Sf. Agafia Maranciuc

Încă un sfânt în Moldova. A fost canonizată Fericita Agafia

1746
(reînnoit 17:12 22.02.2021)
Eveniment de importanță istorică pentru creștinii ortodocși din Moldova. Fericita Agafia de la mănăstirea Cușelăuca a fost trecută în rândul celor sfinți.

CHIȘINĂU, 24 sept – Sputnik. Sâmbătă, Fericita Cuvioasa Maica Agafia de la mănăstirea Cușelăuca, a fost trecută în rândul sfinților, informează mitropolia.md.

Mii de enoriași din toată țara au participat la canonizarea Fericitei Agafia. Slujba a fost oficiată de Mitropolitul Vladimir alături de mai mulți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe din Moldova.

În cadrul serviciului divin a fost săvârșită ultima slujbă de pomenire pentru Fericita Agafia, după care, în mod solemn, a fost dat citirii Tomosul de Canonizare. După aceasta a fost citită viața Sfintei Fericite Agafia. Apoi, a fost oficiat un Tedeum de mulțumire.

Mitropolitul Vladimir a ținut un discurs în care a subliniat importanța acestui eveniment pentru creștinii ortodocși din țara noastră.

„Este un eveniment foarte important pentru viața noastră spirituală – canonizarea Fericitei Agafia, care de azi devine o mare mijlocitoare între poporul nostru bine-credincios și bunul Dumnezeu”, a menționat ÎPS Vladimir.

În data de 25 august 2016, moaștele Sfintei Agafia au fost așezate într-o racla speciala, cu binecuvântarea Mitropolitului Vladimir, de Preasfințitul Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, Președinte al Comisiei de Canonizare a Sfinților din Moldova, si de Preasfințitul VICTOR, Episcop de Arțâz, Vicar al Eparhiei de Odessa, Membru al Comisiei de Canonizare a Sfinților din Ucraina.

Precizăm că este cea de a doua canonizare a Bisericii Ortodoxe din Moldova. Recent, la data de 3 septembrie Mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni a fost canonizat în prezența a mii de creștini, care au venit din toate colțurile țării.

Data de pomenire a Sfintei Fericitei Agafia a fost stabilită ziua trecerii sale la cele veșnice 9 (22) iunie.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

1746
Tagurile:
tomos, creștini, Ortodox, Mănăstirea Cușelăuca, canonizare, Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove, ÎPS Vladimir
Tematic
Mai multe personalităţi basarabene vor fi cercetate pentru a fi canonizate
A fost stabilită data canonizării lui Bănulescu-Bodoni
Catedrala „Nașterea Domnului”

Dar din dar se face Rai: Câți nevoiași au primit ajutor din partea Bisericii în pandemie

94
La vreme de grea încercare, când societatea este grav afectată de efectele economice ale pandemiei, Biserica se numără printre fruntași în topul filantropilor.

CHIȘINĂU, 28 feb - Sputnik. Biserica Ortodoxă din Moldova a implementat în anul 2020 numeroase programe filantropice, menite să-i ajute pe oamenii aflați în nevoie.

Iar de ajutor au avut nevoie mulți, având în vedere că și anul care a trecut a fost extrem de complicat - pandemia a afectat mii și mii de familii care nu au mai putut face față cheltuielilor de zi cu zi. 

Potrivit unui raport organizat de voluntarii Bisericii Ortodoxe din Moldova, în 2020 au primit asistență din partea Bisericii peste 566 familii nevoiașe, peste 1500 de copii proveniți din familii sărace și 40 de bolnavi.

De asemenea, au fost organizate campanii de colectare de fonduri pentru șase bolnavi aflați în stare gravă, a fost acordat ajutor material și financiar pentru șase familii care au rămas fără un acoperiș deasupra capului în urma incendiilor.

Potrivit raportului prezentat de voluntari Mitropolitului Vladimir, valoarea totală a ajutoarelor financiare directe acordate prin programele filantropice ale Bisericii Ortodoxe din Moldova în anul 2020 a fost de 305 850 lei. 

În această sumă nu sunt cuprinse cheltuielile privind o mulțime de activităţi caritabile ale Sectorului Sinodal, ale parohiilor şi mănăstirilor realizate în favoarea bolnavilor, bătrânilor, copiilor și săracilor, care nu au fost cuantificate financiar, iar unele nici nu au fost raportate sistematic instituției mitropolitane.

Biserica Ortodoxă din Moldova precizează că, întrucât anul 2020 a fost marcat de pandemia de Covid-19, aproape toate activitățile social-filantropice ale Sectorului Sinodal Activitate Socială și Caritate au fost îndreptate spre sprijinirea familiilor și apersoanelor afectate de pandemie.

Voluntarii Bisericii au oferit persoanelor aflate în dificultate pungi cu alimente de bază, produse de igienă, îmbrăcăminte, încălțăminte, electrocasnice, dezinfectanți, măști de protecție sanitară, precum și literatură duhovnicească.

Iar copiii din familiile sărace au primit gratuit ghiozdane, rechizite școlare, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, precum și paturi, cărucioare, scutece, hrană și alte produse.

Și spitalele au primit sprijin din partea Bisericii. Mai multe secții cu profil Covid-19 au primit aparatură medicală. 

Biserica reiterează că va susține în continuare eforturile de ajutorare a celor ce suferă din cauza noii pandemii.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

94
Tagurile:
biserică, nevoiași, ajutor


Загрузка...
Părintele Calistrat

Părintele Calistrat despre fii risipitori din ziua de astăzi - Video

822
(reînnoit 20:24 27.02.2021)
În Duminica Fiului Risipitor creștinii ortodocși sunt îndemnați să mediteze asupra păcatelor și, asemeni fiului risipitor, să părăsească moartea păcatului și, prin pocăință, să ne apropiem de Dumnezeu. Predica părintelui Calistrat.

CHIȘINĂU, 27 feb - Sputnik. Cea de-a doua duminică din perioada Triodului se numește Duminica Fiului Risipitor, cea care ne descoperă că pentru a învia din moartea păcatului, e nevoie de pocăință. În Evanghelia citită astăzi în toate bisericile creștinii sunt atenționați că dacă am urmat fiului risipitor în cădere, atunci trebuie să-i urmăm și în ridicare.

Potrivit Tradiției, pilda fiului risipitor este o concentrare a iconomiei mântuirii. Graba tatălui care vine în întâmpinarea fiului său pocăit întinzându-i bratele, simbolizează plecăciunea Cuvântului Care ”vine în întâmpinarea” omului căzut prin întrupare. Hristos își întinde brațele Sale pe Cruce pentru a strânge întreaga umanitate și a o aduce la sânul Tatălui îndumnezeind-o, așa cum tatăl parabolei își întinde brațele ca să primească cu drag pe fiul său. Hristos este de asemenea reprezentat și de vițelul cel gras junghiat, obiect al bucuriei veșnice a invitaților la ospățul eshatologic.

Despre fii risipitori din ziua de astăzi

Părintele Calistrat de la mănăstirea Vlădiceni de lângă Iași le-a vorbit creștinilor despre fiii risipitori din ziua de astăzi.

”Consider că fii risipitori de astăzi sunt mult mai perverși decât fiul risipitor de atunci. Aș considera că fii risipitori de astăzi au inventat metode noi de a-L plictisi și enerva pe Dumnezeu și aș putea să spun chiar că fiii risipitori de astăzi au depășit cu mult norma bunului simț în raport cu fiul risipitor de atunci. Ăla și-a luat o parte de avere și a plecat, și a cheltuit-o și a ajuns tot la mila tatălui. Unii astăzi își vând mai ușor părinții ca să le consume averea”, explică ieromonahul Calistrat.

Fiul Risipitor - model

Unii ar putea să se întrebarea dacă merita ca să fie dată drept model experiența dramatică a fiului pierdut? Nici un tata n-ar dori ca propriul său fiu să treacă prin această experiență. Și totuși, considerăm că este necesar și asta pentru că stăruința în virtute și păstrarea comuniunii cu Dumnezeu sunt preferabile unei vieți care aluneca spre păcat.

Iar cel ce recomanda sau dorește această experiență a fiului risipitor, comite un păcat împotriva Duhului Sfânt, deoarece își pune prea marea încredere numai în bunătatea lui Dumnezeu fără a încerca să facă un efort personal pentru a câștiga mântuirea proprie. Să nu uităm că păcatul poate fi iertat de Dumnezeu prin duhovnic la spovedanie, dar urmările lui nu sunt prin aceasta cu totul șterse.

Iar acum să medităm și noi și să ne uitam dacă ne asemănăm cu Fiul risipitor, atunci trebuie să părăsim cele potrivnice firii și să ne întoarcem la cele potrivite.

Iar dacă împlinim poruncile, atunci să fim cu băgare de seamă să nu ne asemănăm fiului cel mare, care se afla în casa tatălui său însă, în același timp, era departe de el, astfel făcându-ne și noi nevrednici de a gusta din vițelul cel îngrășat.

Evanghelia duminicii Fiului Risipitor - Luca 15, 11-32

”Un om avea doi fii. Și a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: Tată, da-mi partea ce mi se cuvine din avere. Și el le-a împărțit averea. Și nu după multe zile, adunând toate, fiul cel mai tânăr s-a dus într-o țara depărtată și acolo și-a risipit averea, trăind în desfrânări. Și după ce a cheltuit totul, s-a făcut foamete mare în țara aceea, și el a început să ducă lipsă. Și ducându-se, s-a alipit el de unul din locuitorii acelei țări, și acesta l-a trimis la țarinile sale să păzească porcii. Și dorea să-și sature pântecele din roșcovele pe care le mâncau porcii, însă nimeni nu-i dădea.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX
© Sputnik / Moldova

