premierul Pavel Filip

Premierul anunță despre aplicarea unor sancțiuni. Vezi cine este vizat

245
(reînnoit 13:04 22.08.2018)
Șeful Guvernului a declarat că o decizie în acest sens va fi luată după ce vor fi prezentate concluziile anchetei interne, care se desfășoară în acest moment.

CHIȘINĂU, 22 aug – Sputnik. Premierul Pavel Filip nu exclude aplicarea unor sancțiuni disciplinare pentru responsabilii din domeniul sănătății care nu au acționat prompt pentru a evita răspândirea cazurilor de îmbolnăvire cu rujeola la nivel de țară. 

Șeful Guvernului a declarat că o decizie în acest sens va fi luată după ce vor fi prezentate concluziile anchetei interne, care se desfășoară în acest moment.  

”Am văzut mai multă iresponsabilitate până în prezent, pentru că nu am văzut măsuri prompte din partea Agenției Naționale pentru Sănătate Publică și a unor autorități publice locale. Nu am privit ca un scop în sine sancționarea sau pedepsirea cuiva este important ca problema să fie rezolvată. Dacă în urma anchetei vom stabili că cineva nu și-a făcut suficient de bine munca, va fi sancționat”, a declarat Filip. 

În Republica Moldova a fost instituit cod portocaliu de rujeola. Ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Svetlana Cebotari, a declarat că acest nivel de alertă presupune o monitorizare mai eficientă a extinderii acestui virus și măsuri stricte de combatere a rujeolei.

În contextul agravării situației prin rujeolă în țară și creșterea numărului de bolnavi cu această maladie, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, în comun cu Agenția Națională de Sănătate Publică, organizează astăzi, 22 august, un club de presă, unde vor fi discutate în detalii despre rujeolă, vaccinare, siguranța vaccinurilor și prevenirea maladiilor ce pot fi prevenite prin vaccinare.

Potrivit datelor prezentate de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, în luna august, situația epidemiologică s-a agravat din cauza cazurilor de rujeolă înregistrate în rândul copiilor, care s-au aflat la odihnă în perioada 21 iulie —28 iulie în colectivitatea pentru copii şi adulţi din satul Morenii Noi, Ungheni.

Sursa probabilă de infecție este un copil cu vârsta de 13 ani. Copilul împreună cu frații și surorile au fost în ospeție în Ucraina, iar la întoarcere a prezentat simptome de rujeolă, în același timp alăturându-se la colectivul din tabăra de odihnă.

Rujeola se manifestă printr-o răspândire foarte rapidă în comunitățile nevaccinate, un copil bolnav poate să infecteze 18 copii. Maladia prezintă o stare febrilă cu erupții însoțită de tuse, rinită sau conjunctivită, urmările acestei maladii sunt foarte grave, care pot duce la sechele pe viață sau chiar deces.

Singura metodă de protejare împotriva rujeolei este vaccinarea. Nu există tratament specific împotriva rujeolei, odată ce persoana este infectată, tratamentul este doar simptomatic. Situația epidemiologică prin rujeola continuă să rămână nefavorabilă în țările vecine: Ucraina și România, unde nivelul vaccinării este sub cel admisibil, fapt ce a agravat situația și în Republica Moldova.

 

 

245
Tagurile:
situatie epidemiologica, sanctiuni, rujeola, Pavel Filip
Tematic
Critici dure la Guvern. Premierul le-a arătat din deget unor subalterni
O boală extrem de contagioasă se răspândește rapid în Moldova
Toamnă

Ce se întâmplă cu vremea astăzi: Prognoza meteo pentru 7 zile

365
(reînnoit 07:17 22.10.2020)
Temperaturile continuă să crească și astăzi. Meteorologii ne promit vreme frumoasă fără precipitații.

CHIȘINĂU, 22 oct – Sputnik. Astăzi vom avea cu două grade mai mult decât ieri în termometre. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, locuitorii din sudul țării se vor bucura de vreme caldă, cu temperaturi de până la 22 de grade Celsius.

