Elicopter

Un elicopter s-a prăbuşit în Siberia. 19 persoane au murit

92
În urma prăbuşirii unui elicopter MI-8 în Siberia au decedat 19 persoane. Pe rețelele de socializare au apărut imagini video de la fața locului.

CHIŞINĂU, 22 oct — Sputnik. Un elicopterul MI-8 al companiei aviatice "Skol", care se îndrepta din regiunea Krasnoyarsk în Yamalo-Nenets, s-a prăbuşit în noaptea de vineri spre sâmbătă lângă localitatea Urengoy. Din cei 22 de pasageri şi membri ai echipajului aflaţi la bord au supravieţuit doar trei, informează RIA Novosti.

Avion cuprins de flăcări
© Sputnik / Григорий Сысоев

Cele trei persoane care au rămas în viaţă au fost spitalizate, însă se află în stare gravă.

Potrivit serviciului local al Situaţiilor Excepționale, echipele de salvatori au reuşit să găsească cutiile negre.

"Cutiile negre au fost găsite, registrul de zbor şi registrul vocilor la bord. După procedurile de investigare acestea vor fi trimise spre decliptare", a menţionat sursa.

S-a aflat că pasagerii erau angajaţii unei companii subcontractate de "Rosnefti".

La operaţiunile de salvare au participat în total 140 de persoane şi 20 de unităţi de tehnică.

În această dimineaţă anchetatorii au anunţat că a fost pornit un dosar penal în baza articolului "încălcarea normelor de securitate şi exploatare a aparatului de zbor, care a condus la moartea a două sau mai multe persoane", în cauza prăbuşirii elicopterului.

Sunt examinate trei versiuni ale prăbuşirii elicopterului: încălcarea normelor de exploatare şi securitate a zborului, defecţiuni tehnice şi condiţii meteo nefavorabile.

92
Tagurile:
decedat, 3 persoane, elicopter, Rosnefti, Rusia
Tematic
Avion prăbușit lângă Sibiu, patru răniți
Avion

De ce Rusia își construiește un nou „avion al apocalipsei”

122
(reînnoit 19:05 27.10.2020)
Rusia urmează să-și construiască un nou „avion al apocalipsei”, care va servi în calitate de punct de comandă aerian în cazul celui de-al treilea război mondial.

MOSCOVA, 26 oct – Sputnik, Andrei Koț. Spațios, protejat și cu o tehnologie avansată – în viitorul apropiat Forțele Armate ale Rusiei vor primi în dotare noi puncte aeriene de control în baza navei aeriene de curse lungi Il-96-400M. În Occident astfel de avioane sunt numite “avioanele apocalipsei”. În cazul declanșării celui de-al treilea război mondial, la bordul “cartierului general zburător” înalta conducere militară și politică a țării va organiza apărarea și va coordona trupele terestre, aeriene și navale. Avioanele de această clasă există doar în Rusia și SUA. Mai multe detalii despre particularitățile și sarcinile lor aflați în materialul RIA Novosti.

Salvarea comandamentului

Relațiile între marile puteri nucleare s-au înrăutățit la maxim. Diplomații au ajuns într-un impas, părțile și-au rechemat ambasadorii. Forțele armate sunt aduse la o capacitate maximă de luptă. Bombardierele strategice se ridică în aer, submarinele nucleare cu rachete balistice ies în ocean, sistemele mobile terestre de rachetă sunt amplasate pe rutele de patrulare. Lumea a înmărmurit în așteptarea celui de-al treilea război mondial.

Din fericire, un astfel de scenariu deocamdată e doar o fantezie. Rusia și SUA înțeleg foarte bine că un război de proporții poate degenera în unul nuclear și provoca zeci de milioane de victime. Însă militarii întotdeauna sunt pregătiți de cel mai rău scenariu. Ambele părți presupun că primul atac într-un astfel de conflict va decapita inamicul, îl va lipsi de o capacitate de a controla trupele și de a organiza o rezistență. Ținta principală sunt centrele militare și politice.

Într-o perioadă tensionată, conducerea Rusiei și comandamentul suprem al Forțelor Armate vor fi transportați în mare secret pe un aerodrom militar, unde vor fi așteptați de punctele aeriene de comandă. Sarcina principală a “avioanelor apocalipsei” este evacuarea demnitarilor de rang înalt din fața atacurilor și oferirea condițiilor pentru controlarea apărării țării din aer. Rezistența acestor punct de comandă asigură avioanele de luptă și avioanele de realimentare. O tactică similară a fost elaborată și în SUA, în perioada războiului rece.

Mult așteptata înlocuire

În cadrul Forțelor Aerospațiale ale Rusiei există patru “avioane ale apocalipsei” Il-80, construite în baza avioanelor de pasageri Il-86. Un sistem puternic de alimentare cu energie, mijloacele moderne de comunicare, condițiile de trai confortabile vor permite aflarea în aer timp de câteva zile, desigur, cu realimentări.

De predecesorul său civil Il-80 se deosebește cu o “frunte” înaltă, cu un compartiment mare în partea frontală a fuzelajului, unde este amplasat echipamentul radioelectronic. Totodată, pe Il-80 nu există hublouri, pentru ca echipajul și pasagerii să nu orbească de pe urma unei explozii nucleare din apropiere. În partea din spate se află o antenă pe un cablu, destinată comunicării cu submarinele.

Informațiile detaliate despre Il-80 reprezintă un secret de stat. Se cunoaște doar că la bordul navei este instalat un echipament pentru dirijarea tuturor tipurilor de forțe armate, este prevăzut un loc pentru munca și odihna pasagerilor, rezervoare suplimentare pentru combustibil. Avionul poate zbura de pe orice aerodrom civil sau militar, dispune de mijloace de protecție de arme de distrugere în masă și este capabil să acționeze autonom în cazul distrugerii echipamentelor sistemelor de retransmitere, comunicare și navigare de la sol sau prin satelit.

Il-80 se află în exploatarea armatei peste 15 ani și s-au uzat. În afară de aceasta, avioanele de pasageri Il-86 sunt de cursă medie. Cursa maximă a acestora este până la 3800 de kilometri, ceea ce este insuficient pentru un punct de control aerian. Iată de ce s-a optat pentru Il-96-400M, în calitate de bază pentru un nou “avion al apocalipsei”: raza de acțiune acestei nave în condițiile unei încărcări maxime este de aproximativ 9 mii de kilometri.

Un hotel zburător

Forțele Armate ale SUA dispun de patru avioane E-4B Nightwatch, create în baza avionului de pasageri Boeing-747. Fiecare poate lua la bord până la 100 de persoane și se poate afla în aer până la o săptămână cu o realimentare regulată. E-4B sunt protejate de explozia nucleară și este dotat cu un echipament radioelectronic modern.

În esență, „avionul apocalipsei” american este un hotel zburător. Acolo există toate condițiile pentru o activitate autonomă pentru câteva zile – bucătărie, veceuri, zone de agrement, dormitoare, o cameră de ședință cu o masă și nouă fotolii, zona de comunicații cu 29 de locuri și alte încăperi. Interiorul este unul extrem de confortabil, iar echipamentul este extrem de ergonomic. Probabil, anume din acest motiv primele persoane în stat ale SUA preferă periodic să utilizeze E-4B pentru zboruri pe distanțe lungi în diverse state, în cazul unor vizite oficiale în alte țări, în locul avioanelor prezidențiale Air Force One.

Avioanele E-4B sunt mai vechi decât Il-80 rusești. Acestea au intrat în dotare în anii 70. Cu toate acestea, sunt modernizate periodic. În 2015, o parte a bordurilor au trecut prin procedura de reprogramare și modificare a echipamentului de comunicații. Avioanele au obținut accesul la internet cu o viteză înaltă, comunicații în bandă largă prin satelit, iar canalele speciale sunt protejate cu o bandă largă. Raza de acțiune a E-4B este de 11 kilometri.

