Drapelul UE

Moscova: Ieșirea Federației Ruse din Consiliul Europei ar putea fi inevitabilă

124
(reînnoit 16:18 15.01.2019)
Ieșirea Rusiei din Consiliul Europei poate deveni inevitabilă, în cazul în care situația nu se va schimba, a declarat viceministrul rus de Externe, Aleksandr Grușko.

CHIȘINĂU, 15 ian – Sputnik. Moscova nu trebuie să-și formeze delegația pentru APCE, a declarat vicepreședintele Dumei de Stat, Petr Tolstoi, după negocierile purtate la Geneva în chestiunea revenirii Rusiei la lucrările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE).

“Cred că nu ar trebui să formăm delegația”, a declarat Tolstoi în cadrul ședinței comisiei pentru afaceri internaționale a Dumei de Stat.

Ieșirea Rusiei din Consiliul Europei ar putea deveni una inevitabilă dacă situația nu se va schimba. Va fi o lovitură gravă pentru această organizație, a declarat viceministrul Afacerilor Externe al Rusiei, Aleksandr Grușko în cadrul lucrărilor comisiei.

“Toți conștientizează că ieșirea Rusiei din Consiliul Europei ar putea deveni inevitabilă, în cazul în care situația nu va evolua într-o direcție corectă. Ce este Consiliul Europei fără Rusia?”, a declarat Grușko.

Drapelele statelor NATO
© Sputnik / Алексей Витвицкий

Recent, secretariatul APCE i-a recomandat Rusiei să respecte principiul egalității de gen în procesul de formare a delegației parlamentare. În recomandarea organizației se menționează șase identități de gen cărora legislativul trebuie să le ofere prioritate.

Relațiile între Moscova și Consiliul Europei trec printr-o perioadă complicată. Privarea delegației ruse la APCE de un șir de drepturi a determinat Moscova să suspende contribuțiile la bugetul organizației începând cu iunie 2017.

Secretarul General al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland, invocând statutul organizației, a reamintit că, în cazul în care o țară care nu-și achită cotizațiile timp de doi ani, atunci comitetul miniștrilor ar putea examina problema excluderii acestei țări. Termenul de doi ani expiră pentru Rusia la sfârșitul lunii iunie 2019.

124
Tagurile:
viceministru, declaratie, Consiliul Europei, Moscova, Rusia
Tematic
MAE al Rusiei recunoaște că există o criză în relațiile cu Consiliul Europei
Serghei Lavrov a numit circumstanțele în care Rusia va părăsi Consiliul Europei


Загрузка...