pr. Roman Pintilei, din s. Rădoaia, raionul Sângerei

Gestul unui preot moldovean care i-a uimit pe toți

2512
(reînnoit 12:49 12.12.2016)
Un preot din raionul Sângerei a decis că trebuie să facă o schimbare în parohia sa. A adunat o echipă o echipă de voluntari și s-au apucat de treabă.

CHIȘINĂU, 12 dec – Sputnik. Este vorba despre părintele Roman Pintilei din satul Rădoaia, raionul Sângerei, împreună cu mai mulți creștini de la parohia sa au decis să acorde o atenție deosebită persoanelor în etate, solitare, dar și celor cu dizabilități.

Catedrala
© Sputnik / Мирослав Ротарь

Astfel, săptămânal, în fiecare zi de joi, în clădirea bisericii,,Pogorîrea Duhului Sfînt, 65 de persoane pot beneficia de un prânz cald. Totodată, ei adună și alte lucruri care ar putea să le fie de folos.

”Cu toții ne dorim un cuvânt bun, o încurajare și un umăr de sprijin când suntem întristați”, spune părintele Pintilei.

Părintele a făcut un apel prin care încurajează doritorii să ajute cu ce pot, încălțăminte, produse alimentare, mobilier, electrocasnice, cărți, jucării sau orice alte obiecte, care pot schimba în bine viața unor familii defavorizate.

Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.

Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>

Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>

2512
Tagurile:
biserică, bătrâni, ajutor, Roman Pintilei, Rădoaia
Tematic
Biserica și spitalul - sănătate sufletească și trupească
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” ajută copiii săraci să meargă la școală
Mormântul Sfintei Nina, luminătoarea Georgiei

Calendar Ortodox: Viața Sfintei Nina, cea care a luptat cu obiceiurile păgâne

815
(reînnoit 18:44 25.01.2021)
În fiecare an, pe 27 ianuarie, Biserica Ortodoxă din Moldova face pomenirea Sfintei Nina, luminătoarea Georgiei - Sfânta care a luptat cu superstițiile și obiceiurile păgâne.

CHIȘINĂU, 27 — Sputnik. Creștinii ortodocși din țara noastră o prăznuiesc astăzi pe stil vechi pe Sfânta Nina, luminătoarea Georgiei. În Republica Moldova își sărbătoresc astăzi onomastica peste 37 de mii de femei care poartă numele în cinstea Sfintei Nina.

Primii creștin au apărut în Iviria (veche denumire a Georgiei) încă în anii 40 după Hristos. Totuşi, Evanghelia a devenit cunoscută tuturor mult mai târziu, începând cu secolul al IV-lea, prin propovăduirea Sfintei Nina, „cea întocmai cu Apostolii". Ea a fost numită astfel datorită sacrificiului întregii vieţi pentru creştinarea Georgiei (Sakartvelo).

Viața Sfintei Nina

Sfânta Nina (în limba georgiană Nino) s-a născut la sfârşitul secolului III în Capadocia, unde locuiau mulţi georgieni. Era rudă apropiată a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, potrivit unui vechi manuscris, fiind chiar verişoara acestuia. Părinţii ei erau membri ai aristocraţiei capadociene şi, după tunderea lor în monahism, educaţia şi grija Ninei a fost încredinţată Patriarhului Iuvenalie. Auzind de poporul georgian care încă zăcea în păgânism, fecioara Nina a călătorit în Georgia unde într-o perioadă scurtă de timp a câştigat iubirea poporului georgian.

Nina a propovăduit în întreaga Georgie în timpul când se dezlănţuiseră deja persecuţiile lui Diocleţian împotriva creştinilor.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX
© Sputnik / Moldova

Visul Sfintei Nina și binecuvântarea Maicii Domnului

Ori de câte ori citea pasajul legat de Răstignirea Domnului, Nina se întreba ce s-a întâmplat cu cămaşa Mântuitorului Hristos. Când a aflat că aceasta se găseşte în cetatea Mțsheta din ţinutul Iviriei (Georgiei) a început să se roage să fie învrednicită să se închine acestui veşmânt sfânt. Într-o noapte a visat că Preasfânta Născătoare de Dumnezeu o binecuvintează şi îi dă o cruce făcută din viţă-de-vie împletită. Când s-a trezit, a văzut crucea în propriile mâini. Copleşită de această minune, ea a mers la episcopul Iuvenalie, cerându-i binecuvântare să plece în Iviria. Acesta, după ce a ascultat descrierea visului şi a văzut crucea, i-a dat binecuvântarea şi s-a rugat îndelung ca Nina să reuşească în drumul pe care Dumnezeu i-l pregătise.

Святая равноапостольная Нино
Sfânta Nina, cea întocmai cu Apostolii

"Bucură-te, că te-ai luptat cu rău cinstitorii; Bucură-te, biruință slăvită asupra necredinței; Bucură-te, netrebnicirea obiceiurilor rele și a superstițiilor; — fragment din Acatistul Sfintei Nina.

Surparea idolilor

Sfânta Nina a plecat din cetatea Ierusalimului spre Armenia împreună cu alte 30 de fecioare. Printre acestea se număra şi Ripsimia, care era căutată de către împăratul Diocleţian pentru a se însura cu ea. La scurt timp, toate au fost capturate. Nina a fost singura care a reuşit să se ascundă. Din cauza refuzului de a renunţa la credinţa creştină, Ripsimia şi celelalte fecioare care o însoţeau au fost chinuite şi apoi decapitate. Pomenirea lor se săvârşeşte în fiecare an la 17/30 septembrie. Nina şi-a continuat drumul către cetatea Mțsheta. Abia în anul 315 a reuşit să ajungă acolo, după un drum extenuant şi multe primejdii. Era o perioadă în care acele zone erau permanent invadate de către perşi. La un moment dat, îndoielile au cuprins-o. Se temea că nu va ajunge acolo unde Dumnezeu a trimis-o. A visat, la un moment dat, un tânăr care îi dădea un sul de hârtie. Când s-a trezit, l-a descoperit lângă ea. Acesta conţinea versete scripturistice legate de suferinţă şi nădejde. Dumnezeu o îndemna să nu renunţe. În cele din urmă a ajuns în cetatea Urpnisi. Aici a început să înveţe limba gruzină. După o lună a observat că toată lumea mergea spre capitala Mțsheta. Era o mare sărbătoare a idolilor. Sfânta Nina s-a furişat în apropierea statuii zeului Armazi şi s-a rugat lui Dumnezeu să fie distrus acest chip al minciunii. Imediat s-a pornit o furtună mare, iar templul şi statuia au fost dărâmate de grindină.

Ce semnifică crucile de pe drapelul Georgiei>>

Creştinarea Iviriei

Prima familie convertită a fost cea la care Sfânta Nina locuia. Sfânta a vindecat-o pe Anastasia, care era stearpă. A continuat să facă minuni şi a început să propovăduiască Evanghelia în popor. A vindecat-o şi pe soţia împăratului, care era demonizată. Împăratul Mirian însă desconsidera creştinismul şi credea că îi va aduce pieirea. Într-o zi, a plecat la vânătoare şi la un moment dat a început din nou o furtună puternică. Un fulger i-a luat vederea şi tunetele i-au alungat pe toţi cei care îl însoţeau. Rămas singur, a încercat să se roage zeilor săi, dar lucrul acesta s-a dovedit lipsit de folos. Şi-a adus aminte de Nina şi a început să se roage lui Hristos. Vederea i-a revenit, iar furtuna s-a potolit. Smerit, i-a cerut iertare sfintei şi s-a botezat. Apoi, a trimis emisari împăratului Constantin cel Mare, pentru a i se aduce un episcop şi câţiva preoţi, pentru creştinarea poporului său. Sfântul Împărat Constantin a primit cu bucurie cererea şi l-a trimis pe arhiepiscopul Antiohiei, Eustatie. Astfel a început creştinarea Iviriei.

Nina a trecut la Domnul în anul 335 după Hristos. Trupul ei este înmormântat în Biserica Catedralei din Mțsheta.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

815
Tagurile:
calendar ortodox, obiceiuri pagane, superstitii, Sfanta Nina
Тема:
Calendar Creștin Ortodox 2021
Tematic
Creștinii ortodocși de stil vechi au încheiat Postul Crăciunului
Patriarhul Kirill: Conflictele politice nu pot afecta lumea spirituală a credincioșilor
Calendar Ortodox: Viața Arhidiaconului Ștefan, primul martir creștin


Загрузка...
Sfânta Muceniță Tatiana ocrotitoarea tinerilor

Puterea exemplului: Sfânta Muceniță Tatiana, ocrotitoarea tinerilor

2091
(reînnoit 10:55 24.01.2021)
Prin puterea exemplului său, Sfânta Muceniță Tatiana ne arată că adevărata cale spre mântuire este cea pe care a mers Dumnezeu însuşi.

CHIȘINĂU, 25 ian — Sputnik. Creștinii ortodocși din țara noastră o pomenesc astăzi pe Sfânta Muceniță Tatiana, făcătoare de minuni, ocrotitoarea tinerilor și a clerului.

În Republica Moldova își sărbătoresc onomastica aproximativ 97 de mii de femei care poartă numele în cinstea sfintei Mucenițe.

În lume, Sfânta Tatiana este ocrotitoarea tinerilor şi studenţilor, iar în Rusia, Ucraina şi Belarus sărbătoarea este cunoscută şi ca zi a studenților. De asemenea, Sfânta este şi protectoarea clerului, pentru că ea a slujit ca diaconiţă la Sfântul altar.

Viața Sfintei Mucenițe Tatiana

Sfânta Tatiana s-a născut la Roma, în secolul al III-lea, în vremea împăraţilor Alexandru Sever şi Maximian. Tatăl Muceniţei, deşi a fost ales de trei ori proconsul în administraţia imperială, era creştin şi fiica lui a primit o aleasă educație creștină. Tatiana a refuzat să se căsătoreasc şi a ales viaţa monahală. Pentru dăruirea cu care-şi împlinea misiunea, ea a fost numită diaconiţă într-o biserică din Roma.

Rolul diaconiţelor în primele secole creștine

În zorii creştinismului, diaconiţele făceau parte dintr-un ordin clerical, fiind hirotonite de preot. Misiunea lor consta în acordarea ajutorului necesar preotului la administrarea Sfintelor Taine (Botezul și Mirungerea — ungerea cu Sfântul Mir a fetelor şi femeilor care se botezau), la catehizarea lor. La acea vreme, botezul se făcea la maturitate, iar fetele şi femeile care doreau să se boteze, nu puteau fi atinse de un bărbat, chiar dacă acesta era preot. De aceea, preotul era ajutat la împlinirea ritualului de o diaconiţă. Ulterior, ungerea cu Sfântul Mir împlinită de diaconiţe s-a păstrat doar în anumite biserici creştine. În Biserica rusă şi în cea greacă, instituţia diaconiţelor există şi astăzi.

Patimile Sfintei Tatiana

Potrivit literaturii aghiografice, patimile ei au început din momentul în care a fost dusă la templul lui Apollo și a refuzat să aducă jertfă idolilor. La început i s-a tăiat părul, iar trupul i-a fost împuns cu suliţa; a fost spânzurată şi aruncată în cuşca unui leu fioros. Ajunsă din nou în templul care adăpostea idolii, Tatiana a refuzat să le aducă jertfe, iar prin rugăciunile ei, adresate lui Hristos, s-au prăbuşit statuile acestora, iar muceniţa a fost supusă din nou chinurilor. De fiecare dată, îngerii au salvat-o şi, în ziua următoare, călăii Tatianei constatau că rănile ei se vindecau în mod miraculos.

Preoţii păgâni au considerat că Tatiana este vrăjitoare, astfel explicând de ce scăpa cu bine din toate chinurile. De aceea i-au tuns părul pentru a alunga diavolii ascunşi în pletele ei. Pentru a fi convinsă să se roage idolilor, Tatiana a fost închisă în Templul lui Zeus. În ziua următoare, preoţii păgâni au constatat cu stupoare că statuia acestuia zăcea la pământ, sfărâmată în zeci de bucăţi. Aproximativ în anului 225 după Hristos, Tatiana şi tatăl său au fost decapitați, primind astfel cununa mucenicească.

În Biserica Ortodoxă, Sfânta Tatiana este prăznuită cu multă evlavie în ziua de 25 ianuarie. Vestea despre minunile săvârşite în rândul credincioşilor şi al tinerilor care i-au cerut ajutorul, acolo unde aceştia se roagă la moaştele ei, s-au răspândit în înreaga lume.

Cinstirea Sfintelor Moaște

La începutul secolului al XVI-lea (în anul 1517), Capul Sfintei a fost adus de la Constantinopol de Neagoe Basarab. Domnitorul l-a dăruit Mănăstirii Curtea de Argeş din România, iar începând cu anul 1949, moaștele sale au fost mutate la Catedrala Sfântul Dumitru din Craiova, unde se păstrează şi astăzi.

De asemenea, mâna dreaptă a Sfintei se află în Biserica Mânăstirii Adormirea Maicii Domnului a Peşterilor din Rusia.

Părticele din moaştele Muceniţei se mai găsesc și în Biserica Sfintei Tatiana din Moscova, iar un fragment din moaştele sale află la mănăstirea Schimbarea la Faţă din Brookline, Massachusetts, SUA.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

2091
Tagurile:
ocrotitoarea tinerilor, puterea exemplului, Sfanta Mucenita Tatiana
Тема:
Calendar Creștin Ortodox 2021
Tematic
Calendar Orotodox: Sfântul Vasile cel Mare - repere hagiografice


Загрузка...
Alexei Tulbure

Tulbure: Moldova trebuie păstreze vie memoria Holocaustului

0
(reînnoit 12:14 27.01.2021)
Istoricul și politologul Alexei Tulbure a vorbit despre măsurile urgente pe care Guvernul ar trebui să le ia pentru a păstra amintirea evenimentelor tragice precum Holocaustul.

CHIȘINĂU, 27 ian - Sputnik. În fiecare an, pe 27 ianuarie, în întreaga lume este marcată Ziua internațională de comemorare a victimelor Holocaustului. Acte de cruzime au fost săvârșite în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și pe pământul moldovenesc ocupat de naziști. 

Aproximativ 300 de mii de evrei și 50 de mii de romi au fost distruși de regimul fascist pe teritoriul Moldovei, în timp ce numărul total de oameni torturați și uciși de fasciști în republica aflată sub ocupație ar fi fost de aproximativ 570 de mii.

Astăzi, Moldova nu are un program oficial la nivel de Guvern, care să perpetueze memoria evenimentelor Holocaustului. Ultimul a expirat în 2019, dar acum la nivelul Cabinetului de Miniștri s-a anunțat necesitatea modificării manualului „Istoria românilor” și completarea acestuia cu informații detaliate despre Holocaust.

Sunt oare date uitării acele evenimente istorice teribile în țara noastră? Expertul Alexei Tulbure a răspuns la întrebare în studioul Sputnik Moldova.

"Nu se poate spune că nu există schimbări în perpetuarea memoriei Holocaustului. Planul de acțiune al Guvernului a fost adoptat pentru a restabili memoria istorică a acelor evenimente din Moldova. Acesta prevedea anumite eforturi ale Guvernului în educația adecvată a generației tinere", a spus Alexei Tulbure.

Potrivit expertului, doar un curs opțional pentru școli intitulat „Holocaustul: istorie și lecții de viață” a fost introdus în curriculum. Cu toate acestea, profesorii de istorie din gimnaziile și liceele din țară au libertatea să decidă dacă transmit adevărul istoric copiilor sau ignoră această opțiune și conținutul său.

"Dar învățarea este lentă. În special, pe rețelele sociale, putem observa o mulțime de comentarii și declarații antisemite și xenofobe. Din păcate, rețelele sociale abundă în acest lucru", a adăugat Tulbure.

Istoricul a recomandat societății și autorităților țării să nu slăbească eforturile de a restabili memoria istorică a Holocaustului în rândul populației, iar pentru aceasta este necesară actualizarea planului de acțiuni al Guvernului ca să fie popularizat acest subiect.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
Ziua Comemorării Victimelor Holocaustului, Memorialul Holocaustului, victimele Holocaustului, Holocaust, MOLDOVA
Tematic
Maia Sandu a vorbit iar despre relația cu Rusia: Declarații despre Transnistria
Maia Sandu și Klaus Iohannis – declarații comune pentru presă


Загрузка...