transport

Regula care intră în vigoare peste patru zile pentru toți șoferii din Moldova

1050
(reînnoit 12:48 28.10.2019)
Din noiembrie, șoferii vor fi opriți de poliție dacă nu vor respecta o regulă. Dacă conducătorii auto vor fi observaţi de către inspectorii de patrulare, vor fi stopaţi şi preîntâmpinați să se conformeze Regulamentului Circulației Rutiere.

CHIȘINĂU, 28 oct - Sputnik. Din noiembrie, toți șoferii din Moldova vor trebui să includă farurile de fază scurtă la autovehicule și pe timp de zi. Regula intră în vigoare începând cu 1 noiembrie 2019 și va fi valabilă până la 31 martie 2020.

Potrivit Regulamentului Circulației Rutiere (RCR), pentru atenţionarea altor participanţi la trafic şi pentru semnalizarea vehiculelor în cazul deplasării pe timp de zi, trebuie pusă în funcţiune în faruri lumina de întâlnire sau lumina de deplasare pe timp de zi de către conducătorii tuturor vehiculelor în perioada 1 noiembrie − 31 martie.

Codul Contravenţional nu prevede nicio amendă pentru încălcarea acestei norme. Totuși, dacă conducătorii auto vor fi observaţi de către inspectorii de patrulare că nu au conectată lumina, vor fi stopaţi şi preîntâmpinați să se conformeze Regulamentului Circulației Rutiere.

Aceste măsuri sunt aplicate în perioada rece a anului, caracterizată de vreme instabilă, însoțită de ploi și ceață – fenomene care reduc esențial vizibilitatea în trafic, sporind riscul accidentelor rutiere.

Pneurile de iarnă: când echipăm mașina cu anvelope de iarnă

Legislația națională în vigoare nu condiționează utilizarea anvelopelor de iarnă de o anumită dată calendaristică, ci de condițiile meteo nefavorabile. Conducătorii auto sunt obligați să-și echipeze autovehiculele în funcție de starea părții carosabile.

Astfel, atunci când carosabilul este acoperit cu zăpadă, gheață sau polei este obligatoriu ca mașina să fie dotată cu pneuri de iarnă.

Șoferii ale căror autovehicule nu vor fi dotate cu astfel de pneuri pot primi amenzi de până 4 mii de lei. Dacă poliţia va depista că mașina nu este echipată cu anvelope de iarnă, amenda pentru persoanele fizice va varia între 600 și 1000 de lei. Pentru persoanele juridice, amenda pentru circulaţia cu anvelopele de vară în condiţii meteo nefavorabile va fi de la 3000 la 4000 de lei.

Până în anul 2014, Regulamentul Circulației Rutiere prevedea că, toți conducătorii auto erau obligați să-și schimbe pneurile de iarnă la mașinile pe care le conduc, începând cu 1 decembrie și până pe 31 martie.

La stațiile de deservire auto din Moldova deocamdată nu este aglomerație. Șoferii nu se grăbesc să doteze mașinile cu cauciucuri de iarnă datorită temperaturilor încă generoase din această toamnă.

În Moldova echiparea automobilelor cu pneuri de iarnă poate varia între 4 mii și 40 de mii de lei.   

1050
Tagurile:
șoferi, faruri aprinse, anvelopele de iarnă, automobile
Tematic
Permisul de conducere va fi anulat și pentru depășirea limitei de viteză
Permis de conducere fără Școală Auto: Cine sunt fericiții
Toamnă

Ce se întâmplă cu vremea astăzi: Prognoza meteo pentru 7 zile

365
(reînnoit 07:17 22.10.2020)
Temperaturile continuă să crească și astăzi. Meteorologii ne promit vreme frumoasă fără precipitații.

CHIȘINĂU, 22 oct – Sputnik. Astăzi vom avea cu două grade mai mult decât ieri în termometre. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, locuitorii din sudul țării se vor bucura de vreme caldă, cu temperaturi de până la 22 de grade Celsius.

