Birou Vamal Albița, România

Zeci de încălcări la Frontieră și o creștere semnificativă a numărului de traversări

76
(reînnoit 14:36 20.07.2020)
Mai multor cetățeni, dar și mijloace de transport, nu li s-a permis intrarea pe teritoriul țării noastre: Poliția de Frontieră face bilanțul săptămânii.

CHIȘINĂU, 20 iul – Sputnik. Poliția de Frontieră a venit în această dimineață cu un bilanț al situației de la granița de stat pe parcursul săptămânii 13-19 iulie. Fluxul de persoane care au traversat frontiera a fost mai mare cu 11% față de săptămâna precedentă.

Săptămâna trecută, polițiștii de frontieră au notificat la ”frontiera verde" și în punctele de trecere 69 de evenimente, cu documentarea a 84 de persoane, care au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională a Republicii Moldova. Este vorba de 36 de încălcări ale regimului zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere, iar opt cetățeni străini au încălcat regimul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova. Totodată, au fost înregistrate 17 contravenții privind încălcarea regimului special în condiții de stare excepțională și opt cazuri de trafic ilicit de bunuri.

”Au fost declanșate 102 consemne, dintre care un consemn pe Interpol și 101 conform informațiilor parvenite din partea autorităților de ocrotire a normelor de drept naționale”, mai precizează sursa în comunicat.

În decursul săptămânii trecute, 19 cetăţeni străini, dar și 35 de mijloace de transport, au primit refuz de intrare în Republica Moldova.

În punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 80 678 traversări, în creștere cu 11% față de a doua săptămână a lunii iulie. Din numărul total de traversări, 43 546 au fost trecerile cetățenilor moldoveni. Valorile traficului de mijloace de transport a prezentat un număr de 27 199 de traversări. Cea mai ”activă” frontieră a fost cea cu România - 64 % din totalul de traversări au fost înregistrate în punctele de trecere situate la granița moldo-română.

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 11 747 de traversări. Un număr mai mare a fost înregistrat pe sensul de intrare în Republica Moldova – 6 275 de  traversări persoane, dintre care 3 671 de treceri la frontiera moldo-română, 1 179 de treceri la frontiera cu Ucraina și 1 425de  treceri a frontierei aeriene.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

76
Tagurile:
încălcat, traversări, Frontieră
Tematic
Avocat: Ce trebuie să știe părinții care trec frontiera cu copii minori
Simbolul euro și simbolul farmaciei

Euro s-a ieftinit: Cursul valutar BNM pentru 18 septembrie

63
(reînnoit 09:36 18.09.2020)
Prețul euro a scăzut cu 12 bani. Leul moldovenesc se depreciază astăzi ușor doar în raport cu dolarul american. În rest, toate principalele valute de referință au un trend descendent în cotațiile oficiale.

CHIȘINĂU, 18 sept – Sputnik. La cursul valutar anunțat de Banca Națională a Moldovei (BNM) pentru vineri, 18 septembrie, un dolar american echivalează cu 16,63 lei, un euro – cu 19,62 lei, o hrivnă ucraineană – cu 59 de bani, un leu românesc – cu 4,04 lei moldovenești, o rublă rusească – cu 22 de bani.

Ratele de schimb (curs valutar) BNM pentru 18 septembrie 2020
© Photo : BNM
Ratele de schimb (curs valutar) BNM pentru 18 septembrie 2020

Dolarul american urcă în cotațiile BNM, dar își păstrează prețul anterior. Euro se ieftinește cu tocmai 12 bani la cursul valutar oficial. Cu doi bani a scăzut și prețul leului românesc. Prețul rublei rusești și al hrivnei ucrainene a rămas neschimbat.

Cursul valutar anunțat pentru vineri, 18 septembrie, ultima zi lucrătoare a săptămânii, va fi valabil și pe 19 și 20 septembrie.

Fluctuațiile de pe piața valutară a Republicii Moldova sunt determinate de cotația euro-dolar pe plan mondial, dar și de raportul dintre cererea și oferta de valută pe piața internă. 

Stabilitatea leului depinde de banii trimiși de moldovenii de peste hotare. Dacă transferurile ar înceta brusc, leul s-ar prăbuși, a spus expertul economic Viorel Gîrbu, invitat în studioul Sputnik Moldova.

În opinia expertului economic, nu avem în prezent motive de îngrijorare cu privire la stabilitatea leului moldovenesc, dar acesta poate fi comparat cu un „colos pe picioare de lut”, pentru că se sprijină în mare măsură pe transferurile de bani ale sutelor de mii de cetățeni care lucrează peste hotare.

