Ioan Botezatorul

Despre semnificația teologică a sărbătorii Zămislirea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul

197
(reînnoit 07:53 06.10.2018)
Zămislirea Sfântului Prooroc Ioan, Înaintemergătorul ;i Botezătorul Domnului nostru Iisus Hristos a fost binevestită de către Sfântul Arhanghel Gavriil lui Zaharia, soțul Elisabetei, în timp ce se afla la templu - află semnificația teologică a sărbătorii.

CHIȘINĂU, 6 oct — Sputnik. Creștinii ortodocși din Moldova prăznuiesc astăzi zămislirea Sfântului Proroc Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului nostru Iisus Hristos. Potriviti Registrului de Stat al Populației, astăzi își sărbătoresc onomastica peste 100 de mii de moldoveni.

Despre istoria și semnificația teologică a sărbătorii

În timp ce slujea la templu, Sfântul Arhanghel Gavriil i-a vestit lui Zaharia că sotia sa Elisabeta, care era deja înaintată în vârstă, va naște un fiu care se va numi Ioan. Nașterea lui Ioan s-a petrecut cu șase luni înaintea nașterii lui Iisus. Zaharia, fiind înaintat în vârstă, s-a îndoit de cuvintele Arhanghelului Gavriil. Din acest motiv a rămas mut până la punerea numelui fiului său.

”Nu te teme, Zaharia, pentru că rugăciunea ta a fost ascultată şi Elisabeta, femeia ta, îţi va naște un fiu și-l vei numi Ioan. Ți a zis Zaharia către înger: După ce voi cunoaşte aceasta? Căci eu sunt bătrân ți femeia mea înaintată în zilele ei”. (Luca 1:13-18)

Prin îngerii Lui, Dumnezeu a vestit nașterea lui Isaac vârstnicei Sara, nașterea lui Samson femeii sterpe a lui Manoe și a lui loan, părinților vârstnici Zaharia și Elisabeta.

Sfâtul Nicolae Velimirovici spune că ”dacă dorim să știm cum se pot naște copii din părinți sterpi și vârstnici, să nu mergem să-i întrebăm pe oameni, căci nu vor avea ce să ne spună. Faptele despre care se întreabă sunt mai presus de știință naturală. Mai curând să mergem să privim la puterea lui Dumnezeu care le-a făcut pe toate din nimic, care nu a avut nevoie de părinti tineri sau vârstnici ca să-l facă pe Adam. Decât să fim curioși, mai bine sa dăm slavă lui Dumnezeu care ne-a descoperit puterea Sa nouă păcătoșilor".

În una dintre predicile sale, Mitropolitul Antonie de Suroj mărturisea despre Sfântul Ioan Botezătorul: "Şi iată că Ioan a locuit mai bine de treizeci de ani în locuri pustii, s-a luptat cu inima sa, s-a luptat pentru viața sa și a ieșit să propovăduiască, mărturisit fiind de Dumnezeu ca cel mai mare, şi nu doar atât. Evanghelia nu ni-l numeşte proroc, ci glas. El s-a îngemănat atât de mult cu voia lui Dumnezeu, încât a devenit una cu acel cuvânt de viaţă dătător pe care trebuia să-l rostească spre mântuirea oamenilor, spre trezirea lor, pentru ca să strălucească viaţa şi bucuria în inimile celor care aud glasul. Nu era doar un om care vorbea, ci era Însuşi Dumnezeu, Care vorbea prin glasul lui. Aşa spuneau sfinţii. Un ascet din muntele Athos, trecut de curând la Domnul, spunea că sfinții nu vorbesc cu de la sine putere, ci doar de la Dumnezeu. Ioan a refuzat tot ceea ce este pământesc pentru a-I aparţine lui Dumnezeu şi Domnul S-a întors spre cei care locuiau pământul, nu l-a lăsat în pustie. Atunci când Dumnezeu a devenit nedespărţit de Ioan, l-a trimis pe acesta la oameni, ca şi ei să cunoască acea viaţă pe care a cunoscut-o Ioan".

Soarta femeii desfrânate, care a cerut tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul>>>

Biserica i-a închinat lui Ioan șase sărbători: zămislirea lui — 6 octombrie; nașterea — 7 iulie; soborul lui — 20 ianuarie; taierea capului — 11 septembrie; prima și a doua aflare a capului — 9 martie; a treia aflare a capului sau — 7 iunie.

Troparul

197
Tagurile:
zamislirea Sfantului Proroc Ioan, calendar ortodox, Nicolae Velimirovici, Sfantul Ioan Botezatorul, Moldova
Tematic
Calendar Ortodox: Nașterea Maicii Domnului - semnificații și obiceiuri populare
Calendar Ortodox 2018: Cum se ruga Sfântul Iov al Poceaevului pentru toată lumea
Calendar Ortodox: Înainte-prăznuirea Adormirii Maicii Domnului; Sfântul Proroc Miheia
Calendar Ortodox: Sfântul Maxim Mărturisitorul - 10 gânduri despre dragostea adevărată


Загрузка...