Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul

Calendar Ortodox: Viața Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul

279
(reînnoit 10:52 22.11.2020)
Anul 2020 a fost proclamat în Patriarhia Alexandriei drept Anul comemorativ al Sfântului Nectarie, când se împlinesc 100 de ani de la trecerea la Domnul a Sfântului Nectarie.

CHIȘINĂU, 22 nov - Sputnik. Astăzi, creștinii ortodocși îl prăznuiesc pe stil vechi pe Sfântul Nectarie Taumaturgul, mitropolit de Pentapole în Egipt și mare făcător de minuni, care s-a săvârșit cu pace în insula Eghina în anul 1920. Anul 2020 a fost proclamat în Patriarhia Alexandriei drept Anul comemorativ al Sfântului Nectarie, când se împlinesc 100 de ani de la trecerea la Domnul a Sfântului Nectarie. În Republica Moldova doar 52 de bărbați poartă numele Nectarie și 38 de femei cu numele Nectaria, potrivit Registrului de stat al populației.

Viața Sfântului Nectarie Taumaturgul

Acest sfânt este unul dintre cei mai noi sfinți canonizați de Biserica Greciei în acest secol. El s-a născut în anul 1846, în Selivria Traciei, din Părinţi săraci, dar foarte evlavioşi.

Din botez a primit numele de Anastasie, și din copilărie primind o aleasă educaţie creştinească. După primii ani de şcoală, Anastasie este trimis la studii în Constantinopol, unde face teologia şi scrierile Sfinţilor Părinţi. Aici L-a descoperit pe Hristos în inima sa prin rugăciune și prin citirea cărţilor sfinte.

La douăzeci de ani, Anastasie se stabileşte în insula Hios, unde predă religia la o şcoală de copii. Apoi, este tuns în monahism în vestita chinovie, numită "Noua Mînăstire", la 7 noiembrie 1876, cu numele de Lazăr. Ulterior, la tunderea în marele şi îngerescul chip al schimniciei, avea să primească numele de Nectarie, pe care l-a purtat toată viaţa.

După terminarea studiilor din Capitala Greciei, în anul 1885, Nectarie a fost luat de patriarhul Sofronie ca ucenic la Alexandria. El a fost hirotonit preot şi apoi mitropolit de Pentapole, o veche eparhie ortodoxă din Libia superioară. El a deținut mulți ani funcția de secretar al patriarhiei, predicator la biserica Sfîntul Nicolae din capitala Egiptului, devenind un iscusit slujitor şi povăţuitor de suflete, fiind dăruit de Dumnezeu cu multă răbdare, smerenie şi blândeţe. Din acest motiv el era căutat de credincioşi şi iubit de toată lumea.

Diavolul, văzând că nu-l poate birui cu mîndria şi iubirea de sine a încercat să-l lovească pe fericitul ierarh Nectarie cu altă armă tot aşa de periculoasă, adică cu invidia şi gelozia din partea celorlalţi ierarhi şi slujitori ai Bisericii de Alexandria, vorbindu-l de rău către patriarh, precum că ar pretinde să-i i-a locul. Aceasta a tulburat pe toţi şi a făcut să fie eliberat din cinstea arhierească în care se afla.

După această perioadă de tulburare, el s-a retras la Atena, în anul 1891, sărac, defăimat de ai săi şi nebăgat în seamă, având toată nădejdea numai în Dumnezeu şi în rugăciunele Maicii Domnului.

La Atena timp de câțiva ani a fost predicator, profesor și director al unei şcoli teologice pentru preoţi, până în anul 1894, reuşind să formeze duhovniceşte mulţi tineri iubitori de Hristos, pe care îi hrănea cu cuvintele Sfintei Evanghelii şi cu scrierile Sfinţilor Părinţi. Apoi făcea slujbe misionare în parohiile din jurul Atenei.

