CHIȘINĂU, 19 ian — Sputnik. Creștinii ortodocși din țara noastră sărbătoresc Botezul Domnului Nostru Iisus Hristos. Din păcate, o perioadă îndelungată, generații întregi au fost lipsite de posibilitatea de a învăța religia în școală. Chiar și astăzi, religia nu face parte din programa obligatorie de studiu. Iată de ce mulți creștini nu cunosc învățătura Sfinților Părinți despre slujba sfeștaniei și folosirea Aghesmei Mari.
Având în vedere că în special tinerii de astăzi își petrec timpul în mediul virtual, considerăm binevenit să arătăm pe scurt care sunt învățăturile corecte și cele greșite despre agheasmă și folosirea ei.
Potrivit Molitfelnicului, cuvântul agheasmă vine de la grecescul aghiasmos şi înseamnă sfinţire. Prin agheasmă înţelegem atât apa sfinţită, cât şi slujba pentru sfinţirea ei.
Agheasma Mare nu trebuie să o înmulțească nimeni. Agheasma Mică se poate înmulţi, cu condiţia ca Agheasma să se toarne asupra unui vas în care există apă neîncepută. Nicidecum să nu se toarne apă deasupra aghesmei.
Agheasma de la Izvorul Tămăduirii (Sărbătoare închinată Maicii Domnului prăznuită în vinerea din Săptămâna Luminată), de la sfințirea caselor sau a fântânilor, a troițelor și oricând se mai face peste an, se știe că aceasta este agheasma mică și se poate lua după anaforă.
Agheasma care are miros din pricină că a fost pusă într-un vas necorespunzător sau a avut bucăţele de busuioc în ea, se toarnă într-un loc curat, sau la rădăcina unui pom.
Este slujba de sfințire a apei care se poate face atât în biserică sau în alte locuri, cât și în casele noastre.
Pentru aceasta este nevoie de un vas cu apă curată, un mănunchi de busuioc sau altă plantă cu care preotul să stropească prin casă, 3 lumânări așezate într-un vas sub care puneți o hârtie ca să nu curgă ceara pe fața de masă, tămâier cu jar sau cărbune special, tămâie, un pomelnic cu cei ai casei, un prosop cu care să se șteargă pe mâini preotul. Nu puneți busuiocul în vasul cu apă pentru că se face ceai de busuioc, nu agheasmă. Cu agheasma rămasă mai stropiți prin casă (și prin curte dacă aveți) și gustați din ea dimineața pe nemâncate, după ce luați anaforă și dacă noaptea nu v-ați împreunat cu soțul (soția). Nu este necesară făină sau mălai la această slujbă.
Mântuitorul Iisus Hristos întrebă: „Dacă sarea se va strica, cu ce se va mai săra?" (Matei 5;13). Sarea nu se va strica niciodată pentru că aşa a fost făcută de Dumnezeu. La fel şi agheasma, fiind sfinţită de Dumnezeu, nu se va mai strica în condiţii normale. De aceea nu e nevoie să se pună lângă ea usturoi sau busuioc, sau alte plante.
Sfânta Agheasmă este una şi aceeaşi în fiecare an şi la orice Sfântă Biserică.
Un creştin fierbinte în credinţă face trei curăţenii în fiecare din cele patru posturi mari ale anului:
a) Curăţenie de praf, mizerie în toată casa;
b) Curăţenie de duhuri rele cuibărite în casă, prin sfeştanie;
c) Curăţenie în suflet prin mărturisirea păcatelor pe care le-am mai făcut de la ultima spovedanie încoace.
Sfeştania casei trebuie făcută de patru ori sau cel puţin o dată pe an. Sfeştania casei este o slujbă prin care se cere lui Dumnezeu să fie alungate puterile potrivnice şi să vină binecuvântarea Sa peste casa aceea prin rugăciunile făcute de preot. Ori o rugăciune se poate face oricând, dimineaţa, la prânz, seara sau noaptea.
Dacă persoana nu a mâncat, poate lua anaforă, agheasmă mică, iar dacă a mâncat să se ungă cu ulei de la Sfântul Maslu sau agheasmă pe frunte, să se afume cu târnoseală (târnoseala este o bucățică de pânză îmbibată în ceară topită luată de la sfințirea unei biserici), să aprindă tămâie.
Creștinii pot stropi cu agheasmă vitele sau grajdurile vitelor, cât și în casele în care locuiesc.
