Mănăstirea Nașterea Maicii Domnului din s. Curchi

Calendar Ortodox: Cele mai importante sărbători din luna august

14088
(reînnoit 09:59 03.08.2020)
În luna august sau gustar, cum se zice în popor, Biserica a rânduit două săptămâni de post - Postul Adormirii Maicii Domnului, o perioadă importantă pentru toți creștinii ortodocși. Tot în această lună vom prăznui și schimbarea la față a Domnului nostru Iisus Hristos.

CHIȘINĂU, 1 august — Sputnik. Iată care sunt cele mai însemnate sărbători creștin-ortodoxe din luna august:

19 iulie / 1 august — Aflarea moaștelor Sfântului Cuvios Serafim de Sarov.

20 iulie / 2 august — Duminica VIII după Cincizecime. În această zi este cinstit Sfântul Proroc Ilie. De asemenea sunt pomeniți și Sfântul Cuvios Avramie și Atanasie.

Calendar Creștin Ortodox 2020
© Sputnik / Moldova

22 iulie / 4 august —  Sfânta Mironosiță Maria Magdalena, cea întocmai cu apostolii. Tot în această zi este pomenit și Sfântul Mucenic Foca.

27 iulie / 9 august — Duminica VIII-a după Cincizecime. Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, doctor fără de arginți. În această zi sunt pomeniți și Sfântul Cuvios Gherman și Sfinții Clement și Naum, cei întocmai cu Apostolii.

29 iulie / 11 august -  Sf. Mucenic Calinic.

30 iulie / 12 august —  Sfântul Mucenic Ioan Ostașul.

31 iulie / 13 august — Lăsatul secului pentru Postul Adormirii Maicii Domnului. În această zi se face pomenirea Sfinților Mucenici Veniamin, Serghie, Iurie și Ioan; a Dreptului Evdochim și a Muceniței Iulita.

1 august / 14 august — Scoaterea Sfintei Cruci. Începutul Postului Adormirii Maicii Domnului.

3 august / 16 august - Duminica a X-a după Cincizecime. 

6 august / 19 august — Schimbarea la față a Domnului nostru Iisus Hristos.

9 august / 22 august - Icoaba Maicii Domnului ”Aflarea celor pierduți” (Tiraspol)

10 august / 23 august - Duminica a XI-a după Cincizecime. Sfinții mucenici Lavrentie Arhidiaconul și Agapit Diaconul.

12 august / 25 august — Aflarea moaștelor Sfântului Ierarh Gavriil (Bănulescu-Bodoni).

13 august / 26 august — Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul. Sfântul Tihon de Zadonsk.

15 august / 28 august — Adormirea Maicii Domnului. Sfârșitul Postului.

16 august / 29 august — Aducerea Sfintei Mahrame a Domnului din Edesa la Constantinopol. În această zi se face pomenirea Sfântului Mucenic Diomid.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

14088
Tagurile:
cele mai importante sarbatori din luna august, calendar ortodox 2020 stil vechi
Тема:
Calendar Creștin Ortodox 2020 (47)
Tematic
Calendar Ortodox: Cele mai importante sărbători creștine din luna Ianuarie
Calendar Ortodox: Cele mai importante sărbători din luna februarie
Calendar Ortodox: Cele mai importante sărbători din luna martie
Calendar Ortodox: Cele mai importante sărbători din luna aprilie
Calendar Ortodox: Cele mai importante sărbători din luna mai
Calendar Ortodox: Cele mai importante sărbători din luna iunie
Calendar Ortodox: Cele mai importante sărbători din luna iulie
Icoana cu chipul Sfintei Mironosițe Maria Magdalena

Pe cine prăznuiesc astăzi creștinii ortodocși: Mesajul de felicitare al șefului statului

153
(reînnoit 08:48 04.08.2020)
Pe 4 august, creștinii ortodocși îi cinstesc pa Sfânta Mironosiță Maria Magdalena, și pe Sfântul Mucenic Foca. În această zi, oamenii trebuie să meargă la slujbe, să se roage și să împărtășească bucuria zilei.

CHIȘINĂU, 4 aug – Sputnik. Președintele țării, Igor Dodon, a transmis în această dimineață un mesaj de felicitare cu ocazia sărbătoririi Sfintei Mironosițe Maria Magdalena, și a Sfântului Mucenic Foca.

Sfânta Maria, numită și Magdalena, a fost cea dintâi muceniță, mironosiță și purtătoare de mir a lui Hristos.