Pe lângă multele sale ocupaţii duhovniceşti, Sfîntul Nectarie a scris şi a redactat mai multe scrieri teologice de morală şi de istorie a Bisericii, întărind tradiţia Sfinţilor Părinţi în patria sa, împotriva influienţelor occidentale care asaltau ţările ortodoxe.

Simţind că i se apropie sfârșitul zilelor, Sfîntul Nectarie le-a descoperit ucenicilor săi că în curând va pleca la Hristos. Apoi, îmbolnăvindu-se, a fost dus la un spital din Atena. Dar el răbda cu tărie toată boala şi ispita, aşteptând cu bucurie ceasul ieşirii sale din trup.

După mai bine de două luni de suferinţă, Sfântul Nectarie a trecut la cele veșnice, la opt noiembrie, 1920. Ucenicii săi, după ce l-au plîâs mult, l-au înmormântat, după rânduială în biserica zidită de el, făcând multe minuni de vindecare cu cei bolnavi, care alergau cu credinţă la ajutorul lui.

După mai bine de 20 de ani, trupul său a fost descoperit întreg în mormînt şi nestricat, răspândind mireasmă. La 3 septembrie 1953, sfintele sale moaşte au fost scoase din mormânt şi aşezate în biserica mânăstirii din Eghina, ți puse spre cinstire credincioșilor. Iar în anul 1961, Sinodul Bisericii din Grecia, văzând numeroasele minuni care se făceau la moaştele sale, l-au canonizat, cu zi de prăznuire la 9/22 noiembrie, devenind astfel cel mai venerat sfânt din Grecia.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

279
Tagurile:
calendar ortodox 2020 stil vechi, Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul
Тема:
Calendar Creștin Ortodox 2021 (89)
Tematic
Calendar Ortodox: Aflarea moaștelor Sfântului Serafim de Sarov - minuni din zilele noastre
Calendar Ortodox: Viața fericitei Agafia de la Cușelăuca - 4 ani de la canonizare
Sărbătoarea Botezului Domnului

Boboteaza: Învățături corecte și învățături greșite despre agheasmă

(reînnoit 17:01 18.01.2021)
În fiecare an, pe 19 ianuarie, creștinii ortodocși prăznuiesc Botezul Domnului sau Boboteaza, care este una dintre cele 12 praznice împărătești din anul bisericesc. Mai jos, vă prezentăm care sunt învățăturile corecte și cele greșite despre agheasmă și folosirea ei.

CHIȘINĂU, 19 ian — Sputnik. Creștinii ortodocși din țara noastră sărbătoresc Botezul Domnului Nostru Iisus Hristos. Din păcate, o perioadă îndelungată, generații întregi au fost lipsite de posibilitatea de a învăța religia în școală. Chiar și astăzi, religia nu face parte din programa obligatorie de studiu. Iată de ce mulți creștini nu cunosc învățătura Sfinților Părinți despre slujba sfeștaniei și folosirea Aghesmei Mari.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX
© Sputnik / Moldova

Având în vedere că în special tinerii de astăzi își petrec timpul în mediul virtual, considerăm binevenit să arătăm pe scurt care sunt învățăturile corecte și cele greșite despre agheasmă și folosirea ei.

Potrivit Molitfelnicului, cuvântul agheasmă vine de la grecescul aghiasmos şi înseamnă sfinţire. Prin agheasmă înţelegem atât apa sfinţită, cât şi slujba pentru sfinţirea ei.

Cine și în ce condiții poate înmulți Agheasma Mare, Mică și Sfântul Mir?

Agheasma Mare nu trebuie să o înmulțească nimeni. Agheasma Mică se poate înmulţi, cu condiţia ca Agheasma să se toarne asupra unui vas în care există apă neîncepută. Nicidecum să nu se toarne apă deasupra aghesmei.

Cum și când se folosește agheasma de la Izvorul Tămăduirii?

Agheasma de la Izvorul Tămăduirii (Sărbătoare închinată Maicii Domnului prăznuită în vinerea din Săptămâna Luminată), de la sfințirea caselor sau a fântânilor, a troițelor și oricând se mai face peste an, se știe că aceasta este agheasma mică și se poate lua după anaforă.