Întâi trebuie să o strecurăm foarte bine dacă are în ea resturi de busuioc, deoarece chiar și o sămânţă sau o frunzuliţă de busuioc poate altera un litru-doi de agheasmă. Dacă nu o vom strecura, ci o vom păstra aşa, i se va schimba gustul și se va face amară, nemaiputându-se bea. La fel se va întâmpla şi cu agheasma care va semăna cu ceaiul de busuioc atât la culoare, cât şi la gust. Această agheasmă se poate păstra doar câteva zile deoarece se va face amară.
Aşa cum la Sfânta Împărtăşanie nu se poate pune decât făină curată, vin curat, apă curată (iar preotul care pune alte materii sau pune apă prea multă, foloseşte făină stricată sau murdară, ori vin rău la gust, săvârşeşte păcat de moarte), tot aşa nici în agheasmă nu trebuie să existe alte substanţe. Agheasma se face din APĂ CURATĂ şi nimic altceva, într-un vas curat. Orice altă substanţă care schimbă firea apei o poate face pe aceasta să se schimbe la gust sau chiar să se strice.
Dacă tradiţia Bisericii ar fi învăţat să se facă agheasmă din ceai de busuioc de exemplu, aşa cum deseori se întâmplă din neglijenţa sau neştiinţa preotului, atunci ar fi fost ceva anormal ca să se strice agheasma făcută din ceai de busuioc. Dar dacă tradiţia Bisericii ne învaţă să folosim apă şi precizează să fie curată, să facem aşa şi atunci niciodată agheasma nu se va strica.
Dacă vom căuta explicaţia ştiinţifică a faptului că agheasma nu se strică, desigur că nu vom găsi această explicaţie. Foarte rar au fost cazuri în care agheasma s-a stricat întocmai ca orice apă. Motivele sunt diverse: preotul nu a săvârşit toată slujba de sfinţire a apei, vasul în care s-a sfinţit apa nu a fost curat, sticla în care s-a turnat agheasma după sfinţire nu a fost curată, şi cel mai des întâlnit motiv, agheasma a fost turnată în sticlă cu tot cu resturile de busuioc.
Timp de 7 zile după Sfeștanie, trebuie să stropim casa și curtea cu agheasmă. Este bine să și gustăm în fiecare dimineaţă din agheasmă, dar luăm întâi anaforă și apoi bem agheasmă deoarece este Agheasmă Mică. Putem gusta din agheasmă și putem stropi casa nu numai 7 zile după Sfeştanie, ci chiar și după cele 7 zile.
Agheasma Mare se bea de la Boboteaza pâna în ziua în care este scris pe calendar „Odovania praznicului Botezului Domnului", adică data de 14/27 ianuarie. În restul anului nu se bea Agheasmă Mare decât doar atunci când ne-am spovedit, nu am primit dezlegare la Sfânta Împartașanie. Însă chiar și atunci Agheasma Mare ne-o dă preotul.
La stropit se poate folosi Agheasma Mare în tot timpul anului.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
CHIȘINĂU, 7 mart - Sputnik. Astăzi este duminica lăsatului sec de carne sau a Înfricoșătoarei Judecăți. Postul Sfintelor Paști este unul aspru, din acest motiv Biserica a rânduit ca trecerea de la mâncarea de dulce la cea de post să se facă treptat.
Începând cu ziua de luni, creștinii ortodocși vor începe o săptămână specială din punct de vedere duhovnicesc și liturgic. Pe lângă produsele de post, în această săptămână, cunoscută și ca Săptămâna Albă, credincioșii consumă numai lapte, brânză, ouă și pește.
Potrivit Sfântului Teofan Zăvorâtul, în această duminică Sfânta Biserică ne aminteşte de înfricoşata Judecată a Domnului.
”Pocăiţi-vă! Dacă nu vă veţi pocăi, veţi pieri cu toţii. Iată, Dumnezeu a rânduit o zi în care va scoate la lumină cele ascunse întru întuneric, va descoperi sfaturile inimilor omeneşti şi va răsplăti fiecăruia după faptele lui. Atunci nu va mai fi nici o cruţare pentru cei păcătoşi. Vor intra întru bucuria Domnului numai drepţii şi numai cei ce s-au supus nefericirii de a cădea în păcate, dar apoi au adus pocăinţă nefaţarnică şi şi-au îndreptat viaţa. Aşadar, gândindu-vă la această zi înfricoşătoare, încetaţi să păcătuiţi, pocăiţi-vă şi hotărâţi-vă cu neclintire să umblaţi neabătut întru poruncile lui Dumnezeu".
