S-400 Triumf

Rusia își consolidează apărarea în Crimeea cu sisteme antiaeriene S-400

131
(reînnoit 14:47 28.11.2018)
Rusia își consolidează prezența sistemelor antiaeriene „Triumf” de protecție a Crimeei.

CHIȘINĂU, 28 nov – Sputnik. O nouă divizie, dotată cu sistemul de apărare antiaeriană S-400 ”Triumf”, va asigura securitatea peninsulei Crimeea, a anunțat șeful serviciului de presă a districtului militar de Sud, Vadim Astafiev.

“În viitorul apropiat, noul sistem va înlocui sistemele antiaeriene vechi”, a spus el, specificând că acest lucru va avea loc în cadrul programului de redotare a forțelor armate ale Rusiei.

Militarii trupelor antiaeriene ale armatei a 4-a a forțelor aeriene și antiaeriene au demarat procesul de pregătire și expediere a tehnicii la stația de transportare, de unde sistemele vor fi transferate la punctul de dislocare permanentă. Acesta nu a specificat unde anume vor fi amplasate.

Recent, pe poligonul din regiunea Astrahan a fost testat cu succes sistemul “Triumf”: unitățile militare au lovit țintele care imitau rachete balistice, obiectele ce zboară la altitudine mică și cu viteză mare.

Sistemele S-400 cu care este dotată armata rusă la ora actuală
© Sputnik / Григорий Сысоев

De asemenea, personalul militar a efectuat un marș pe o distanță de mai mulți kilometri de-a lungul poligonului pentru a testa rezistența sistemelor antiaeriene la vibrații în timpul deplasării pe diverse tipuri de drumuri, în condițiile cele mai extreme.

Sistemul de rachetă mobil S-400 Triumf este destinat protecției celor mai importante obiective politico-administrative, economice și militare. Parametrii tehnici și tactici acestuia depășesc cu mult versiunea anterioară – S-300MP. În același timp, S-300, potrivit aprecierilor specialiștilor, surclasează sistemele străine de acest tip.

131
Tagurile:
S-400, sistem antiaerian, sistem de aparare, Crimeea, Rusia
Tematic
Rachetele ruseşti S-400 pentru India: Delhi reacționează la amenințările Washingtonului
De ce sistemele antiaeriene S-400 rusești sunt solicitate de tot mai multe țări


Загрузка...