Vladimir Putin în biroul său din Kremlin

Putin: Proiectul de țară până în 2024

176
(reînnoit 10:56 08.05.2018)
În chiar ziua învestirii, președintele Rusiei a semnat un decret în care sunt formulate principalele obiective de dezvoltare ale națiunii pe durata mandatului său.

CHIȘINĂU, 8 mai  — Sputnik. Președintele rus, Vladimir Putin, a semnat decretul cu privire la "scopurile naționale și obiectivele strategice de dezvoltare a Federației Ruse până în anul 2024", anunță serviciul de presă a Kremlinului.

Documentul conține un set de linii directoare care cuprind aspectele economice, sociale, ecologice, științifice și altele.

Astfel, guvernul va avea sarcina de a diminua de două ori nivelul sărăciei în țară. În afară de aceasta, potrivit decretului, în fiecare an va fi îmbunătățită situația locativă a cel puțin cinci milioane de familii. Până în anul 2024, familiile cu venituri medii urmează să dispună de o ipotecă de cel mult 8 la sută, iar volumul construcțiilor de locuințe ar urma să crească până la 120 milioane metri pătrați pe an.

De asemenea, guvernul va asigura majorarea veniturilor reale și pensiilor peste nivelul inflației.

Potrivit documentului, speranța medie de viață a rușilor către anul 2024 trebuie să ajungă la 78 de ani, iar în anul 2030 — la 80 de ani. În același timp, urmează să fie majorat exportul de servicii medicale de "cel puțin patru ori, comparativ cu anul 2017".

Peste șase ani, Rusia trebuie să ajungă printre primele cinci mari puteri economice ale lumii, rezultă din document. Creșterea economică urmează să întreacă indicatorul la nivel mondial, iar inflația nu trebuie să depășească 4 la sută.

Până la 1 octombrie, Cabinetul de Miniștri urmează să adopte un program de activitate și o prognoză a dezvoltării social-economice a țării până în 2024.

În afară de aceasta, guvernul are sarcina să asigure "competitivitatea globală a educației rusești", țara urmând să ajungă în top10 mondial al statelor cu cele mai performante sisteme de educație.

Liderul rus a dispus crearea și implementarea „unui sistem eficient de selectare și susținere a tinerilor talente". În afară de aceasta, urmează să fie creat un sistem național de dezvoltare profesională a cadrelor didactice, care ar urma să cuprindă cel puțin o jumătate din pedagogi.

Spre anul 2024, Rusia trebuie să ajungă printre primele cinci state care au ca prioritare cercetările științifice, potrivit decretului președintelui.

Mesajul lui Dodon pentru Putin: Ne leagă credința ortodoxă și valorile comune>>>

Șeful statului a dispus sporirea atractivității locurilor de muncă pentru cercetătorii ruși și străini și susținerea tinerilor cu potențial științific.

În afară de aceasta, guvernul urmează să realizeze sarcina de creare a unei infrastructuri moderne pentru cercetări și inovații, modernizare a cel puțin 50 la sută din echipamentele celor mai importante instituții de cercetare.

În Rusia urmează să fie înființate cel puțin 15 centre de știință și educație, care vor avea sarcina de a integra universitățile și organizațiile științifice în cooperarea cu structurile care activează în sectorul real al economiei.

Putin a pus în sarcina guvernul să lichideze toate poligoanele de gunoi ilegale de la periferiile orașelor, iar nivelul de emisii în atmosferă în cele mai poluate localități urbane trebuie să fie redus cu cel puțin 20 la sută.

Către anul 2024 trebuie să fie reabilitată ambianța naturală a râului Volga și salvgardat ecosistemul unic al lacului Baikal, se mai spune în decretul liderului rus.

176
Tagurile:
2024, proiect de tara, obiective strategice, obiective, decret, învestire, dezvoltare, Putin, Rusia
Tematic
Oficial: Putin a preluat noul mandat de șef al statului rus
Putin l-a propus pe Medvedev la funcția de prim-ministru al Federației Ruse
Premieră: Cu ce a surprins Putin publicul la ceremonia de inaugurare
Putin a comparat Rusia cu pasărea Phoenix ce renaște din propria-i cenușă
Rusia, gata de conlucrare cu învingătorul alegerilor din SUA

Rusia, gata conlucreze cu învingătorul alegerilor din SUA

38
(reînnoit 14:02 28.10.2020)
Rusia a negat în mod repetat acuzațiile privind tentativele de influențare a proceselor democratice din alte țări, iar purtătorul de cuvânt al președintelui rus Dmitri Peskov le-a calificat drept „absolut neîntemeiate”.

CHIȘINĂU, 28 oct - Sputnik. Rusia nu mizează pe niciunul dintre candidații la alegerile prezidențiale din SUA, a declarat viceministrul rus de externe, Serghei Riabkov.

El a subliniat că Rusia „este pregătită să lucreze cu oricine pe care îl vor alege americanii”.