”Maria Magdalena a fost alături de Domnul nostru Isus Hristos în timpul suferințelor Sale pământești și a stat lângă Cruce, unde a susținut-O pe Maica Domnului, istovită de durere pentru Fiul răstignit. Pentru toți creștinii ortodocși, ea a devenit un simbol al credinței nemărginite, fidelității și iubirii. Din acest considerent, este cinstită și elogiată de toate popoarele ortodoxe, inclusiv de poporul țării noastre”, a scris șeful statului pe pagina sa de Facebook.

De asemenea, el a amintit că Sfântul Mucenic Foca, episcop de Sinope, a trăit pe vremea împăratului Traian. Și-a căpătat renume pentru viața neprihănită și faptele lui bune precum și pentru îndrăzneala cu care a predicat credința în Domnul nostru Iisus Hristos.

Igor Dodon le-a adresat sincere felicitări tuturor locuitorilor țării noastre, dorindu-le ca prin rugăciunile lor Dumnezeu să ne binecuvânteze cu credință, dragoste și speranță.

Sfântul Foca în percepția populară

Parohul bisericii din satul Cruglic, raionul Criuleni, Nicolae Ciobanu, menționa anterior în studioul Sputnik Moldova că Sfântul Foca, potrivit percepției populare, face parte din triada "Ilie, Pălie şi Foca". Dacă despre Foca se zice că este cel care răspunde de incendiile şi arșița care pârjolesc câmpurile cu grâne, Ilie Pălie se crede că ar fi fratele, tatăl sau vizitiul Sfântului Ilie, sărbătoarea ținându-se în popor tot de frica focului, dar şi a bolilor. Preotul sublinia însă că toate acestea nu corespund dogmei bisericești.

"Pentru a se proteja de necazurile care ar putea fi pricinuite de focuri, a intrat în obiceiul localnicilor de la sate ca în această zi să fie oprite unele lucrări de câmp. Drept consecință, marea majoritate greșește atunci când lenevește în pat, crezând că astfel respectă aceste sărbători. Este lăudabil atunci când oamenii merg la biserică și prăznuiesc acești sfinți", a declarat preotul.cale 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

153
Tagurile:
Sfânta Maria Magdalena, Sfântul Foca, sărbătoare, Creștini ortodocși
Tematic
Președintele Dodon, cu mesaj de felicitare de ziua prăznuirii Sfântului Proroc Ilie


Загрузка...
Nicolae Ciobanu

Sărbători religioase din prima săptămână a lunii august: Semnificații și tradiții

212
Luna august este marcată de tradiții străvechi, care se împletesc cu evenimente religioase importante pentru creștinii ortodocși. Iată care sunt principalele sărbători religioase.
Sărbători religioase din prima săptămână a lunii august: Semnificații și tradiții

În cadrul emisiunii "Sputnik Matinal", parohul bisericii din satul Cruglic, raionul Criuleni, Nicolae Ciobanu, care este și consilierul cultural la Mitropolia Moldovei, a enumerat sărbătorile religioase din prima săptămână a lunii august și a vorbit despre semnificația lor. 

Potrivit preotului, chiar în prima zi din ultima lună de vară creștinii ortodocși marchează Aflarea moaștelor Sfântului Cuvios Serafim de Sarov (1759-1833), considerat unul dintre cei mai cunoscuți și mai îndrăgiți sfinți ai Bisericii Ortodoxe.

"Încă când era în viață mii de pelerini se îmbulzeau către Mânăstirea Sarov pentru a-l vedea. La 70 de ani după moartea sa, dragostea față de el se înrădăcinase atât de mult printre credincioși, încât sute de mii de oameni au participat la slujba de canonizare a sfântului", a explicat părintele Nicolae Ciobanu.

O altă sărbătoare importantă pentru creștinii ortodocși este Sfântul Proroc Ilie, cinstit în data de 2 august. Sfântul Ilie se bucură de o cinstire deosebită din partea Bisericii, dat fiind faptul că ziua prăznuirii sale este însemnată în calendar cu roșu, însemnare ce nu apare în acest fel la niciun alt proroc. Chiar numele Ilie înseamnă "Domnul este Dumnezeul meu". Tradițional, în această zi oamenii aduc la biserică castraveți și miere pentru binecuvântare și mulțumire.

Pe 4 august, creștinii ortodocși de stil vechi îi cinstesc pe Sfânta Maria Magdalena și marele mucenic Foca. În această zi, oamenii trebuie să meargă la slujbe, să se roage și să împărtășească bucuria zilei.

"Sfânta Maria, numită și Magdalena, a fost cea dintâi muceniță, mironosiță și purtătoare de mir a lui Hristos. Aceasta a trăit în vremea venirii pe pământ a lui Iisus Hristos și a fost vindecată de duhurile necurate. De atunci, Sfânta Maria Magdalena s-a făcut muceniță și următoare lui Hristos, slujindu-L împreună cu celelalte sfinte femei, până la patimile Lui cele de bună voie, până la moartea pe cruce și până la îngroparea dumnezeiescului trup. Tot astăzi, poporul evlavios îl cinstește și pe Sfântul Mucenic Foca. Frecvent primesc apeluri de la enoriași și sunt întrebat când se sărbătorește acest Sfânt, pentru ca sătenii să evite muncile, deoarece, conform tradiției strămoșești, cei care nu respectă sărbătorile sunt pedepsiți cu foc, arșiță și grindină", a spus Nicolae Ciobanu.

Sfântul Foca, conform percepţiei populare, face parte din triada "Ilie, Pălie şi Foca". Dacă despre Foca se zice că este cel care răspunde de incendiile şi arşiţa care pârjolesc câmpurile cu grâne, Ilie Pălie se crede că ar fi fratele, tatăl sau vizitiul Sfântului Ilie, sărbătoarea ţinându-se în popor tot de frica focului, dar şi a bolilor. Preotul precizează însă că toate acestea nu corespund dogmei bisericești.

"Pentru a se proteja de necazurile care ar putea fi pricinuite de focuri, a intrat în obiceiul localnicilor de la sate ca în această zi să fie oprite unele lucrări de câmp. Drept consecință, marea majoritate greșește atunci când lenevește în pat, crezând că astfel respectă aceste sărbători. Este lăudabil atunci când oamenii merg la biserică și prăznuiesc acești sfinți", a declarat preotul.

Nicolae Ciobanu îndeamnă toți creștinii ortodocși să meargă la biserică în zilele când sunt marcate aceste sărbători religioase și să se pregătească de Postul Adormirii Maicii Domnului, care începe pe data de 14 august și se va încheia pe data de 28 august.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

212
Tagurile:
august, 2 august, 1 august, părinte, tradiții, semnificație, sărbători religioase, calendar ortodox
Tematic
Calendar Ortodox: Cele mai importante sărbători din luna august


Загрузка...

China construieşte un laborator pentru viruşi ca în Wuhan, aproape de granița cu Rusia

0
(reînnoit 10:21 04.08.2020)
China va construi până la șapte noi laboratoare pentru cercetări cu privire la boli periculoase, iar unul dintre acestea va fi la doar câteva ore distanţă de granița cu Rusia. În prezent, China are o singură unitate de acest fel, în Wuhan.

BUCUREŞTI, 4 aug – Sputnik. Până în 2026, China intenționează să construiască între cinci și șapte noi laboratoare, în regiuni diferite, fiecare cu specializarea proprie.

În Harbin, laboratorul se va ocupa de infecțiile zoonotice, printre care Covid-19 și alte boli transmise de la animale la oameni. Pe lângă coronavirus, China a descoperit recent un mic focar de ciumă bubonică în nordul țării.

„Harbin este centrul provinciei Heilongjiang, unde se găsesc numeroase focare naturale de virus encefalitic transmis de căpușă, de virus care provoaca boala gura-mana-picior şi de ciumă”, a spus Sergei Netesov, om de știință la Universitatea de Stat Novosibirsk, citat de RT . „Construirea unui astfel de laborator acolo este logică și justificată”, a adăugat acesta.

Noile centre de cercetare din China vor fi construite pentru a se conforma cerințelor BSL-4, cel mai înalt nivel de măsuri de precauție în domeniul biosecurității. Laboratoarele BSL-4 sunt adesea utilizate pentru cercetarea cu privire la agenți patogeni care se transmit uşor, precum Ebola.

Măsurile de precauţie includ sisteme sofisticate de filtrare a aerului și piese de mobilier și aparate fără cusături și suprafețe aspre. Toate lucrările sunt efectuate de personal în costume sub presiune, iar personalul trebuie să treacă printr-un duș de decontaminare chimică înainte de a ieşi din laborator.

În urma izbucnirii epidemiei de Covid-19, unii teoreticieni ai conspirației au sugerat că pandemia ar putea fi rezultatul unei „scurgeri” de coronavirus dintr-un laborator, președintele american Donald Trump declarând că a văzut dovezi care îi ofereau un „grad ridicat de certitudine” că coronavirusul provine dintr-un laborator din China.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
virus, laborator, China
Tematic
De ce americanii au nevoie de laboratoare biologice în Asia Centrală și Caucaz


Загрузка...