Ceas

Detaliul ce nu trebuie să-l ignorăm când trecem la ora de iarnă

325
(reînnoit 17:58 26.10.2018)
Moldova trece în noaptea de sâmbătă spre duminică la ora de iarnă. Ora 4:00 va deveni ora 3:00 și vom dormi mai mult cu o oră.

CHIȘINĂU, 27 oct – Sputnik. Republica Moldova va trece în această noapte la ora de iarnă. Acele ceasornicului vor fi mutate cu o oră înapoi. Ora 4:00 va deveni ora 3:00 și vom dormi mai mult cu o oră.

Asta înseamnă că ne vom putea bucura de o oră în plus de somn, iar duminică, 28 octombrie, va fi cea mai lungă zi din an, cu 25 de ore.

Schimbarea orei se face în conformitate cu propunerea Comisiei Economice Europene ONU. Pentru prima dată, trecerea la ora de vară a fost aplicată în Noua Zeelandă, în 1895. Pentru prima dată, Moldova a recurs la această practică în 1979. Mecanismul prin care se schimbă ora, primăvara şi toamna, este folosit în 110 ţări.

Cât va dura ora de iarnă

Ora de iarnă va ține din 28 octombrie (duminică)  până pe 31 martie 2019 (duminică).

La nivelul Uniunii Europene există o dezbatere deschisă în privința renunțării la această trecere. În jur de 80 la sută dintre respondenţii unei consultări publice lansate de Comisia Europeană au declarat că ar susţine renunţarea la ora de vară/iarnă. Aproximativ 4,6 milioane de persoane au luat parte la cel mai mare sondaj online derulat în istoria UE în perioada 4 iulie-16 august.

Va renunța sau nu Moldova la schimbarea orei

Premierul moldovean Pavel Filip a declarat că în acest an a semnat dispoziția cu privire la trecerea la ora de iarnă.

Cât privește renunțarea sau nu la schimbarea ore, șeful Guvernului a declarat că decizia va fi luată în urma unei hotărâri definitive la nivelul structurilor europene.

Comisia Europeană a propus, în septembrie, renunțarea la practica trecerii de la ora de vară la ora de iarnă. Președintele Jean-Claude Juncker a anunțat în discursul său privind starea Uniunii Europene, că statele membre ar trebui să decidă singure ca cetățenii lor să trăiască în condiții de oră de vară sau de iarnă.

Comisia Europeană a propus renunțarea la schimbarea sezonieră a orei în Europa în 2019, oferind statelor membre libertatea de a decide dacă doresc să aplice în mod permanent ora de vară sau de iarnă.

Pentru a permite o tranziție fără probleme, conform propunerii Comisiei, fiecare stat membru ar trebui să comunice, până în aprilie 2019, dacă intenționează să aplice în mod permanent ora de vară sau pe cea de iarnă. Ultima trecere obligatorie la ora de vară ar avea loc duminică, 31 martie 2019.

Ulterior, statele membre care doresc să revină permanent la ora de iarnă ar putea să mai facă o ultimă schimbare sezonieră a orei duminică, 27 octombrie 2019. De la acea dată, schimbarea sezonieră a orei nu va mai fi posibilă. Acest calendar este condiționat de adoptarea de către Parlamentul European și Consiliu a propunerii Comisiei până cel mai târziu în martie 2019, arată Comisia.

Pentru cei care suferă de anumite probleme de sănătate efectele schimbării ritmului biologic ar putea serioase

Medicii consideră că oamenii au nevoie de aproximativ o săptămână pentru a se adapta la ora de iarnă, deoarece trebuie să se culce cu o oră mai devreme decât s-au obişnuit. Pentru cei care suferă de anumite probleme de sănătate, efectele schimbării ritmului biologic ar putea fi mai serioase.

Specialiștii susțin că trecerea la ora de iarnă poate fi nefastă pentru sănătate şi poate tulbura nu doar somnul, ci şi pofta de mâncare, capacitatea de muncă, concentrarea şi stările de dispoziţie. Cei mai afectaţi sunt, de obicei, vârstnicii şi copiii.

Pentru a diminua efectele, oamenii sunt îndemnaţi să se odihnească mai mult și să urmeze un regim alimentar echilibrat.

325
Tagurile:
ora de vară, Moldova trece la ora de iarnă
Tematic
Noaptea de sâmbătă spre duminică va fi cea mai lungă. Trecem la ora de iarnă
Parlamentul European a votat renunțarea la ora „de vară” și „de iarnă”


Загрузка...