Rezervele valutare ale BNM au constituit 3 miliarde și 391 de milioane de dolari americani (3 391,02 mil. dolari SUA) la sfârșitul lunii august curent.

Pe parcursul lunii august, rezervele valutare ale BNM au crescut cu 105 milioane și 510 mii de dolari americani (105,51 mil. dolari SUA), comparativ cu situația din 31 iulie 2020. 

Valuta cumpărată de BNM pe piața valutară internă pe parcursul lunii august 2020 a fost echivalentă cu 46 de milioane de dolari SUA.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

63
Tagurile:
cursul de schimb valutar, cursul afișat de BNM
Tematic
Experți: Oamenii de afaceri trec prin mari greutăți. Îi va ajuta decizia BNM? 


Загрузка...
Aleksandr Bastrîkin

Șeful Comitetului de Investigații: Europa nu reacționează la neonazism

53
Păstrarea memoriei și cunoașterea lecțiilor istoriei înseamnă, în egală măsură, prevenirea tragediilor și erorilor în prezent, a menționat președintele Comitetului de Investigații al Rusiei Aleksandr Bastrîkin.

În septembrie, în cadrul Comitetului de Investigații al Rusiei a fost înființat un departament pentru anchetarea crimelor legate de reabilitarea nazismului și falsificarea istoriei. De ce a fost nevoie de o structură separată și în ce constau dificultățile anchetării unor astfel de cazuri? Ce cunoștințe trebuie să aibă anchetatorii și de ce Rusia are obligația de a reacționa la profanarea simbolurilor gloriei militare în afara țării? La toate aceste întrebări a răspuns într-un interviu președintele Comitetului de Investigații, Aleksandr Bastrîkin.

Aleksandr Ivanovici, recent în cadrul Comitetului de Investigații a fost înființată o nouă structură pentru investigarea crimelor legate de reabilitarea nazismului și falsificarea istoriei patriei. Știrea a provocat discuții aprinse în presă și pe rețele de socializare. Povestiți-ne de ce a fost nevoie de crearea unei astfel de structuri?

Din câte se cunoaște, verdictul tribunalului militar de la Nürnberg a devenit o etapă importantă în aprecierea cauzelor celui de-Al Doilea Război Mondial.

Toți trebuie să țină minte că faptele principalilor criminali naziști, responsabili de declanșarea și purtarea războiului mondial, au fost calificate drept crime. Cu toate acestea, în condițiile unui război infomațional continuu, a crescut numărul tentativelor de reabilitare a nazismului atât în interiorul țării noastre, cât și în afara ei. Observăm și oferirea unor interpretări eronate ale rolului țării noastre în victoria asupra fascismului. În scopul restabilirii dreptății este nevoie de acțiuni pentru contracararea unor astfel de acțiuni. În același timp, dorința societății noastre de a cinsti memoria apărătorilor Patriei, protejarea adevărului istoric a fost instituționalizată legal, fiind indicată în Constituția Federației Ruse.

Ce pedepse sunt prevăzute pentru astfel de acțiuni?

Normele articolului Codului Penal al Rusiei cu privire la reabilitarea nazismului (art. 354.1 al CP al Rusiei) deja se aplică în privința celor care încearcă să răspândească simbolurilor naziste și ideologia fascismului.

Ultimul exemplu este reacția noastră la ceea ce s-a întâmplat în timpul acțiunii “Regimentul nemuritor” online: locuitorii câtorva regiuni ale Rusiei au publicat pe site-ul campaniei imaginile unor naziști și trădători. O parte a dosarelor penale se află într-o etapă finală, unii inculpați au compărut în fața instanței. Unul dintre ei, un locuitor al orașului Perm, Daniil Simanov, a fost condamnat la 200 de ore de munci forțate. Presupun că pedeapsa stabilită corespunde întru totul pericolului public al faptei. Iată de ce anumite afirmații potrivit cărora astfel de norme ale legii penale ar reprezenta niște instrumente represive și paralelele aberante care se fac cu lagărele de concentrare provoacă doar o nedumerire.

În ce constau dificultățile anchetării unor astfel de crime?

La prima vedere, componentele crimei sunt evidentele și simple. Însă lucruri nu stau chiar așa, în spatele acestei simplități există un specific.

La stabilirea circumstanțelor comiterii infracțiunii are loc nu doar o constatare a faptului necorespunderii afirmațiilor unor fapte istorice reale. Sensul constă anume în stabilirea motivului și scopului acțiunilor ilegale ale persoanelor, precum și stabilirea părții obiective a componentelor infracțiunii, care în cazul dat ar putea fi exprimată în răspândirea unor informații false despre activitatea URSS.

