noilor focoase nucleare cu putere mică W76-2 cu care urmează să fie dotate rachetele balistice instalate pe submarinele nucleare strategice.

209
Tagurile:
razboi nuclear, Europa, Lavrov
Tematic
Lavrov, despre politica în spațiul postsovietic


Загрузка...