Aeroportul Domodedovo

Un rus originar din Moldova, reținut la Moscova pentru extremism

258
Fostul reprezentant al președintelui rus în regiunea Sahalin Vitalie Gulii a fost reținut pe aeroportul Domodedovo când încerca să ia avionul spre Chișinău.

CHIȘINĂU, 30 ian — Sputnik. Oamenii legii din Federația Rusă l-au reținut pe fostul reprezentant la președintelui rus în regiunea Sahalin Vitalie Gulii. El este suspectat de extremism după ce a publicat cartea "Подножие российского Олимпа. Штрихи к портрету современного чиновника" — (La poalele Olimpului rusesc. Schiță de portret al funcționarului modern — n.r.), transmite RIA Novosti, cu referire la declarațiile avocatului acestuia Daghir Hasanov.

"El este cercetat penal pentru extremism. Motivul inițierii cauzei penale a servit publicarea în anul 2015 a unei cărții despre funcționarii publici din Rusia. Vom discuta cu anchetatorul care îl poate elibera sau va cere prelungirea măsurii preventive", a declarat avocatul lui Gulii.

Avocatul său a mai spus că Gulii a fost reținut la aeroportul Domodedovo, în timp ce se pregătea să zboare la Chișinău la mama sa în vârstă de 93 de ani, care acum se află la spital. În momentul reținerii el a fost înștiințat că era dat în urmărire.

Potrivit avocatului, editarea suplimentară a cărții a fost sistată, pentru că oamenii legii au descins la editură și au "confiscat totul".

Conform articolului din Codul Penal al Federației Ruse care îi este incriminat, acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea pe un termen de până la cinci ani.

Vitalie Gulii a fost numit în anul 1991 în funcția de reprezentant al președintelui Federației Ruse în regiunea Sahalin. În anul 1993, a ocupat funcția de șef de secție în cadrul Administrației Președintelui. Ulterior, a ocupat funcția de adjunct al șefului Direcției de Coordonare ai reprezentanților președintelui Federației Ruse în regiuni.

Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.

Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>

Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>

258
Tagurile:
reprezentant, președintele Federației Ruse, reținut, extremism, Aeroportul Domodedovo, Vitalii Gulia, Chișinău
Tematic
Rusia: violența în familie nu va mai fi pedepsită penal
În Rusia bărbații vor fi discriminați pozitiv
Chaplin: Rusia să restabilească monarhia și să fie condusă de țar
Rusia, gata de conlucrare cu învingătorul alegerilor din SUA

Rusia, gata conlucreze cu învingătorul alegerilor din SUA

38
(reînnoit 14:02 28.10.2020)
Rusia a negat în mod repetat acuzațiile privind tentativele de influențare a proceselor democratice din alte țări, iar purtătorul de cuvânt al președintelui rus Dmitri Peskov le-a calificat drept „absolut neîntemeiate”.

CHIȘINĂU, 28 oct - Sputnik. Rusia nu mizează pe niciunul dintre candidații la alegerile prezidențiale din SUA, a declarat viceministrul rus de externe, Serghei Riabkov.

El a subliniat că Rusia „este pregătită să lucreze cu oricine pe care îl vor alege americanii”.

Anterior, candidatul democrat, fostul vicepreședinte Joseph Biden, a spus că Rusia încearcă să influențeze viitoarele alegeri americane din noiembrie mai mult decât alte țări și, prin urmare, reprezintă principala amenințare.

"Mizele se fac la loterie. Iar noi nu mizăm pe nimeni. În primul rând, din motivul că lucrăm strict și exclusiv în interesul propriei noastre securități, luăm măsuri care denotă o abordare extrem de responsabilă pentru asigurarea securității globale. Iar seria de declarații făcute de președintele rus în ultimele săptămâni și luni este cea mai bună dovadă în acest sens”, îl citează RIA Novosti pe Riabkov.

Potrivit acestuia, determinarea câștigătorului la alegerile din SUA este „o chestiune internă a poporului american”.

"Iar noi vom colabora cu acea administrație care va veni la putere în urma acestor alegeri. Și vom continua dialogul cu aceasta după ce președintele SUA va depune jurământul, pe 20 ianuarie anul viitor", a declarat viceministrul rus de Externe.

Rusia a negat în mod repetat acuzațiile aduse privind tentativele de a influența procesele democratice din mai multe țări, iar purtătorul de cuvânt al președintelui rus Dmitri Peskov le-a numit „absolut neîntemeiate”. Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a comentat despre presupusa ingerință rusă în alegerile din alte țări, afirmând că nu există fapte care să confirme acest lucru.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

38
Tagurile:
Rusia, Peskov, alegeri, SUA
Тема:
Alegeri prezidenţiale în Republica Moldova - 2020
Tematic
Presa din SUA: victoria lui Trump va aduce sfârșitul NATO


Загрузка...
Avion

De ce Rusia își construiește un nou „avion al apocalipsei”

153
(reînnoit 19:05 27.10.2020)
Rusia urmează să-și construiască un nou „avion al apocalipsei”, care va servi în calitate de punct de comandă aerian în cazul celui de-al treilea război mondial.

MOSCOVA, 26 oct – Sputnik, Andrei Koț. Spațios, protejat și cu o tehnologie avansată – în viitorul apropiat Forțele Armate ale Rusiei vor primi în dotare noi puncte aeriene de control în baza navei aeriene de curse lungi Il-96-400M. În Occident astfel de avioane sunt numite “avioanele apocalipsei”. În cazul declanșării celui de-al treilea război mondial, la bordul “cartierului general zburător” înalta conducere militară și politică a țării va organiza apărarea și va coordona trupele terestre, aeriene și navale. Avioanele de această clasă există doar în Rusia și SUA. Mai multe detalii despre particularitățile și sarcinile lor aflați în materialul RIA Novosti.

Salvarea comandamentului

Relațiile între marile puteri nucleare s-au înrăutățit la maxim. Diplomații au ajuns într-un impas, părțile și-au rechemat ambasadorii. Forțele armate sunt aduse la o capacitate maximă de luptă. Bombardierele strategice se ridică în aer, submarinele nucleare cu rachete balistice ies în ocean, sistemele mobile terestre de rachetă sunt amplasate pe rutele de patrulare. Lumea a înmărmurit în așteptarea celui de-al treilea război mondial.

Din fericire, un astfel de scenariu deocamdată e doar o fantezie. Rusia și SUA înțeleg foarte bine că un război de proporții poate degenera în unul nuclear și provoca zeci de milioane de victime. Însă militarii întotdeauna sunt pregătiți de cel mai rău scenariu. Ambele părți presupun că primul atac într-un astfel de conflict va decapita inamicul, îl va lipsi de o capacitate de a controla trupele și de a organiza o rezistență. Ținta principală sunt centrele militare și politice.

Într-o perioadă tensionată, conducerea Rusiei și comandamentul suprem al Forțelor Armate vor fi transportați în mare secret pe un aerodrom militar, unde vor fi așteptați de punctele aeriene de comandă. Sarcina principală a “avioanelor apocalipsei” este evacuarea demnitarilor de rang înalt din fața atacurilor și oferirea condițiilor pentru controlarea apărării țării din aer. Rezistența acestor punct de comandă asigură avioanele de luptă și avioanele de realimentare. O tactică similară a fost elaborată și în SUA, în perioada războiului rece.

Mult așteptata înlocuire

În cadrul Forțelor Aerospațiale ale Rusiei există patru “avioane ale apocalipsei” Il-80, construite în baza avioanelor de pasageri Il-86. Un sistem puternic de alimentare cu energie, mijloacele moderne de comunicare, condițiile de trai confortabile vor permite aflarea în aer timp de câteva zile, desigur, cu realimentări.

De predecesorul său civil Il-80 se deosebește cu o “frunte” înaltă, cu un compartiment mare în partea frontală a fuzelajului, unde este amplasat echipamentul radioelectronic. Totodată, pe Il-80 nu există hublouri, pentru ca echipajul și pasagerii să nu orbească de pe urma unei explozii nucleare din apropiere. În partea din spate se află o antenă pe un cablu, destinată comunicării cu submarinele.

Informațiile detaliate despre Il-80 reprezintă un secret de stat. Se cunoaște doar că la bordul navei este instalat un echipament pentru dirijarea tuturor tipurilor de forțe armate, este prevăzut un loc pentru munca și odihna pasagerilor, rezervoare suplimentare pentru combustibil. Avionul poate zbura de pe orice aerodrom civil sau militar, dispune de mijloace de protecție de arme de distrugere în masă și este capabil să acționeze autonom în cazul distrugerii echipamentelor sistemelor de retransmitere, comunicare și navigare de la sol sau prin satelit.

Il-80 se află în exploatarea armatei peste 15 ani și s-au uzat. În afară de aceasta, avioanele de pasageri Il-86 sunt de cursă medie. Cursa maximă a acestora este până la 3800 de kilometri, ceea ce este insuficient pentru un punct de control aerian. Iată de ce s-a optat pentru Il-96-400M, în calitate de bază pentru un nou “avion al apocalipsei”: raza de acțiune acestei nave în condițiile unei încărcări maxime este de aproximativ 9 mii de kilometri.

Un hotel zburător

Forțele Armate ale SUA dispun de patru avioane E-4B Nightwatch, create în baza avionului de pasageri Boeing-747. Fiecare poate lua la bord până la 100 de persoane și se poate afla în aer până la o săptămână cu o realimentare regulată. E-4B sunt protejate de explozia nucleară și este dotat cu un echipament radioelectronic modern.

În esență, „avionul apocalipsei” american este un hotel zburător. Acolo există toate condițiile pentru o activitate autonomă pentru câteva zile – bucătărie, veceuri, zone de agrement, dormitoare, o cameră de ședință cu o masă și nouă fotolii, zona de comunicații cu 29 de locuri și alte încăperi. Interiorul este unul extrem de confortabil, iar echipamentul este extrem de ergonomic. Probabil, anume din acest motiv primele persoane în stat ale SUA preferă periodic să utilizeze E-4B pentru zboruri pe distanțe lungi în diverse state, în cazul unor vizite oficiale în alte țări, în locul avioanelor prezidențiale Air Force One.

Avioanele E-4B sunt mai vechi decât Il-80 rusești. Acestea au intrat în dotare în anii 70. Cu toate acestea, sunt modernizate periodic. În 2015, o parte a bordurilor au trecut prin procedura de reprogramare și modificare a echipamentului de comunicații. Avioanele au obținut accesul la internet cu o viteză înaltă, comunicații în bandă largă prin satelit, iar canalele speciale sunt protejate cu o bandă largă. Raza de acțiune a E-4B este de 11 kilometri.

În afară de aceasta, americanii dispun de 16 avioane E-6, destinate asigurării sistemului de comunicare de rezervă cu submarinele nucleare, precum și utilizării în calitate de punct de comandă aerian al Statutului Major Unificat al Forțelor Armate ale SUA. În caz de război, aceste nave vor patrula în zona oceanelor Atlantic și Pacific, menținând legătura cu submarinele și „avionul apocalipsei” E-4B.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

153
Tagurile:
apocalipsă, avion, construieste, Rusia
Tematic
Un avion al Forțelor Aerospațiale din Rusia a adus în Moldova produse medicale din China


Загрузка...
Viorica Dumbrăveanu

Vești bune de la Dumbrăveanu în privința situației pandemice

0
A scăzut numărul pacienților care se afla în stare gravă din cauza virusului COVID-19, dar și a celor intubați. Despre aceasta a anunțat Viorica Dumbrăveanu în cadrul ședinței Executivului.

CHIȘINĂU, 28 oct - Sputnik. Ministrul Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, a prezentat situația pandemică din țară în cadrul ședinței de Guvern. Dumbrăveanu a precizat că avem tendințe pozitive, iar în prezent specialiștii depun mai mult efort în nordul țării, unde săptămâna trecută s-a înregistrat un număr mai mare de infectări. 

"Conform datelor, în prezent, în instituțiile medicale spitalicești avem 2700 de persoane internate. A scăzut numărul cazurilor grave. Dacă am avut o medie de 300 de persoane în stare gravă, acum media este de 200. Totodată, a scăzut considerabil numărul persoanelor care sunt intubate. Dacă am avut o medie de 60 de persoane, acum avem 30 de persoane intubate. A descrescut și numărul persoanelor de gravitate medie. A descrescut și numărul persoanelor care se tratează acasă. Timp de 2 săptămâni am menținut 8 mii de persoane, acum sunt 7 mii, dar oricum în scădere. Situația e controlabilă, locuri sunt în spitale, inclusiv în Terapie Intensivă", a declarat ministrul Viorica Dumbrăveanu. 

Premierul Ion Chicu a întrebat-o pe Viorica Dumbrăveanu la ce etapă se află pregătirea secțiilor de votare pentru scrutinul prezidențial din 1 noiembrie. 

"Toate echipamentele de protecție pentru membrii echipelor CEC au fost procurate, inclusiv măști de protecție pentru alegătorii care vor veni la secții. Pe parcursul zilei de ieri și azi au fost deja distribuite. Toate măsurile de sănătate se aduc la cunoștință și deja urmează fiecare în parte să le implementeze", a spus ministrul Viorica Dumbrăveanu. 

Bilanțul persoanelor infectate a ajuns la 72 460. De la începutul pandemiei, 53 201 pacienți s-au vindecat de COVID-19, iar 1 710 au decedat din cauza complicațiilor provocate de coronavirus. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
Spital, Virus, pandemie, COVID-19
Tematic
Pierdere imensă: Un cunoscut medic a fost răpus de COVID-19
Nicolae Botgros, internat la Urgență cu COVID


Загрузка...