Anterior, candidatul democrat, fostul vicepreședinte Joseph Biden, a spus că Rusia încearcă să influențeze viitoarele alegeri americane din noiembrie mai mult decât alte țări și, prin urmare, reprezintă principala amenințare.

"Mizele se fac la loterie. Iar noi nu mizăm pe nimeni. În primul rând, din motivul că lucrăm strict și exclusiv în interesul propriei noastre securități, luăm măsuri care denotă o abordare extrem de responsabilă pentru asigurarea securității globale. Iar seria de declarații făcute de președintele rus în ultimele săptămâni și luni este cea mai bună dovadă în acest sens”, îl citează RIA Novosti pe Riabkov.

Potrivit acestuia, determinarea câștigătorului la alegerile din SUA este „o chestiune internă a poporului american”.

"Iar noi vom colabora cu acea administrație care va veni la putere în urma acestor alegeri. Și vom continua dialogul cu aceasta după ce președintele SUA va depune jurământul, pe 20 ianuarie anul viitor", a declarat viceministrul rus de Externe.

Rusia a negat în mod repetat acuzațiile aduse privind tentativele de a influența procesele democratice din mai multe țări, iar purtătorul de cuvânt al președintelui rus Dmitri Peskov le-a numit „absolut neîntemeiate”. Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a comentat despre presupusa ingerință rusă în alegerile din alte țări, afirmând că nu există fapte care să confirme acest lucru.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

38
Tagurile:
Rusia, Peskov, alegeri, SUA
Тема:
Alegeri prezidenţiale în Republica Moldova - 2020
Tematic
Presa din SUA: victoria lui Trump va aduce sfârșitul NATO


Загрузка...
Avion

De ce Rusia își construiește un nou „avion al apocalipsei”

153
(reînnoit 19:05 27.10.2020)
Rusia urmează să-și construiască un nou „avion al apocalipsei”, care va servi în calitate de punct de comandă aerian în cazul celui de-al treilea război mondial.

MOSCOVA, 26 oct – Sputnik, Andrei Koț. Spațios, protejat și cu o tehnologie avansată – în viitorul apropiat Forțele Armate ale Rusiei vor primi în dotare noi puncte aeriene de control în baza navei aeriene de curse lungi Il-96-400M. În Occident astfel de avioane sunt numite “avioanele apocalipsei”. În cazul declanșării celui de-al treilea război mondial, la bordul “cartierului general zburător” înalta conducere militară și politică a țării va organiza apărarea și va coordona trupele terestre, aeriene și navale. Avioanele de această clasă există doar în Rusia și SUA. Mai multe detalii despre particularitățile și sarcinile lor aflați în materialul RIA Novosti.

Salvarea comandamentului

Relațiile între marile puteri nucleare s-au înrăutățit la maxim. Diplomații au ajuns într-un impas, părțile și-au rechemat ambasadorii. Forțele armate sunt aduse la o capacitate maximă de luptă. Bombardierele strategice se ridică în aer, submarinele nucleare cu rachete balistice ies în ocean, sistemele mobile terestre de rachetă sunt amplasate pe rutele de patrulare. Lumea a înmărmurit în așteptarea celui de-al treilea război mondial.

Din fericire, un astfel de scenariu deocamdată e doar o fantezie. Rusia și SUA înțeleg foarte bine că un război de proporții poate degenera în unul nuclear și provoca zeci de milioane de victime. Însă militarii întotdeauna sunt pregătiți de cel mai rău scenariu. Ambele părți presupun că primul atac într-un astfel de conflict va decapita inamicul, îl va lipsi de o capacitate de a controla trupele și de a organiza o rezistență. Ținta principală sunt centrele militare și politice.

Într-o perioadă tensionată, conducerea Rusiei și comandamentul suprem al Forțelor Armate vor fi transportați în mare secret pe un aerodrom militar, unde vor fi așteptați de punctele aeriene de comandă. Sarcina principală a “avioanelor apocalipsei” este evacuarea demnitarilor de rang înalt din fața atacurilor și oferirea condițiilor pentru controlarea apărării țării din aer. Rezistența acestor punct de comandă asigură avioanele de luptă și avioanele de realimentare. O tactică similară a fost elaborată și în SUA, în perioada războiului rece.

Mult așteptata înlocuire

În cadrul Forțelor Aerospațiale ale Rusiei există patru “avioane ale apocalipsei” Il-80, construite în baza avioanelor de pasageri Il-86. Un sistem puternic de alimentare cu energie, mijloacele moderne de comunicare, condițiile de trai confortabile vor permite aflarea în aer timp de câteva zile, desigur, cu realimentări.

De predecesorul său civil Il-80 se deosebește cu o “frunte” înaltă, cu un compartiment mare în partea frontală a fuzelajului, unde este amplasat echipamentul radioelectronic. Totodată, pe Il-80 nu există hublouri, pentru ca echipajul și pasagerii să nu orbească de pe urma unei explozii nucleare din apropiere. În partea din spate se află o antenă pe un cablu, destinată comunicării cu submarinele.