În afară de aceasta, americanii dispun de 16 avioane E-6, destinate asigurării sistemului de comunicare de rezervă cu submarinele nucleare, precum și utilizării în calitate de punct de comandă aerian al Statutului Major Unificat al Forțelor Armate ale SUA. În caz de război, aceste nave vor patrula în zona oceanelor Atlantic și Pacific, menținând legătura cu submarinele și „avionul apocalipsei” E-4B.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

122
Tagurile:
apocalipsă, avion, construieste, Rusia
Tematic
Un avion al Forțelor Aerospațiale din Rusia a adus în Moldova produse medicale din China


Загрузка...
Serghei Lavrov

Șeful diplomației ruse Serghei Lavrov se află în autoizolare

37
(reînnoit 17:15 27.10.2020)
Ministrul Afacerilor Externe al Federației Ruse a intrat în contact cu o persoană care era infectată cu noul coronavirus.

Vladimir Putin
© Sputnik / Алексей Никольский
CHIȘINĂU, 27 oct - Sputnik. Ministrul Afacerilor Externe al Rusiei Serghei Lavrov se află în izolare, după ce a contactat cu o persoană infectată cu COVID-19, anunță RIA Novosti

În aceste condiții, vizitele și întrevederile oficiale planificate anterior au fost amânate, a anunțat departamentul de presă și informare al Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei. 

"Urmare a contactării cu o persoană infectată cu COVID-19, Serghei Lavrov se află în autoizolare. Vizitele și întâlnirile programate anterior sunt amânate pentru o dată ulterioară. Șeful diplomației ruse simte bine", a precizat pentru jurnaliști departamentul de presă și informare.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

37
Tagurile:
coronavirus, izolare, Serghei Lavrov
Tematic
Noul vaccin rus împotriva COVID - 19, lansat în producție


Загрузка...
hampions League - Group A - Lokomotiv Moscow v Bayern Munich

VIDEO: Victorie cu emoții pentru Bayern la Moscova

42
Deținătoarea în exercițiu a Ligii Campionilor, Bayern Munchen, a învins-o cu emoții pe Lokomotiv Moscova. Germanii au smuls victoria în minutul 79.

CHIȘINĂU, 27 oct – Sputnik. Bayern a deschis scorul în minutul 13, prin Leon Goretzka, care a marcat cu o lovitură de cap din interiorul careului.

În minutul 70, Anton Miranchuk a egalat în urma unui contraatac. Anul trecut, fratele său, Alexei Miranchuk, a înscris de două ori contra lui Juventus și apoi a făcut pasul spre Serie A, după transferul de la Atalanta.

Bayern a revenit în avantaj în minutul 79, după golul lui Joshua Kimmich. Mijlocașul de 25 de ani a înscris cu un șut superb, din afara careului. Campioana Germaniei ajunge la 6 puncte în grupa A. În celălalt meci, se întâlnesc de la ora 22:00 Atletico și Salzburg.

Lokomotiv: Guillherme - Corluka (Rajkovic 46), Rybus, Zhivoglyadov, Cerqueira - Ignatjev (Zhemaletdinov 76), Kulikov (Lisakovich 76), Miranchuk - Krychowiak, Smolov (Rybchinskiy 75) - Ze Luis.

Bayern: Neuer - Pavard, Sule, Alaba, Hernandez - Kimmich, Goretzka (Martinez 46) - Muller (Gnabry 46), Tolisso, Coman (Douglas Costa 69) - Lewandowski.

Un alt meci care s-a disputat în Estul Europei, din cauza temperaturilor scăzute, a fost cel dintre Șahtior și Internazionale Milano. După 3-2 cu Real Madrid, campioana Ucrainei a scos o remiză contra lui Inter, scor 0-0. Cele mai mari șanse de a înscrie le-a avut atacantul oaspeților, Romelu Lukaku.

De la ora 22:00 se dispută alte 6 partide din cadrul Ligii Campionilor. Prime va transmite meciul dintre Olympique Marseille și Manchester City.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

42
Tagurile:
Moscova, fotbal, Victorie
Tematic
Artur Ioniță, interviu exclusiv: ”Obiectivul meu era să rămân în Italia”


Загрузка...