În legătură cu acest fapt, unele particularități ale anchetei preliminare în cazul reabilitării nazismului, specificul lui, precum și experiența acumulară au determinat necesitatea creării unei structuri separate în cadrul Comitetului de Investigații. În plus, caracterul internațional al unor fapte investigate necesită, la fel, concentrarea unor abilități și cunoștințe. Cu atât mai mult că actualitatea acestei probleme, oricât ar fi de trist, are o tendință progresivă.

Însă ar putea exista și anumite crime mult mai complexe, care au nevoie de o analiză profundă a istoriei? Sunt capabili colaboratorii dumneavoastră să investigheze astfel de fapte?

Din noua structură vor face parte anchetatorii Comitetului de Investigații care dispun deja de o experiență în astfel de crime. E vorba de colaboratori care dispun în special de cunoștințe largi nu doar în drept, drept internațional, dar și în istorie. Aceștia au analizat un număr mare de documente de arhivă, din perioada războiului și de după război, au cercetat alte dosare penale cu privire la crimele naziștilor, apelând la istorici atunci când era necesar.

În astfel de cazuri noi asigurăm efectuarea unor expertize judiciare necesare, inclusiv a celor istorice. O atenție deosebită se acordă aprecierii construcțiilor lexicale în privința unor fapte istorice stabilite și recunoscute la nivel internațional. Tot acest volum de lucru este îndreptat spre stabilirea unor indicii ale crimei, fără de care făptașul nu poate fi tras la răspundure penală.

Anchetatorii se ghidează inclusiv în baza normelor dreptului internațional, care au la bază deciziile tribunalului militar de la Nürnberg. Și, desigur, activitatea în această direcție nu poate afecta activitatea științifică a cetățenilor.

Una este glorificarea naziștilor, aprobarea crimelor împotriva umanității, profanarea memoriei poporului nostru, fapte pedepsite penal, și atlceva este activitatea de cercetare.

Pe lângă investigarea unor infracțiuni, noua unitate va îndeplini rolul de centru coordonator, oferind consiliere metodologică și analitcă pentru organele de anchetă regionale în investigarea cauzelor penale. Totodată, va fi acumulată experiența anchetatorilor în astfel de activități și va fi asigurată o abordare juridică consolidată la aprecierea unor astfel de fapte. Voi sublinia, pe lângă astfel de activități, proprietățile noastre, legate de investigarea altor infracțiuni, vor rămâne în continuare în centrul atenției.

Există și în alte țări pedepse penale pentru astfel de infracțiuni sau pentru popularizarea ideologiei naziste?

În Codul Penal al Germaniei este prevăzută răspunderea penală pentru popularizarea materialelor propagandistice ale organizațiilor anticonstituționale, fiind prevăzută o răspundere pentru răspândirea materialelor “conținutul cărora este legat de ideologia național-socialistă”.

În Israel există răspunderea penală pentru negarea holocaustului. În Republica Belarus există răspundere penală pentru reabilitarea nazismului. Apropo, în prezent stabilim o relație de cooperare pentru Oficiul Central al Administrațiilor de Justiție ale landurilor Germaniei pentru investigarea crimelor național-socialismului în Ludwigsburg. Desigur, această cooperare va oferi un impuls suplimentar pentru anchetarea unor astfel de infracțiuni.

Totodată, observăm că în Lituania, Letonia și Estonia sunt încurajate organizațiile foștilor militari ai unităților SS, activitatea cărora este recunoscută drept criminală de către tribunalul de la Nürnberg. În Ucraina elevii sunt duși să depună flori la mormintele naziștilor, care se fac vinovați de asasinarea în masă a populației pașnice, sunt eroizați cei care au cooperat cu Germania hitleristă. Își ridică capetele revanșiștii și neonaziștii în Europa, în special în Austria, Italia, Spania. Deocamdată, astfel de fenomene nu sperie conducerea acestor state, însă în viitor acestea ar putea avea un impact negativ asupra conștiinței publice.

Evenimentele din afara țării afectează cumva Rusia?

Tentativele de reabilitare a nazismului și profanarea simbolurilor gloriei militare ale Rusiei sunt înregistrate și în străinătate. Legislația penală în vigoare ne obligă să reacționăm la astfel de infracțiuni.

Comitetul continuă investigarea în cauza penală împotriva președintelui Institutului Ucrainean al Memoriei Naționale, Vladimir Veatrovici. Acesta este acuzat de negarea sistemică a faptelor stabilite prin sentința Tribunalulului Internațional Militar pentru pedepsirea principalilor criminali de război ai statelor “axei”, prin negarea cunoașterii de către soldații diviziei SS “Galicina” a crimelor de război și împotriva umanității, săvârșite de trupele SS, sau chiar negarea apartenenței diviziei la SS.

De asemenea, are loc o investigației preliminară pe numele cetățeanului Republicii Letone, veteranului “Legiunii Letone SS”, Visvaldis Lācis. S-a stabilit că în noiembrie 2017, la Riga, acesta a publicat cartea “Legiunea Letonă în lumina adevărului”, în care Lācis aprobă crimele de război comise împotriva populației de batalioanele polițiste ale “Legiunii Letone SS”.

În aprilie 2020, Lācis a decedat, însă încetarea urmăririi penale în legătură cu moartea suspectului este posibilă doar cu acordul rudelor apropiate. Iată de ce investigațiile în acest caz continuă.

În acest an a fost intentat un dosar penal în privința demolării în Republica Cehă a monumentului mareșalului Uniunii Sovietice Ivan Konev, care reprezentă un simbol al gloriei militare al Rusiei.

Cu totul recent a fost înregistrat un caz de profanare în orașul Žiežmariai, Lituania, a monumentului ostașilor Armatei Roșii, amplasat în cimitirul din apropierea mormântului comun al soldaților sovietici, căzuți la eliberarea orașului. Desigur, aceste circumstanțe au devenit temei pentru reacția anchetatorilor Consiliului de Investigații din Rusia. În prezent, în acest caz se efectuează verificări procesuale.

Ce ați dori să obțineți în cele din urmă?

Obligația noastră este protejarea memoriei ostașilor eliberatori în viață și a celor căzuți, a populației pașnice, a victimelor naziștilor.

A ține minte și a cunoaște lecțiile războiului presupune și o prevenire a tragediilor și erorilor în prezent. Luând în considerație acest fapt, recent a fost creat Centrul pentru coordonarea activității de cercetare și de arhivă a Comitetului de Investigații, din componența căruia fac parte reprezentanții altor instituții și organizații neguvernamentale, conducătorii și colaboratorii subunităților aparatului central și organelor de anchetă ale Comitetului de Investigații al Rusiei, pe teritoriu cărora se planifică efectuarea unor activități de arhivare, cercetare și căutare în cadrul proiectului “Fără termen de prescripție”.

Orice tentativă de a atribui statelor coaliției antihitleriste o responsabilitate egală pentru declanșarea războiului cu cea a criminalilor naziști și colaboratorilor lor nu este pur și simplu o falsificare a istoriei. 

Aceste tentative sunt nelegitime și amorale prin natura lor, o profanare a memoriei celor care au eliberat lumea de un rău juridic validat. Iată de ce trebuie să împiedicăm orice denaturare a adevărului istoric, inclusiv prin mijloace juridice.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

53
Tagurile:
Investigații, comitet, neonazism, Europa
Tematic
CCM a declarat neconstituţională o prevedere legală referitoare la nazism


Загрузка...
 Poliția de Frontieră, foto de arhivă

Fără precedent în Moldova așa contrabandă nu s-a mai văzut

0
(reînnoit 11:16 18.09.2020)
Polițiștii de Frontieră nu s-au aștepta la așa ceva atunci când au oprit în trafic un Mercedes Sprinter – iată ce au găsit printre alte mărfuri de contrabandă.

CHIȘINĂU, 18 sept – Sputnik. Polițiști de frontieră din nordul țării au depistat într-un microbuz burdușit cu marfă de contrabandă 100 de drone nedeclarate la Vamă. Marfa era transportată din Germania de către in șofer învârstă de 29 de ani.

Echipa mobilă a Direcţiei NORD a oprit Mercedesul Sprinter 313CDI, înmatriculat în Republica Moldova, la intrarea în oraşul Costeşti, raionul Râşcani, având informația prealabilă că acesta este folosit la transportarea bunurilor de contrabandă din țările UE.

Oamenii legii au găsit printre celelalte bunuri și 100 de drone fără acte de proveniență și nici nu exista declarația vamală pentru acestea. Valoarea estimativă a cele 100 de drone este de aproximativ un milion de lei.

Șoferul a declarat în cadrul audierilor că i s-a oferit o mie de euro pentru a transporta marfa din Germania în Republica Moldova.

Партия дронов, обнаруженная погранполицией  Молдовы
Contrabandă cu drone

Bunurile au fost ridicat în vederea confiscării, fiind desfășurate în continuare măsuri de investigație.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
Frontieră, drone, contrabandă
Tematic
VIDEO: Un câine din Moldova a găsit milionul infractorilor


Загрузка...