Dar, venindu-și în sine, a zis: Câți argați ai tatălui meu sunt îndestulați de pâine, iar eu pier aici de foame! Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu și-i voi spune: Tată, am greșit la cer și înaintea ta; nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argații tăi. Și, sculându-se, a venit la tatăl său. Și încă departe fiind el, l-a văzut tatăl sau și i s-a făcut mila și, alergând, a căzut pe grumazul lui și l-a sărutat. Și i-a zis fiul: Tată, am greșit la cer și înaintea ta și nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Si a zis tatăl către slugile sale: Aduceți degrabă haina lui cea dintâi și-l îmbrăcați și dați inel în mâna lui și încălțăminte în picioarele lui; și aduceți vițelul cel îngrășat și-l înjunghiați și, mâncând, să ne veselim; căci acest fiu al meu mort era și a înviat, pierdut era și s-a aflat. Și au început să se veselească.

Iar fiul cel mare era la țarină. Și când a venit și s-a apropiat de casă, a auzit cântece și jocuri. Și, chemând la sine pe una dintre slugi, a întrebat ce înseamnă acestea. Iar ea i-a răspuns: Fratele tău a venit, și tatăl tău a înjunghiat vițelul cel îngrășat, pentru că l-a primit sănătos. Și el s-a mâniat și nu voia să intre; dar tatăl lui, ieșind, îl ruga. Însă el, răspunzând, a zis tatălui său: Iată, atâția ani iți slujesc și niciodată n-am călcat porunca ta. Și mie niciodată nu mi-ai dat un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei. Dar când a venit acest fiu al tău, care ți-a mâncat averea cu desfrânatele, ai înjunghiat pentru el vițelul cel îngrășat. Tatăl însă i-a zis: Fiule, tu totdeauna ești cu mine și toate ale mele ale tale sunt. Trebuia însă să ne veselim și să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era și a înviat, pierdut era și s-a aflat”.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

822
Tagurile:
triodul, video, Duminica Fiului Risipitor, Parintele Calistrat
Тема:
Calendar Creștin Ortodox 2021
Tematic
Calendarul zilelor de post din anul 2021


Загрузка...
Depuneri de flori de Ziua Memoriei și Recunoștinței

Sandu, Greceanîi și Ciocoi, la comemorarea eroilor de la Nistru

0
(reînnoit 13:26 02.03.2021)
Conducerea de vârf a țării a participat astăzi la evenimentul consacrat Zilei Memoriei și Recunoștinței.

CHIȘINĂU, 2 mart  - Sputnik. Un eveniment de comemorare a eroilor căzuți în conflictul armat din anul 1992 a avut loc astăzi, 2 martie la Chișinău. La ceremonia de comemorare a participat și conducerea de vârf a țării, Maia Sandu, Zinaida Greceanîi și Aureliu Ciocoi. Președintele țării a subliniat că, în memoria celor care și-au dat viața pentru țara, avem datoria să construim o societate a dreptății și a bunăstării pentru toți.

„Azi îi deplângem pe cei căzuți și pe cei răniți. Suntem alături de părinții nealinaţi la bătrâneţe, soțiile văduvite, copiii deveniţi orfani, suntem alături de toate familiile lovite nemilos şi pe nedrept de o mare durere. Suntem împreună pentru a ne ajuta, susține și apăra de pericole. Asta ne face să fim o țară.”, a menționat Sandu.

Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi a menționat că 2 martie 1992 a fost probabil cel mai dureros episod din istoria modernă a Republicii Moldova.

„Avem obligația morală să-i comemorăm pe cei care nu mai sunt cu noi, eroii care și-au jertfit viața pentru independența Republicii Moldova. Totodată, astăzi este ziua când putem să ne întâlnim cu veteranii, să le exprimăm recunoștința și să ne cerem iertare pentru tinerețea tulburată, pentru amintirile ce dor. Vă datorăm faptul că avem un stat, un steag, un imn. Iar această datorie nu poate fi apreciată în valori materiale, ea este nemăsurabilă și mereu va rămâne așa. Noi nu putem schimba istoria. Dar putem învăța din ea”, a spus Greceanîi.

Prezent la eveniment, prim-ministrul interimar, Aureliu Ciocoi, a precizat că va face tot posibilul ca eroismul de care au dat dovadă participanții la conflictul de pe Nistru să fie studiat de copii în școli.

Regiunea transnistreană, care are 60% dintre locuitori ruși și ucraineni, a căutat să se separe de Moldova chiar înainte de prăbușirea URSS, temându-se că Moldova se va alătura României pe valul naționalismului și aderării la România.

În 1992, după o încercare a autorităților moldovenești de a rezolva conflictul transnistrean pe cale armată, regiunea din stânga Nistrului a ieșit practic de sub controlul Chișinăului. Soldații ruși de menținere a păcii au fost aduși în zona de conflict la 29 iulie 1992, în conformitate cu un acord semnat de președinții Federației Ruse și Moldovei.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
Transnistria, râul Nistru, Nistru


Загрузка...