Informațiile detaliate despre Il-80 reprezintă un secret de stat. Se cunoaște doar că la bordul navei este instalat un echipament pentru dirijarea tuturor tipurilor de forțe armate, este prevăzut un loc pentru munca și odihna pasagerilor, rezervoare suplimentare pentru combustibil. Avionul poate zbura de pe orice aerodrom civil sau militar, dispune de mijloace de protecție de arme de distrugere în masă și este capabil să acționeze autonom în cazul distrugerii echipamentelor sistemelor de retransmitere, comunicare și navigare de la sol sau prin satelit.

Il-80 se află în exploatarea armatei peste 15 ani și s-au uzat. În afară de aceasta, avioanele de pasageri Il-86 sunt de cursă medie. Cursa maximă a acestora este până la 3800 de kilometri, ceea ce este insuficient pentru un punct de control aerian. Iată de ce s-a optat pentru Il-96-400M, în calitate de bază pentru un nou “avion al apocalipsei”: raza de acțiune acestei nave în condițiile unei încărcări maxime este de aproximativ 9 mii de kilometri.

Un hotel zburător

Forțele Armate ale SUA dispun de patru avioane E-4B Nightwatch, create în baza avionului de pasageri Boeing-747. Fiecare poate lua la bord până la 100 de persoane și se poate afla în aer până la o săptămână cu o realimentare regulată. E-4B sunt protejate de explozia nucleară și este dotat cu un echipament radioelectronic modern.

În esență, „avionul apocalipsei” american este un hotel zburător. Acolo există toate condițiile pentru o activitate autonomă pentru câteva zile – bucătărie, veceuri, zone de agrement, dormitoare, o cameră de ședință cu o masă și nouă fotolii, zona de comunicații cu 29 de locuri și alte încăperi. Interiorul este unul extrem de confortabil, iar echipamentul este extrem de ergonomic. Probabil, anume din acest motiv primele persoane în stat ale SUA preferă periodic să utilizeze E-4B pentru zboruri pe distanțe lungi în diverse state, în cazul unor vizite oficiale în alte țări, în locul avioanelor prezidențiale Air Force One.

Avioanele E-4B sunt mai vechi decât Il-80 rusești. Acestea au intrat în dotare în anii 70. Cu toate acestea, sunt modernizate periodic. În 2015, o parte a bordurilor au trecut prin procedura de reprogramare și modificare a echipamentului de comunicații. Avioanele au obținut accesul la internet cu o viteză înaltă, comunicații în bandă largă prin satelit, iar canalele speciale sunt protejate cu o bandă largă. Raza de acțiune a E-4B este de 11 kilometri.

În afară de aceasta, americanii dispun de 16 avioane E-6, destinate asigurării sistemului de comunicare de rezervă cu submarinele nucleare, precum și utilizării în calitate de punct de comandă aerian al Statutului Major Unificat al Forțelor Armate ale SUA. În caz de război, aceste nave vor patrula în zona oceanelor Atlantic și Pacific, menținând legătura cu submarinele și „avionul apocalipsei” E-4B.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

153
Tagurile:
apocalipsă, avion, construieste, Rusia
Tematic
Un avion al Forțelor Aerospațiale din Rusia a adus în Moldova produse medicale din China


Загрузка...
Ștefan Gheorghiță

Gripa sezonieră versus coronavirus: Avem sau nu cazuri în 2020

0
De obicei, în această perioadă se înregistrează primele cazuri de gripă. Despre situația curentă aflați de la șeful secției Supraveghere epidemiologică a gripei și infecțiilor respiratorii din cadrul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Ștefan Gheorghiță.
Gripa sezonieră: Informații privind situația din țară

În acest sezon, deocamdată nu au fost înregistrate cazuri de gripă sezonieră, în schimb este în plină ascensiune epidemia COVID-19. Anul trecut, în aceeași perioadă erau deja depistate 50 de cazuri de gripă.

"În anul curent, au fost efectuate investigații la 23 de persoane cu semne clinice compatibile cu gripa sezonieră. Aceste probe au fost investigate în paralel cu testul la COVID. În 10 cazuri rezultatul s-a dovedit a fi pozitiv (cazuri COVID-19)", a declarat pentru Sputnik Ștefan Gheorghiță.

Potrivit lui, monitorizarea și supravegherea epidemiologică a infecțiilor respiratorii acute virale și gripei sezoniere continuă, inclusiv investigațiile de laborator ale persoanelor ce manifestă simptome compatibile cu această afecțiune.

În anul 2019 au fost înregistrate 3258 cazuri de gripă sezonieră. Primele cazuri și-au făcut apariția la sfârșitul lunii decembrie. Cele mai multe îmbolnăviri - 442, au fost la sfârșitul lunii februarie-începutul lunii martie.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
Agenția Națională pentru Sănătate Publică, COVID-19, gripă, gripă sezonieră


Загрузка...