Prognoza meteo pentru 22 - 28 octombrie
© Photo : SHS
Prognoza meteo pentru 22 - 28 octombrie

Meteorologii informează că și astăzi ne vom bucura de vreme frumoasă, fără precipitații. Temperatura aerului va oscila între +17..+20 Celsius în raioanele de Nord, iar în Centru mercurul în termometre va indica +18..+21 de grade Celsius. Pe 23 octombrie nu se vor fi înregistrate schimbări esențiale ale vremii. Doar în orele dimineții și seara pe alocuri se va depune ceață.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

365
Tagurile:
7 zile, vremea, prognoza meteo
Тема:
Meteo în Moldova: Prognoza exactă pentru fiecare zi


Загрузка...
Profesor, foto de arhivă

Oficial: Schimbări în procesul de atestare a cadrelor didactice

112
Noul Regulament de atestare oferă posibilitatea obținerii gradului didactic unu și superior înainte de termen și vine să descentralizeze procedura de acordare a acestora.

CHIȘINĂU, 21 oct – Sputnik.  Mai multe schimbări intervin în procesul de atestare a cadrelor didactice odată cu aprobarea unui nou Regulament în acest sens de către Ministerul Educației.

Astfel, cadrele didactice care se vor reangaja în sistemul educațional vor putea solicita conferirea gradului didactic deținut anterior, al cărui termen de valabilitate a expirat în perioada în care pedagogul a lipsit din sistem.

Totodată, cadrele didactice cu performanțe deosebite și rezultate remarcabile obținute de discipolii lor vor putea aspira la conferirea gradului didactic unu și superior, cu titlu de excepție, înainte de termen.

De asemenea, metodiștii vor acea dreptul să solicite gradul didactic deținut la disciplina predată. Documentul aprobat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării prevede și descentralizează procedura de confirmare a gradului didactic superior - de la nivel republican la nivel raional/ municipal.

A fost exclusă elaborarea și prezentarea rapoartelor de autoevaluare și a lucrărilor metodice, acestea fiind substituite cu următoarele probe: „Interviul de evaluare a competențelor profesionale” și „Proba practică – prezentarea produsului/ proiectului de succes din practica educațională”, în cazul conferirii/confirmării gradului didactic unu și superior; proba „Studiu de caz”, în cazul conferirii/confirmării gradului didactic doi.

De menționat că prevederile „Regulamentului de atestare a cadrelor didactice din învățământul general, profesional tehnic și din cadrul structurilor de asistență psihopedagogică” se aplică începând cu sesiunea de atestare 2020 – 2021.

Etapa instituțională urmează să se desfășoare în perioada octombrie-februarie a anului de studii prin realizarea activităților educaționale în cadrul instituției de învățământ, activități prevăzute și în Regulamentul anterior.

”Etapele raionale/ municipale/ republicane de atestare vor fi desfășurate în perioada aprilie-iunie, prin susținerea probelor noi: „Studiu de caz”, „Interviul de evaluare a competențelor profesionale, prezentarea produsului/ proiectului de succes din practica educațională”, precizează MECC printr-un comunicat.

Concomitent, este inițiat programul de formare, în regim online, a specialiștilor responsabili de atestare în vederea implementării noului Regulament de atestare.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

112
Tagurile:
cadre didactice, atestare, Regulament
Tematic
China a donat 26 de laptopuri pentru instituțiile de învățământ din țara noastră - Detalii
Rector: De ce unii studenți nu pot învăța de la distanță


Загрузка...
Alegeri, foto de arhivă

Alegeri prezidențiale 2020 în Moldova: Cine învinge în turul I

0
(reînnoit 16:04 25.10.2020)
Cu cât sunt mai aproape alegerile prezidențiale, cu atât mai strânsă este lupta între principalii concurenți electorali – cine vor fi învingătorii primului tur de scrutin.

Cel mai probabil, și la alegerile prezidențiale din 2020, la fel ca și la cele din 2016, vom avea un al doilea tur de scrutin. De această părere sunt majoritatea analiștilor politici.