Ce se face cu agheasma care a prins miros?

Agheasma care are miros din pricină că a fost pusă într-un vas necorespunzător sau a avut bucăţele de busuioc în ea, se toarnă într-un loc curat, sau la rădăcina unui pom.

Ce este Sfeştania (Agheasma mică)? Care sunt cele necesare pentru aceasta?

Este slujba de sfințire a apei care se poate face atât în biserică sau în alte locuri, cât și în casele noastre.

Pentru aceasta este nevoie de un vas cu apă curată, un mănunchi de busuioc sau altă plantă cu care preotul să stropească prin casă, 3 lumânări așezate într-un vas sub care puneți o hârtie ca să nu curgă ceara pe fața de masă, tămâier cu jar sau cărbune special, tămâie, un pomelnic cu cei ai casei, un prosop cu care să se șteargă pe mâini preotul. Nu puneți busuiocul în vasul cu apă pentru că se face ceai de busuioc, nu agheasmă. Cu agheasma rămasă mai stropiți prin casă (și prin curte dacă aveți) și gustați din ea dimineața pe nemâncate, după ce luați anaforă și dacă noaptea nu v-ați împreunat cu soțul (soția). Nu este necesară făină sau mălai la această slujbă.

Să punem usturoi sau busuioc lângă agheasmă ca să nu se strice?

Mântuitorul Iisus Hristos întrebă: „Dacă sarea se va strica, cu ce se va mai săra?" (Matei 5;13). Sarea nu se va strica niciodată pentru că aşa a fost făcută de Dumnezeu. La fel şi agheasma, fiind sfinţită de Dumnezeu, nu se va mai strica în condiţii normale. De aceea nu e nevoie să se pună lângă ea usturoi sau busuioc, sau alte plante.

Dacă strângem Agheasma Mare mai mulţi ani la rând, agheasma devine foarte puternică?

Sfânta Agheasmă este una şi aceeaşi în fiecare an şi la orice Sfântă Biserică.

Este păcat să fie făcută sfeştania casei seara? Trebuie făcută până în orele 12?

Un creştin fierbinte în credinţă face trei curăţenii în fiecare din cele patru posturi mari ale anului:

a) Curăţenie de praf, mizerie în toată casa;

b) Curăţenie de duhuri rele cuibărite în casă, prin sfeştanie;

c) Curăţenie în suflet prin mărturisirea păcatelor pe care le-am mai făcut de la ultima spovedanie încoace.

Sfeştania casei trebuie făcută de patru ori sau cel puţin o dată pe an. Sfeştania casei este o slujbă prin care se cere lui Dumnezeu să fie alungate puterile potrivnice şi să vină binecuvântarea Sa peste casa aceea prin rugăciunile făcute de preot. Ori o rugăciune se poate face oricând, dimineaţa, la prânz, seara sau noaptea.

În caz de necesitate (rău, frică, gânduri necurate, tulburare, supărare), în timpul zilei, ce se poate lua?

Dacă persoana nu a mâncat, poate lua anaforă, agheasmă mică, iar dacă a mâncat să se ungă cu ulei de la Sfântul Maslu sau agheasmă pe frunte, să se afume cu târnoseală (târnoseala este o bucățică de pânză îmbibată în ceară topită luată de la sfințirea unei biserici), să aprindă tămâie.

Dacă vreun animal de pe lângă casă se îmbolnăvește, îl putem unge cu sfințenii, și cu ce anume?

Creștinii pot stropi cu agheasmă vitele sau grajdurile vitelor, cât și în casele în care locuiesc.

Ce se face cu Agheasma de la Sfeștanie?

Întâi trebuie să o strecurăm foarte bine dacă are în ea resturi de busuioc, deoarece chiar și o sămânţă sau o frunzuliţă de busuioc poate altera un litru-doi de agheasmă. Dacă nu o vom strecura, ci o vom păstra aşa, i se va schimba gustul și se va face amară, nemaiputându-se bea. La fel se va întâmpla şi cu agheasma care va semăna cu ceaiul de busuioc atât la culoare, cât şi la gust. Această agheasmă se poate păstra doar câteva zile deoarece se va face amară.

