Catedrala „Nașterea Domnului”

Dar din dar se face Rai: Câți nevoiași au primit ajutor din partea Bisericii în pandemie

111
La vreme de grea încercare, când societatea este grav afectată de efectele economice ale pandemiei, Biserica se numără printre fruntași în topul filantropilor.

CHIȘINĂU, 28 feb - Sputnik. Biserica Ortodoxă din Moldova a implementat în anul 2020 numeroase programe filantropice, menite să-i ajute pe oamenii aflați în nevoie.

Iar de ajutor au avut nevoie mulți, având în vedere că și anul care a trecut a fost extrem de complicat - pandemia a afectat mii și mii de familii care nu au mai putut face față cheltuielilor de zi cu zi. 

Potrivit unui raport organizat de voluntarii Bisericii Ortodoxe din Moldova, în 2020 au primit asistență din partea Bisericii peste 566 familii nevoiașe, peste 1500 de copii proveniți din familii sărace și 40 de bolnavi.

De asemenea, au fost organizate campanii de colectare de fonduri pentru șase bolnavi aflați în stare gravă, a fost acordat ajutor material și financiar pentru șase familii care au rămas fără un acoperiș deasupra capului în urma incendiilor.

Potrivit raportului prezentat de voluntari Mitropolitului Vladimir, valoarea totală a ajutoarelor financiare directe acordate prin programele filantropice ale Bisericii Ortodoxe din Moldova în anul 2020 a fost de 305 850 lei. 

În această sumă nu sunt cuprinse cheltuielile privind o mulțime de activităţi caritabile ale Sectorului Sinodal, ale parohiilor şi mănăstirilor realizate în favoarea bolnavilor, bătrânilor, copiilor și săracilor, care nu au fost cuantificate financiar, iar unele nici nu au fost raportate sistematic instituției mitropolitane.

Biserica Ortodoxă din Moldova precizează că, întrucât anul 2020 a fost marcat de pandemia de Covid-19, aproape toate activitățile social-filantropice ale Sectorului Sinodal Activitate Socială și Caritate au fost îndreptate spre sprijinirea familiilor și apersoanelor afectate de pandemie.

Voluntarii Bisericii au oferit persoanelor aflate în dificultate pungi cu alimente de bază, produse de igienă, îmbrăcăminte, încălțăminte, electrocasnice, dezinfectanți, măști de protecție sanitară, precum și literatură duhovnicească.

Iar copiii din familiile sărace au primit gratuit ghiozdane, rechizite școlare, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, precum și paturi, cărucioare, scutece, hrană și alte produse.

Și spitalele au primit sprijin din partea Bisericii. Mai multe secții cu profil Covid-19 au primit aparatură medicală. 

Biserica reiterează că va susține în continuare eforturile de ajutorare a celor ce suferă din cauza noii pandemii.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

111
Tagurile:
biserică, nevoiași, ajutor
Nicolae Ciobanu

Preot ortodox, despre adevăratele valori ale familiei creștine

125
În cadrul emisiunii "Sputnik Matinal", părintele Nicolae Ciobanu a declarat că familia creștină este nucleul societății noastre. El a punctat cu înțelepciune câteva lucruri de care ar trebui să țină cont fiecare creștin pentru a avea o viață de familie fericită.
Preot ortodox, despre adevăratele valori a familiei creștine

Familia este un dar de la Dumnezeu pe care trebuie să-l prețuim, spune părintele Nicolae Ciobanu. Valorile unei familii fericite au la bază dragoste, reciprocitate, respect și înțelegere.

"Dragostea adevărată este atunci când dăruiești, dar nu doar aștepți să primești. Soții trebuie să spună cuvinte frumoase, să se implice în educația copiilor, în treburile casnice. Ambii răspund de atmosfera din familie și trebuie să-și ofere respect și dragoste reciprocă", a precizat Nicolae Ciobanu.

Întrebat de ce multe familii ajung în pragul divorțului și cum pot fi depășite aceste situații, părintele a împărtășit câteva sfaturi prețioase ce trebuie luate în considerație pentru a păstra o relație sănătoasă de cuplu.

"Oamenii divorțează pentru că nu-l au pe Dumnezeu în suflet. Pentru cei care doresc să întemeieze o familie – începutul lor trebuie legat de credință și biserică. Totul trebuie făcut împreună și atunci nu se vor ajunge la aceste neînțelegeri", a remarcat părintele Nicolae Ciobanu.

Amintim că 2019 a fost declarat Anul Familiei. În acest sens, la Chișinău s-au desfășurat mai multe evenimente și activități consacrate fortificării instituției familiei în Republica Moldova.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

125
Tagurile:
divorț, părinte, familie
Tematic
Statistici îngrijorătoare: Violența în familie, pe timp de pandemie


Загрузка...
Anatol Gârbu

Povața unui preot ortodox în ziua de Ispas

110
(reînnoit 13:29 10.06.2021)
Creștinii ortodocși sărbătoresc astăzi Înălțarea Domnului Iisus Hristot la Cer sau Ispasul, așa cum este numită această zi în popor.
Povața unui preot ortodox în ziua de Ispas

Creștinii ortodocși prăznuiesc pe 10 iunie Înălțarea Domnului la cer, sărbătoare ce marchează încheierea perioadei pascale și anticipează sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, cunoscută în popor și sub denumirea de Ispas.

În cadrul emisiunii "Sputnik Matinal", părintele Anatol Gârbu a relatat că în această zi, Mântuitorul nostru Iisus Hristos s-a ridicat la ceruri de pe Muntele Măslinilor. La această minune au mai luat parte și Apostolii și cei doi îngeri.

"Sărbătoarea marchează încheierea perioadei pascale şi anticipează Cincizecimea. Duhul Sfânt se pogoară peste ucenici pentru că Mântuitorul a înălţat firea omenească în lumina şi slava de nepătruns a Sfintei Treimi, devenind un punct de iradiere a harului către toţi oamenii", a precizat părintele Anatol Gârbu.

În această zi creștinii se salută unul pe celălalt cu „Hristos S-a înălțat” și „Adevărat S-a înălțat”. Creștinii sunt îndemnați să meargă în această zi la Sfânta Biserică, iar rugăciunea să fie făcută cu inimă curată, cu stăruinţă şi cu smerenie.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

110
Tagurile:
creștini, preot, sărbătoare, Ispasul în Moldova 2021
Tematic
Preot cu studii medicale, despre impactul stresului, fricii și panicii asupra imunității


Загрузка...
Poliția de Frontieră

Trecerea ilegală a frontierei la Tudora