Potrivit legii, dacă în primul tur, din 1 noiembrie 2020, niciun candidat nu va acumula mai mult de 50% din voturi, va fi organizat turul doi de scrutin. Anul acesta, în cazul în care va fi necesar, el va avea loc pe 15 noiembrie.

Pentru validarea primului tur de scrutin este necesară participarea a cel puțin 1/3 din numărul cetățenilor înscriși în listele electorale.

Potrivit analiștilor politici, dar și a sondajelor de opinie, favoriții cursei pentru prezidențiale s-au stabilit deja, în acest sens actualele alegeri nu aduc nicio surpriză comparativ cu cele din 2016.

Politologul Igor Volnițchi menționa anterior în studioul Sputnik Moldova că în primul tur de scrutin, care va avea loc pe 1 noiembrie curent, mai mulți candidați ar putea acumula un procent bun din voturile alegătorilor, însă o susținere mai mare din partea electoratului vor avea liderul Partidului ”Acțiune și Solidaritate” Maia Sandu și actualul președintele Igor Dodon care, cel mai probabil, vor și trece în turul doi.

Prin urmare, în cazul în care niciunul dintre cei doi candidați nu va acumula mai mult de jumătate din voturile alegătorilor, Igor Dodon și Maia Sandu se vor confrunta, la fel ca în 2016, în bătălia politică finală di turul doi.

Același lucru îl arată și cele mai recente sondajele de opinie. De exemplu, potrivit studiului realizat de Intellect Group, în primul tur de scrutin Igor Dodon ar acumula 32% dintre voturi, iar Maia Sandu - 18,6%. Pentru Andrei Năstase ar vota 8,9%, dintre alegători, pentru Renato Usatîi - 6,2%, pentru Violeta Ivanov - 5,2%, pentru Octavian Țîcu - 1,9%, pentru Tudor Deliu - 1,2%, iar pentru Dorin Chirtoacă - 1,2%.

Oamenii au mai fost întrebați pe cine vor vota dacă în turul doi vor ajunge Igor Dodon și Maia Sandu. Astfel, pentru Igor Dodon au optat 45,8%, iar pentru Maia Sandu - 37,6%. În același timp, 16,6% s-au declarat indeciși sau au refuzat să răspundă. 

De menționat că 54,2% dintre respondenți au declarat că vor participa cu certitudine la alegerile prezidențiale, 16,8% au spus că probabil vor participa, 11,1% au menționat că cel mai probabil nu se vor prezenta la urne, iar 17,9% au spus ferm că nu vor participa la scrutin. 

Potrivit unui ultim sondaj realizat de Asociația Sociologilor și Demografilor din Moldova, în turul I al alegerilor pe Igor Dodon sunt gata să-l susțină 32,5% dintre cei chestionați, iar pentru Maia Sandu și-ar da votul 18,4% dintre alegători.

În cel de al doilea tur voturile s-ar repartiza în felul următor -  47,5% pentru Igor Dodon și 38,4% pentru Maia Sandu. În același timp, 14,1% dintre respondenți nu ar participa la alegeri.

În 2020, președintele țării va fi ales pentru a patra oară în întreaga istorie de independență a Moldovei prin votul direct al cetățenilor.

Ultima dată, președintele țării a fost ales în 2016. Atunci a învins în alegeri candidatul Partidului Socialiștilor Igor Dodon – în turul doi el a acumulat 52,18% din voturile alegătorilor. Oponentul acestuia a fost liderul Partidului ”Acțiune și Solidaritate” (PAS) Maia Sandu. Dodon a depus jurământul pe 23 decembrie 2016.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
Sandu, Dodon, învingători, 2020, alegeri prezidențiale
Тема:
Alegeri prezidenţiale în Republica Moldova - 2020
Tematic
Moscova acuză Berlinul de amestec în alegerile din Moldova
Putin, despre situația din Moldova în ajunul alegerilor


Загрузка...