Biserică

Adevărata semnificație a Postului Sfintei Marii - când a fost instituit

405
(reînnoit 09:58 13.08.2019)
Postul Adormirii Maicii Domnului este unul dintre cele mai importante posturi pe care creștinii ortodocși trebuie să le țină de-a lungul anului bisericesc. Acesta începe pe data de 14 august și se va încheia pe data de 28 august.

CHIȘINĂU, 14 aug — Sputnik. Începând cu ziua de mâine, creștinii ortodocși din țara noastră intră în perioada postului Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor ca Postul Sfintei Marii. În această perioadă, creștinii se pregătesc de cele două sărbători extrem de importante: Schimbarea la Față, marcată pe 19 august și Adormirea Maicii Domnului, sărbătoare prăznuită în fiecare an pe 28 august.

Acest post reprezintă unul dintre cele mai importante posturi pe care credincioșii trebuie să le țină de-a lungul anului. Ca durată, este mai scurt decât Postul Paștelui și cel al Crăciunului.

Perioada acestui post a fost stabilită pentru prima dată în secolul al V-lea, odată cu dezvoltarea cultului Maicii Domnului. Atunci, durata acestuia era diferită pentru creștini. Cei din Antiohia obișnuiau să postească doar o zi, în timp ce creștinii din Ierusalim posteau timp de opt zile. Unii creștini obișnuiau să postească toată luna august, pe când alții făceau acest lucru în luna septembrie.

Decizia privind uniformizarea datei, dar și a duratei postului Adormirii Maicii Domnului a fost luată în secolul al XII-lea, în cadrul sinodului local din Constantinopol din anul 1166. Lucrările Sinodului au fost conduse de către patriarhul ecumenic Luca Crysoverghis.

Rânduiala slujbelor și semnificația postului

Slujba de Vecernie în perioada acestui post este săvârșită împreună cu cele două Paraclise ale Fecioarei Maria, iar în ajunul zilei de 28 august se face și Prohodul Maicii Domnului.

Calendar Creștin Ortodox 2019
© Sputnik / Vadim Rusu

Scopul acestui post nu se rezumă doar la înfrânarea de la anumite mâncăruri, ci în primul rând de la lucrurile care ne îndepărtează de Dumnezeu. Deși e post, creștinii nu ar trebui sa fie mâhniți de faptul ca nu vor mânca de „dulce", deoarece prin post și rugăciune ne vom putea bucura de darurile pe care Dumnezeu ni le va oferi.

Tot astăzi este prăznuită scoaterea cinstitei Cruci a Domnului, zi în care Biserica a rânduit post alimentar aspru.

Cum ținem Postul Adormirii Maicii Domnului

Postul Adormirii Maicii Domnului este singurul post dedicat Sfintei Marii, născătoarea Mântuitorului Iisus Hristos. Enoriașii se pregătesc prin pocăință, mărturisirea păcatelor și Sfânta Împărtășanie pentru cele două mari sărbători din luna august: Schimbarea la Față și Adormirea Maicii Domnului.

Potrivit bisericii, postul este la fel de aspru ca cel dinaintea Paştelui. În zilele de luni, miercuri şi vineri nu se mănâncă nimic până la asfinţitul soarelui. Marţi şi joi se consumă doar legume fierte, fără ulei, iar în zilele de sâmbătă şi duminică este permis consumul de ulei şi vin.

Doar o singură zi din acest post este cu dezlegare la pește, pe 19 august, când se prăznuiește Schimbarea la față a Domnului Isus Hristos.

405
Tematic
Prorocul Ilie - Sfântul vremurilor de pe urmă
Icoana cu chipul Sfintei Mironosițe Maria Magdalena

Pe cine prăznuiesc astăzi creștinii ortodocși: Mesajul de felicitare al șefului statului

378
(reînnoit 08:48 04.08.2020)
Pe 4 august, creștinii ortodocși îi cinstesc pa Sfânta Mironosiță Maria Magdalena, și pe Sfântul Mucenic Foca. În această zi, oamenii trebuie să meargă la slujbe, să se roage și să împărtășească bucuria zilei.

CHIȘINĂU, 4 aug – Sputnik. Președintele țării, Igor Dodon, a transmis în această dimineață un mesaj de felicitare cu ocazia sărbătoririi Sfintei Mironosițe Maria Magdalena, și a Sfântului Mucenic Foca.

Sfânta Maria, numită și Magdalena, a fost cea dintâi muceniță, mironosiță și purtătoare de mir a lui Hristos.

”Maria Magdalena a fost alături de Domnul nostru Isus Hristos în timpul suferințelor Sale pământești și a stat lângă Cruce, unde a susținut-O pe Maica Domnului, istovită de durere pentru Fiul răstignit. Pentru toți creștinii ortodocși, ea a devenit un simbol al credinței nemărginite, fidelității și iubirii. Din acest considerent, este cinstită și elogiată de toate popoarele ortodoxe, inclusiv de poporul țării noastre”, a scris șeful statului pe pagina sa de Facebook.

De asemenea, el a amintit că Sfântul Mucenic Foca, episcop de Sinope, a trăit pe vremea împăratului Traian. Și-a căpătat renume pentru viața neprihănită și faptele lui bune precum și pentru îndrăzneala cu care a predicat credința în Domnul nostru Iisus Hristos.

Igor Dodon le-a adresat sincere felicitări tuturor locuitorilor țării noastre, dorindu-le ca prin rugăciunile lor Dumnezeu să ne binecuvânteze cu credință, dragoste și speranță.

Sfântul Foca în percepția populară

Parohul bisericii din satul Cruglic, raionul Criuleni, Nicolae Ciobanu, menționa anterior în studioul Sputnik Moldova că Sfântul Foca, potrivit percepției populare, face parte din triada "Ilie, Pălie şi Foca". Dacă despre Foca se zice că este cel care răspunde de incendiile şi arșița care pârjolesc câmpurile cu grâne, Ilie Pălie se crede că ar fi fratele, tatăl sau vizitiul Sfântului Ilie, sărbătoarea ținându-se în popor tot de frica focului, dar şi a bolilor. Preotul sublinia însă că toate acestea nu corespund dogmei bisericești.

"Pentru a se proteja de necazurile care ar putea fi pricinuite de focuri, a intrat în obiceiul localnicilor de la sate ca în această zi să fie oprite unele lucrări de câmp. Drept consecință, marea majoritate greșește atunci când lenevește în pat, crezând că astfel respectă aceste sărbători. Este lăudabil atunci când oamenii merg la biserică și prăznuiesc acești sfinți", a declarat preotul.cale 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

378
Tagurile:
Sfânta Maria Magdalena, Sfântul Foca, sărbătoare, Creștini ortodocși
Tematic
Președintele Dodon, cu mesaj de felicitare de ziua prăznuirii Sfântului Proroc Ilie


Загрузка...
Nicolae Ciobanu

Sărbători religioase din prima săptămână a lunii august: Semnificații și tradiții

303
Luna august este marcată de tradiții străvechi, care se împletesc cu evenimente religioase importante pentru creștinii ortodocși. Iată care sunt principalele sărbători religioase.
Sărbători religioase din prima săptămână a lunii august: Semnificații și tradiții

În cadrul emisiunii "Sputnik Matinal", parohul bisericii din satul Cruglic, raionul Criuleni, Nicolae Ciobanu, care este și consilierul cultural la Mitropolia Moldovei, a enumerat sărbătorile religioase din prima săptămână a lunii august și a vorbit despre semnificația lor. 

Potrivit preotului, chiar în prima zi din ultima lună de vară creștinii ortodocși marchează Aflarea moaștelor Sfântului Cuvios Serafim de Sarov (1759-1833), considerat unul dintre cei mai cunoscuți și mai îndrăgiți sfinți ai Bisericii Ortodoxe.

"Încă când era în viață mii de pelerini se îmbulzeau către Mânăstirea Sarov pentru a-l vedea. La 70 de ani după moartea sa, dragostea față de el se înrădăcinase atât de mult printre credincioși, încât sute de mii de oameni au participat la slujba de canonizare a sfântului", a explicat părintele Nicolae Ciobanu.

O altă sărbătoare importantă pentru creștinii ortodocși este Sfântul Proroc Ilie, cinstit în data de 2 august. Sfântul Ilie se bucură de o cinstire deosebită din partea Bisericii, dat fiind faptul că ziua prăznuirii sale este însemnată în calendar cu roșu, însemnare ce nu apare în acest fel la niciun alt proroc. Chiar numele Ilie înseamnă "Domnul este Dumnezeul meu". Tradițional, în această zi oamenii aduc la biserică castraveți și miere pentru binecuvântare și mulțumire.

Pe 4 august, creștinii ortodocși de stil vechi îi cinstesc pe Sfânta Maria Magdalena și marele mucenic Foca. În această zi, oamenii trebuie să meargă la slujbe, să se roage și să împărtășească bucuria zilei.

"Sfânta Maria, numită și Magdalena, a fost cea dintâi muceniță, mironosiță și purtătoare de mir a lui Hristos. Aceasta a trăit în vremea venirii pe pământ a lui Iisus Hristos și a fost vindecată de duhurile necurate. De atunci, Sfânta Maria Magdalena s-a făcut muceniță și următoare lui Hristos, slujindu-L împreună cu celelalte sfinte femei, până la patimile Lui cele de bună voie, până la moartea pe cruce și până la îngroparea dumnezeiescului trup. Tot astăzi, poporul evlavios îl cinstește și pe Sfântul Mucenic Foca. Frecvent primesc apeluri de la enoriași și sunt întrebat când se sărbătorește acest Sfânt, pentru ca sătenii să evite muncile, deoarece, conform tradiției strămoșești, cei care nu respectă sărbătorile sunt pedepsiți cu foc, arșiță și grindină", a spus Nicolae Ciobanu.

Sfântul Foca, conform percepţiei populare, face parte din triada "Ilie, Pălie şi Foca". Dacă despre Foca se zice că este cel care răspunde de incendiile şi arşiţa care pârjolesc câmpurile cu grâne, Ilie Pălie se crede că ar fi fratele, tatăl sau vizitiul Sfântului Ilie, sărbătoarea ţinându-se în popor tot de frica focului, dar şi a bolilor. Preotul precizează însă că toate acestea nu corespund dogmei bisericești.

"Pentru a se proteja de necazurile care ar putea fi pricinuite de focuri, a intrat în obiceiul localnicilor de la sate ca în această zi să fie oprite unele lucrări de câmp. Drept consecință, marea majoritate greșește atunci când lenevește în pat, crezând că astfel respectă aceste sărbători. Este lăudabil atunci când oamenii merg la biserică și prăznuiesc acești sfinți", a declarat preotul.

Nicolae Ciobanu îndeamnă toți creștinii ortodocși să meargă la biserică în zilele când sunt marcate aceste sărbători religioase și să se pregătească de Postul Adormirii Maicii Domnului, care începe pe data de 14 august și se va încheia pe data de 28 august.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

303
Tagurile:
august, 2 august, 1 august, părinte, tradiții, semnificație, sărbători religioase, calendar ortodox
Tematic
Calendar Ortodox: Cele mai importante sărbători din luna august


Загрузка...
Oameni pe stradă

Moldova: Trei avertizări majore pentru săptămâna aceasta

0
(reînnoit 11:35 05.08.2020)
Serviciul Hidrometeorologic de Stat avertizează că în următoarea perioadă vom avea parte de caniculă și există pericol de incendii.

CHIȘINĂU, 5 aug - Sputnik. Serviciul Hidrometeorologic de Stat avertizează că în perioada 5-9 august pe arii extinse se vor menține temperaturi maxime ale aerului, cu valori cuprinse între +33..+34°C. În aceste condiții există pericol excepțional de incendiu. 

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă populația să respecte cu strictețe regulile antiincendiare. Cetățenii sunt atenționați că, în condiții de temperaturi ridicate și umiditate redusă, orice scânteie poate provoca incendii de proporții. Oamenii sunt rugați să evite utilizarea focului deschis în preajma spațiilor locative, forestiere și a lanurilor de cereale pentru prevenirea incendiilor şi extinderea acestora. Totodată, maturii sunt rugați să-și monitorizeze copiii. Să nu le permită jocul cu sursele de aprindere.

Pericol pentru vârstnici, copii și bolnavi

Canicula reprezintă risc pentru persoanele vârstnice, copiii, bolnavii cu afecțiuni cronice, în special cardiace și respiratorii. În perioada caniculară este indicat acestor persoane să evite aflarea la soare în orele de vârf, să se protejeze de razele solare în spații răcoroase, umbrite și să consume cât mai multă apă potabilă. IGSU avertizează repetat că în perioada cu temperaturi ridicate scăldatul în bazinele acvatice din țară poate provoca tragedii.

Salvatorii menționează că scăldatul în locuri neamenajate cu stații de salvare precum și aflarea minorilor nesupravegheați în preajma râurilor, lacurilor se interzice. În caz de situații de risc persoanele sunt rugate să apeleze Serviciul 112 pentru acordarea ajutorului necesar din partea echipelor de urgență. 

Prognoza meteo pentru Moldova 

Săptămâna aceasta vom avea temperaturi ridicate. Valorile termice vor fi de +28..+31 de grade Celsius în nord, +29..+32 de grade în centru și +30..+33 de grade în sud.

Puțini nori vor fi prezenți pe cer în regiunile de centru și sud, dar în nord Soarele va fi umbrit un pic mai mult. Vântul va fi destul de vioi și ne va ajuta să facem față arșiței – va sufla din sud-est, cu o viteză de 2-7 metri pe secundă.

Presiunea atmosferică va fi normală. În noaptea spre joi, 6 august, temperatura aerului va coborî până la +14..+17 grade în nord, +15..+18 în centru și +16..+19 în sud.

Pentru joi sunt anunțate maxime termice cu două grade mai înalte decât miercuri: +30..+33 de grade în nord, +30..+34 grade în centru și +31..+34 grade în sud. Până în data de 9 august este în vigoare un Cod Galben de caniculă și pericol de excepțional de izbucnire a incendiilor, din cauza secetei și temperaturilor înalte.
De asemenea, până pe 10 august meteorologii au instituit un Cod Galben de secetă hidrologică în râurile mici și bazinele acvatice din țară – fenomenul este provocat de lipsa precipitațiilor și temperaturile înalte.  

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
avertizare, Moldova
Tematic
Un roi de albine a lăsat mască zeci de oameni pe o stradă aglomerată - Video, Foto


Загрузка...