Празднование Рождества Христова
© Sputnik / Константин Чалабов

Aşa cum la Sfânta Împărtăşanie nu se poate pune decât făină curată, vin curat, apă curată (iar preotul care pune alte materii sau pune apă prea multă, foloseşte făină stricată sau murdară, ori vin rău la gust, săvârşeşte păcat de moarte), tot aşa nici în agheasmă nu trebuie să existe alte substanţe. Agheasma se face din APĂ CURATĂ şi nimic altceva, într-un vas curat. Orice altă substanţă care schimbă firea apei o poate face pe aceasta să se schimbe la gust sau chiar să se strice.

Dacă tradiţia Bisericii ar fi învăţat să se facă agheasmă din ceai de busuioc de exemplu, aşa cum deseori se întâmplă din neglijenţa sau neştiinţa preotului, atunci ar fi fost ceva anormal ca să se strice agheasma făcută din ceai de busuioc. Dar dacă tradiţia Bisericii ne învaţă să folosim apă şi precizează să fie curată, să facem aşa şi atunci niciodată agheasma nu se va strica.

Dacă vom căuta explicaţia ştiinţifică a faptului că agheasma nu se strică, desigur că nu vom găsi această explicaţie. Foarte rar au fost cazuri în care agheasma s-a stricat întocmai ca orice apă. Motivele sunt diverse: preotul nu a săvârşit toată slujba de sfinţire a apei, vasul în care s-a sfinţit apa nu a fost curat, sticla în care s-a turnat agheasma după sfinţire nu a fost curată, şi cel mai des întâlnit motiv, agheasma a fost turnată în sticlă cu tot cu resturile de busuioc.

Timp de 7 zile după Sfeștanie, trebuie să stropim casa și curtea cu agheasmă. Este bine să și gustăm în fiecare dimineaţă din agheasmă, dar luăm întâi anaforă și apoi bem agheasmă deoarece este Agheasmă Mică. Putem gusta din agheasmă și putem stropi casa nu numai 7 zile după Sfeştanie, ci chiar și după cele 7 zile.

Când se bea Agheasma Mare?

Agheasma Mare se bea de la Boboteaza pâna în ziua în care este scris pe calendar „Odovania praznicului Botezului Domnului", adică data de 14/27 ianuarie. În restul anului nu se bea Agheasmă Mare decât doar atunci când ne-am spovedit, nu am primit dezlegare la Sfânta Împartașanie. Însă chiar și atunci Agheasma Mare ne-o dă preotul.

La stropit se poate folosi Agheasma Mare în tot timpul anului.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Tagurile:
Boboteaza, ageasma, despre agheasma, invataturi gresite, invataturi corecte
Тема:
Calendar Creștin Ortodox 2021 (89)
Tematic
Calendar Ortodox: Viața sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei


Загрузка...
Icoana ”Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur”

Calendar Orotodox: Sfântul Vasile cel Mare - repere hagiografice

694
(reînnoit 10:13 14.01.2021)
În fiecare an, pe 14 ianuarie, în bisericile ortodoxe din țara noastră este prăznuit Sfântul Vasile cel Mare.

CHIȘINĂU, 14 - Sputnik. Creștinii ortodocși din țara noastră îl prăznuiesc pe 14 ianuarie pe Sfântul Vasile cel Mare. Potrivit Portalului Serviciilor Electronice, în Moldova astăzi își sărbătoresc onomastica peste 55 de mii de moldoveni.

Viața Sfântului Vasile cel Mare

Sfântul Vasile cel Mare a fost păstor al mirenilor, dar şi mare îndrumător al călugărilor. Cele mai vestite cuvântări ale lui, din amvon, sunt tâlcuirile la Cartea Facerii şi tâlcuirile la Cartea Psalmilor.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX
© Sputnik / Moldova

Cât priveşte rânduielile date de el călugărilor, acum 16 veacuri, ele dăinuiesc şi astăzi. Vrednic de însemnat este locul pe care Sfântul Vasile îl dă muncii, alături de rugăciune, în viaţa călugărilor.

Cu adevărat, învăţător al mirenilor, el uneşte cuvântul cu fapta, chemând pe cei bogaţi să sprijine aşezămintele creştine întemeiate de el pentru ajutorarea săracilor, a bolnavilor, a tuturor celor slabi şi neputincioşi din cetate. Mai amintim că Sfântul Vasile cel Mare, la fel ca şi Sfântul Ioan Gură de Aur, s-au străduit şi cu înfrumuseţarea şi desăvârşirea Sfintei Liturghii din timpul lor, lăsând Bisericii Răsăritene cele două Liturghii care le poartă numele şi care se săvârşesc în Biserica Ortodoxă până astăzi.

Semnificația numelui Vasile

Numele Vasile, provine din grecescul basileios, care este în legătură cu basileos, "rege", "împărat", "bazileu".

Празднование Рождества Христова
© Sputnik / Константин Чалабов
 Latinii l-au redat prin Basilius. La noi astăzi e curenta forma Vasile. Feminine ca Vasila sau Vasilca se întâlnesc astăzi destul de rar, fiindu-le preferat mai grațiosul Vasilica. Diminutivele mai frecvente sunt Vasilica ți Sica/Sică.

Liturghia Sfântului Vasile cel Mare

Liturghia Sfântului Vasile cel Mare se oficiază în Biserica Ortodoxa de zece ori pe an: în primele cinci duminici ale Postului Mare, în joia și sâmbăta din Săptămâna Patimilor, în ajunul Crăciunului și Bobotezei și, desigur, în sărbătoarea care îi este dedicată, în ziua de 14 ianuarie.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

694
Tagurile:
Calendar Ortodox 2021 stil vechi, ianuarie, Sfântul Vasile
Тема:
Calendar Creștin Ortodox 2021 (89)
Tematic
Sfântul Ierarh Petru Movilă, mediator între Este şi Vest


Загрузка...
Iarnă

Cât mai țin gerurile: Prognoza meteo pentru 7 zile

0
(reînnoit 22:21 18.01.2021)
Iarna s-a instalat de-a binelea. Pentru marți, 19 ianuarie, meteorologii anunță temperaturi de până la -8 grade. Totodată, izolat pe drumuri se va forma ghețuș, iar precipitații esențiale nu vor fi. 

CHIȘINĂU 19 an - Sputnik. Meteorologii prognozează pentru ziua de astăzi temperaturi de până la minus opt grade Celsius, iar vântul va sufla din Sud spre Vest, de la slab spre moderat. Totodată, presiunea atmosferică va fi ridicată. 

Mercurul din termometre va undica până la -5..-8 grade Celsius în nord, -4..-7 grade în centru și -3..-6 grade în sud. În Capitală termometrele vor indica -5..-7°С.

Prognoza meteo pentru 19 - 25 ianuarie
Prognoza meteo pentru 19 - 25 ianuarie

De menționat că meteorologii au emis anterior cod galben de răcire bruscă a vremii. Avertizarea este valabilă în perioada 16 -19 ianuarie, inclusiv, pe întreg teritoriul țării. Pentru data de 20 ianuarie, meteorologii anunță că vremea se va încălzi ușor.

Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în data de 19 ianuarie 1939 a fost înregistrată temperatura de +14,6 grade Celsius, fiind consideră cea mai caldă zi de 19 ianuarie de la începutul măsurărilor termice, adică din 1886. Valoarea minimă din această zi a fost înregistrată în anul 1963 și era de -21,4 de grade Celsius. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
SHS, iarna în Moldova, vreme rece, prognoza meteo
Тема:
Meteo în Moldova: Prognoza exactă pentru fiecare zi


Загрузка...