Iată de ce perioada Triodului în care ne aflăm este perioada anului liturgic care este o perioada de pregătire pentru marea sărbătoare a Învierii. Nu în zădar ea începe cu Săptămâna Vameșilui, în care învăţăm smeritul strigăt: "Doamne, milostiv fii mie, păcătosului!". Ulterior, urmând calea fiului risipitor, creștinii sunt încurajați să nu cădem, ci să ne sculăm şi să mergem la Tată cel Ceresc şi să-L rugăm să ne primească pe noi. Iar pentru ca nu cumva să trecem nebăgate în seamă aceste lecţii în această duminică creștinii își amintesc de înfricoşătoarea Judecată.Izgonirea lui Adam din Rai, care încheie Săptămâna Albă, este aşezată la începutul Postului Mare pentru a arăta care sunt urmările neascultării şi ale însoţirii cu patimile. Numai prin înfrânare şi prin supunere faţă de Domnul, poate credinciosul să se învrednicească de dobândirea Raiului, pe care Mântuitorul ni l-a deschis din nou prin jertfa Sa de pe Cruce.
Amintim că întotdeauna înaintea lăsatului sec de carne sau de brânză este o săptămână cu harţi, atât miercurea cât și vinerea. Biserica ne dă posibilitatea să consumăm mai multă mâncare de dulce, pentru ca să avem putere pentru perioada postului.
Săptămâna Albă nu face parte din post. Postul Sfintelor Paști durează 6 săptămâni la care se adaugă Săptămâna Patimilor. Practic sunt șapte săptămâni de post, iar această săptămâna albă sau a brânzei face ca perioada de aici până la Paşti să fie de 8 săptămâni, cuprinzându-se toate în perioada Triodului, cele 10 săptămâni de la Duminica Vameșului şi Fariseului până la Sfintele Paşti. Subliniem că postul nu reprezintă doar oprirea de la mâncarea de dulce, dar și înfrânarea de la săvârșirea păcatelor.
Miercurea și vinerea din Săptămâna Albă în biserici nu se oficiază Sfânta Liturghie.
În 2019, Postul Paştelui începe pe 11 martie şi se încheie pe 28 aprilie.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
În primul rând, vom nota că Uniunea Bisericilor Creștine Evanghelice Baptiste din Moldova le cere autorităților să nu oblige pe nimeni să se vaccineze. Dar precizează că cei care refuză să se vaccineze nu pot invoca motive de ordin spiritual, dat fiind că vaccinarea nu este un păcat.
Mai mult, liderii spirituali ai Bisericii Baptiste spun că vaccinul este asemenea unui medicament, care, de-a lungul secolelor, au prevenit multe boli contagioase: "Considerăm că vaccinurile sunt la fel ca și medicamentele obișnuite cu diferența că un medicament ne ajută în tratarea bolii, iar un vaccin ne ajută în prevenirea ei. Descoperirea vaccinurilor în sec. XVIII a fost o mare binecuvântare pentru omenire în lupta cu bolile infecțioase și prevenirea lor, medicii creștini jucând unul din cele mai importante roluri în acest domeniu".
"Facem un apel către toți ca să păstrăm o mărturie frumoasă atât în cadrul Bisericii, cât și în afara ei, indiferent de opiniile personale pe care le avem cu privire la vaccinare. Suntem chemați să fim lumină și sare, având o purtare bună în mijlocul satelor și orașelor noastre. Cei care se vor vaccina să nu-i judece pe cei care nu se vaccinează, iar cei care decid să nu se vaccineze să nu-i condamne pe cei care se vaccinează", a conchis în apelul său Conducerea Uniunii Bisericilor Creștine Evanghelice Baptiste.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
CHIȘINĂU, 8 mart – Sputnik. Cântăreața Manizha Sangin (Manizha) va reprezenta Federația Rusă la Concursul Eurovision din acest an.
Cântăreața ruso-tadjică Manizha Sangin a câștigat în rezultatul votului publicului, în cadrul concursului desfășurat de care "Первый канал" (Primul Canal). La eurovizion ea va interpreta piesa "Russian Woman" (Femeia rusoaică).
Vezi această postare pe Instagram
Printre concurenții din acest la concursul național din Federația rusă au mai fost duetul feminin "2Маши" (2Mașe), fondatorul și vocalistul grupului Therr Maitz, Anton Belyaev, și cântărețul DIY Manizha.
Grupul din Sankt Petersburg Little Big a fost invitatul special al spectacolului. Anul trecut, echipa trebuia să reprezinte țara cu compoziția UNO, care a devenit o adevărată senzație în Europa. Cu toate acestea, evenimentul a fost anulat din cauza noii pandemii de coronavirus. Fanii grupului au crezut până la urmă că artiștii vor participa la competiție, dar ei doar au transmis ștafeta lui Manizhe.
Mai multe detalii aflați pe site-ul ru.sputnik.md.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova