Icoana Sfântului Proroc Ilie (sec. XV)

Prorocul Ilie - Sfântul vremurilor de pe urmă

467
lumea idolatră în care a trăit Sfântul Proroc Ilie nu se deosebeşte de cea în care trăim și noi astăzi.

CHIȘINĂU, 2 aug — Sputnik. În fiecare an, pe data de doi a lunii lui gustar, în toate bisericile din țară, creștinii ortodocși din Republica Moldova îl cinstesc cu laude şi cu cântări duhovniceşti pe Sfântul Ilie Tezviteanul. El este considerat a fi unul dintre cei mai mari oameni ai lui Dumnezeu trimişi vreodată de El pe pământ.

Din Sfinta Tradiție aflăm că prorocul Ilie s-a născut în Tezva Galaadului cu aproape opt sute de ani înainte de venirea Mântuitorului Iisus Hristos. Potrivit textului biblic, Ilie este un nume teoforic. În limba ebraică, Eliahu înseamnă „Dumnezeul meu este Dumnezeu", nume care scoate în prim plan importanța misiunii lui în mijlocul comunităţii israelite.

El a trăit într-o vreme în care omenirea întreagă era idolatră şi păgână. Până și poporul ales din care făcea parte devenise închinător la idoli. Regele Israelului, Ahab, se căsătorise cu o păgână Izabela, care a adus cu sine cultul idolatriei. Astfel, tot poporul, în frunte cu regele, ajunsese închinător la idoli.

Sfântul proroc Ilie, care a trăit o viaţă pustnicească aspră, asemenea Sfântului Ioan Botezătorul, nu putea răbda această nelegiuire, ca întreg poporul evreu, în frunte cu regele său, să devină închinător la idoli.

Din acest motiv, Dumnezeu l-a trimis la rege pe care l-a mustrat aspru pentru păcatul de a fi părăsit pe Dumnezeul părinţilor lor şi de a fi urmat zeilor Baal şi Aşera, şi altor zeităţi prin care se aducea închinare Satanei.

Prin rugăciunea prorocului, a fost legat cerul timp de trei ani și șase luni, vreme în care țara a fost cuprinsă de foamete şi secetă cumplită. Ulterior el cheamă poporul şi pe rege pe Muntele Carmel și propune ca toţi să-i aducă jertfă lui Baal, prin preoţii şi profeţii lui, iar el să aducă singur jertfă adevăratului Dumnezeu, propunând ca Domnul să arate semn şi să trimită foc din cer peste jertfa cea adevărată. Dumnezeu l-a ascultat pe Ilie şi a trimis foc din cer, iar preoţii lui Baal s-au dovedit a fi mincinoşi.

Închiderea cerului - Prorocul Ilie si regele Ahab
Închiderea cerului - Prorocul Ilie si regele Ahab

După ce se roagă şi cere lui Dumnezeu ploaie, Dumnezeu îl ascultă din nou și trimite ploaie peste pământul însetat. Regele Ahab, deşi se căieşte o vreme pentru răutăţile făcute, la scurt timp încearcă să-l omoare pe Sfântul Prooroc Ilie, fiind îndemnat de soţia sa Izabela.

„Atunci, plin de duhul şi puterea lui Dumnezeu, el profeţeşte: câinii vor linge sângele tău şi tot ei vor mânca pe Izabela, fapt care s-a împlinit întocmai".

Această întâmplare arată că răul din această lume, nu este fără de sfârşit, iar slujitorii lui, vor avea soarta lui Ahab.

Sfântul Ilie, înainte de a fi ridicat la cer, îşi alege ucenic pe Elisei. Împreună ei traversează Iordanul, iar Elisei a fost martor al ridicării lui Ilie la cer, lucru descris în cartea a patra a Regilor.

Noua idolatrie. Prorocului Ilie — Sfântul vremurilor de pe urmă

În una din predicile sale, starețul mănăstirii Necula de la Cluj, Andrei Coroian, spunea că lumea idolatră în care a trăit Sfântul Proroc Ilie nu se deosebeşte de cea în care trăim și noi astăzi.

"Păcatele osândite de Sfântul Ilie atunci: necredinţa, ura, idolatria, mândria, silnicia, minciuna, răpirea bunurilor altuia, nedreptatea, desfrâul sub toate formele lui, iubirea faţă de materie şi încrederea în bunurile pământeşti, sunt la fel de prezente şi în lumea noastră. Răul îşi are propovăduitorii lui", spunea Părintele.

Calendar Creștin Ortodox 2017
© Sputnik / Nicolai Kibich

Potrivit lui, idolii nu se mai numesc Baal şi Aşera, dar închinare li se aduce marilor staruri şi vedete de cinema, care în producţiile lor propagă ura, mânia, violenţa, răzbunarea, sexul, pornografia, alcoolismul, drogurile şi alte elemente care fac parte din lumea şi cultura păcatului.

”Ura şi mândria se arată prin aşa-zisa manifestare a personalităţii celor puternici, iar dreptul proprietăţii devine cult al egoismului şi orgoliului. Silnicia „rezistă cel mai tare", minciuna numită „abilitate diplomatică", cămătăria şi nedreptatea numită „sechestrare de bunuri", desfrâul devenit industrie, avorturile, drogurile şi alte mari păcate pretind carte de identitate pe planeta pământ”, predica starețul Andrei.

Potrivit doxologia.ro, în tradiţia iudaică şi cea creştină, Ilie este asociat cu sfârșitul vremurilor de pe urmă, ca un martor al timpurilor eshatologice, doar că tradiţia iudaică leagă aceste vremuri de venirea lui Mesia, în timp ce în creştinism apariţia lui Ilie va fi la sfârşitul veacurilor, când se va arăta Mesia, dar în slavă, ca drept judecător.

467
Tagurile:
Baal, Sfantul vremurilor de pe urma, Prorocul Ilie, in asteptare, noua idolatrie, sarbatori crestine, calendar crestin ortodox 2017, Biserica Ortodoxa din Moldova
Tematic
Calendar Creștin Ortodox 2017: Cele mai importante sărbători din luna iulie
Calendar Creștin Ortodox 2017: Cele mai importante sărbători din luna iunie
Calendar Creștin Ortodox 2017: Cele mai importante sărbători din luna mai


Загрузка...