Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Cât durează postul sfinților Petru și Pavel în 2021

2682
(reînnoit 10:21 12.05.2021)
Postul Sfinților Apostoli este rânduit de Biserică în cinstea celor doi apostoli și în amintirea obiceiului lor de a posti înainte de a întreprinde acte mai importante.

Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel în 2021 va dura exact două săptămâni, de pe 28 iunie până pe 11 iulie.

Acest post a fost rânduit de Biserică în amintirea Sfinților Apostoli. Despre el știm din veacul IV. El ține de la Duminica I-a după Pogorârea Duhului Sfânt (Duminica tuturor sfinților) și până în ziua sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel.

Semnificație

Postul Sfinților Apostoli Petru si Pavel, împreună cu celelalte 2 posturi de peste an, sunt mai noi, spre deosebire de Postul Mare. Acest post era ținut la început numai în mănăstiri și abia mai târziu s-a extins şi la credincioşi.

Postul Sfinților Apostoli este rânduit de Biserică în cinstea celor doi apostoli și în amintirea obiceiului lor de a posti înainte de a întreprinde acte mai importante.
Totodată, prin ținerea acestui post se cinstesc darurile Sfântului Duh, care s-au pogorât peste Sfinții Apostoli la Cincizecime. Iată de ce acesta se mai numea și Postul Cincizecimii.

Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel are o durată variabilă de la an la an. Durata lui variază de la 8 până la 42 de zile.

Pe parcursul acestui post, sâmbăta și duminica biserica face dezlegare la peşte. De asemenea, avem dezlegarea la peşte în zilele de marţi și joi, când cade sărbătoarea vreunui sfânt cu doxologie mare.

Istorie

Despre vechimea acestui post mărturisesc, în secolul IV, Constituțiile Apostolice. Mărturii ulterioare se găsesc la Sfântul Atanasie cel Mare, la Teodoret, episcopul Cirului, la Leon cel Mare, care numește postul acesta Postul de vară sau al Cincizecimii.

Înainte de a deveni ucenic al lui Hristos, Sfântul Petru a purtat numele de Simon. El era originar din orașul Betsaida Galileii, care se afla în partea de nord a Țării Sfinte. Petru era pescar, la fel ca și fratele său Andrei. Amândoi au fost mai întâi ucenici ai Sfântului Ioan Botezătorul. Sfântul Petru a propovăduit Evanghelia lui Hristos în Antiohia, Pont, Bitinia, Galatia, Capadocia și la Roma.

Sfântul Pavel se numea Saul înainte de convertirea de pe drumul Damascului. A predicat Evanghelia atât evreilor, cât și păgânilor, de aici numele de "Apostolul neamurilor" și este considerat „primul şi cel mai important teolog al Bisericii primare şi chiar al Bisericii din toate timpurile."

Ei sunt considerați ocrotitori ai celor aflați în închisori și din cauza că cei ajunși în penitenciare sunt persoane care au greșit față de Dumnezeu, precum au greșit și ei: Petru S-a lepădat de Hristos, iar Pavel i-a prigonit pe creștini.

Moaștele celor doi apostoli se găsesc la Roma: ale Sfântului Petru în Biserica San Pietro din Vatican, iar ale Sfântului Pavel în Bazilica San Paolo Fuori le Mura.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

2682
Tagurile:
2021, Petru și Pavel
Тема:
Calendar Creștin Ortodox 2021 (109)
Tematic
Calendar Creștin Ortodox 2021
Anatol Gârbu

Povața unui preot ortodox în ziua de Ispas

103
(reînnoit 13:29 10.06.2021)
Creștinii ortodocși sărbătoresc astăzi Înălțarea Domnului Iisus Hristot la Cer sau Ispasul, așa cum este numită această zi în popor.
Povața unui preot ortodox în ziua de Ispas

Creștinii ortodocși prăznuiesc pe 10 iunie Înălțarea Domnului la cer, sărbătoare ce marchează încheierea perioadei pascale și anticipează sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, cunoscută în popor și sub denumirea de Ispas.

În cadrul emisiunii "Sputnik Matinal", părintele Anatol Gârbu a relatat că în această zi, Mântuitorul nostru Iisus Hristos s-a ridicat la ceruri de pe Muntele Măslinilor. La această minune au mai luat parte și Apostolii și cei doi îngeri.

"Sărbătoarea marchează încheierea perioadei pascale şi anticipează Cincizecimea. Duhul Sfânt se pogoară peste ucenici pentru că Mântuitorul a înălţat firea omenească în lumina şi slava de nepătruns a Sfintei Treimi, devenind un punct de iradiere a harului către toţi oamenii", a precizat părintele Anatol Gârbu.

În această zi creștinii se salută unul pe celălalt cu „Hristos S-a înălțat” și „Adevărat S-a înălțat”. Creștinii sunt îndemnați să meargă în această zi la Sfânta Biserică, iar rugăciunea să fie făcută cu inimă curată, cu stăruinţă şi cu smerenie.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

103
Tagurile:
creștini, preot, sărbătoare, Ispasul în Moldova 2021
Tematic
Preot cu studii medicale, despre impactul stresului, fricii și panicii asupra imunității


Загрузка...
Icoana Înălțării Domnului, anul 1543

Înălțarea Domnului: Îndumnezeirea firii omenești - semnificații teologice