Режиссер Кира Муратова

A murit un mare regizor, originar din Soroca

142
(reînnoit 11:45 07.06.2018)
Filmele Kirei Muratova au făcut epocă în cinematografia sovietică și rusă.

CHIȘINĂU, 7 iun — Sputnik. Regizoarea, scenarista și actrița Kira Muratova, originară din Basarabia, s-a stins din viață pe 6 iunie, la vârsta de 83 de ani. Informația a fost confirmată de producătorul Iuri Minzeanov.

"Kira a plecat…iar cu ea și o întreagă epocă. Îmi amintesc, pe când eram încă student, plângeam la filmul "Dolghie provodî", a scris acesta pe Facebook.

Kira Muratova, regizoare de cinema, scenaristă și actriță, s-a născut pe 5 noiembrie 1934, la Soroca.

Tatăl acesteia, Iuri Korotkov, a fost secretar al Comitetului județean al Partidului Comunist din România, care activa în ilegalitate. A murit în anii celui de al Doilea Război Mondial. După război, Kira și mama sa, Natalia Korotkova-Scurtu, s-au stabilit la București. Mama acesteia a activat în cadrul Ministerului Culturii, iar o anumită perioadă a deținut funcția de ministru al Culturii din Republica Socialistă România.

Kira Muratova a studiat la Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Moscova.

În 1959 a absolvit facultatea de regie la VGIK, atelierul condus de Serghei Gherasimov și Tamara Makarova.

Din 1961 a activat la Studioul de Film din Odesa.

Muratova a debutat în calitate de scenarist și regizor în anul 1961, realizând împreună cu soțul său, Aleksandr Muratov, scurtmetrajul "În preajma defileului abrupt". Ulterior, tot împreună, au filmat pelicula cinematografică "Pâinea noastră cinstită".

În 1967 a regizat, deja singură, filmul "Întâlniri scurte", în care a și jucat alături de Vladimir Vîsoțki.
După un scandal cu conducerea Studioului de Film din Odesa, Muratova a fost nevoită să plece la Leningrad, activând la studioul "Lenfilm".

Peliculele realizate de Kira Muratova au cucerit numeroase premii la festivaluri naționale și internaționale de film.

142
Tagurile:
originara din Soroca, scenarista, reguzoare, Kira Muratova, actrita, murit
Tematic
A murit regizorul Mihail Calic, autorul filmului „Omul merge după soare"


Загрузка...