Automobile Dacia

Anunț important pentru proprietarii de mașini Dacia: Peste 13 mii, rechemate în service

210
(reînnoit 13:45 15.01.2019)
Dacia va rechema în service peste 13.000 de unități Logan, Lodgy și Dokker ca urmare a faptului că, în anumite situații, este posibil ca airbag-ul pentru șofer să nu funcționeze în mod corespunzător în caz de accident.

CHIȘINĂU, 16 ian – Sputnic. Dacia a anunțat în această săptămână o amplă campanie de rechemare în service care afectează a doua generație Logan, cel mai vândut model de pe piața din România, dar și modelele Lodgy și Dokker , anunță automarket.ro.

Astfel, constructorul de la Mioveni va rechema în service 13.303 unități după ce "a identificat că în situații excepționale în care este necesară declanșarea airbag-ului există riscul ca acesta să funcționeze în mod necorespunzător".

Anunțul a fost publicat pe site-ul oficial al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), iar Dacia a menționat de asemenea că rechemarea în service are ca scop înlocuirea airbag-ului șofer. Durata estimată a operațiunii este de circa 50 de minute.

În perioada următoare, Dacia va trimite notificări proprietarilor celor peste 13.000 de unități afectate, în care aceștia vor fi invitați să contacteze un service din rețeaua Dacia pentru stabilirea unei programări pentru înlocuirea airbag-ului. Producătorul menționează că intervenția este gratuită, întrucât toate costurile asociate sunt acoperite de Dacia.

210
Tagurile:
protectia consumatorilor, Dokker, Lodgy, service, Dacia
Tematic
Statistica vânzărilor de automobile noi în primul trimestru 2018: Ce preferă moldovenii


Загрузка...