Prognoza meteo pentru 22 - 28 octombrie
© Photo : SHS
Prognoza meteo pentru 22 - 28 octombrie

Meteorologii informează că și astăzi ne vom bucura de vreme frumoasă, fără precipitații. Temperatura aerului va oscila între +17..+20 Celsius în raioanele de Nord, iar în Centru mercurul în termometre va indica +18..+21 de grade Celsius. Pe 23 octombrie nu se vor fi înregistrate schimbări esențiale ale vremii. Doar în orele dimineții și seara pe alocuri se va depune ceață.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

365
Tagurile:
7 zile, vremea, prognoza meteo
Тема:
Meteo în Moldova: Prognoza exactă pentru fiecare zi


Загрузка...
Profesor, foto de arhivă

Oficial: Schimbări în procesul de atestare a cadrelor didactice

112
Noul Regulament de atestare oferă posibilitatea obținerii gradului didactic unu și superior înainte de termen și vine să descentralizeze procedura de acordare a acestora.

CHIȘINĂU, 21 oct – Sputnik.  Mai multe schimbări intervin în procesul de atestare a cadrelor didactice odată cu aprobarea unui nou Regulament în acest sens de către Ministerul Educației.

Astfel, cadrele didactice care se vor reangaja în sistemul educațional vor putea solicita conferirea gradului didactic deținut anterior, al cărui termen de valabilitate a expirat în perioada în care pedagogul a lipsit din sistem.

Totodată, cadrele didactice cu performanțe deosebite și rezultate remarcabile obținute de discipolii lor vor putea aspira la conferirea gradului didactic unu și superior, cu titlu de excepție, înainte de termen.

De asemenea, metodiștii vor acea dreptul să solicite gradul didactic deținut la disciplina predată. Documentul aprobat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării prevede și descentralizează procedura de confirmare a gradului didactic superior - de la nivel republican la nivel raional/ municipal.

A fost exclusă elaborarea și prezentarea rapoartelor de autoevaluare și a lucrărilor metodice, acestea fiind substituite cu următoarele probe: „Interviul de evaluare a competențelor profesionale” și „Proba practică – prezentarea produsului/ proiectului de succes din practica educațională”, în cazul conferirii/confirmării gradului didactic unu și superior; proba „Studiu de caz”, în cazul conferirii/confirmării gradului didactic doi.

De menționat că prevederile „Regulamentului de atestare a cadrelor didactice din învățământul general, profesional tehnic și din cadrul structurilor de asistență psihopedagogică” se aplică începând cu sesiunea de atestare 2020 – 2021.

Etapa instituțională urmează să se desfășoare în perioada octombrie-februarie a anului de studii prin realizarea activităților educaționale în cadrul instituției de învățământ, activități prevăzute și în Regulamentul anterior.

”Etapele raionale/ municipale/ republicane de atestare vor fi desfășurate în perioada aprilie-iunie, prin susținerea probelor noi: „Studiu de caz”, „Interviul de evaluare a competențelor profesionale, prezentarea produsului/ proiectului de succes din practica educațională”, precizează MECC printr-un comunicat.

Concomitent, este inițiat programul de formare, în regim online, a specialiștilor responsabili de atestare în vederea implementării noului Regulament de atestare.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

112
Tagurile:
cadre didactice, atestare, Regulament
Tematic
China a donat 26 de laptopuri pentru instituțiile de învățământ din țara noastră - Detalii
Rector: De ce unii studenți nu pot învăța de la distanță


Загрузка...
Alegeri, foto de arhivă

Alegeri prezidențiale 2020 în Moldova: Cine învinge în turul I

0
(reînnoit 16:04 25.10.2020)
Cu cât sunt mai aproape alegerile prezidențiale, cu atât mai strânsă este lupta între principalii concurenți electorali – cine vor fi învingătorii primului tur de scrutin.

Cel mai probabil, și la alegerile prezidențiale din 2020, la fel ca și la cele din 2016, vom avea un al doilea tur de scrutin. De această părere sunt majoritatea analiștilor politici.

Potrivit legii, dacă în primul tur, din 1 noiembrie 2020, niciun candidat nu va acumula mai mult de 50% din voturi, va fi organizat turul doi de scrutin. Anul acesta, în cazul în care va fi necesar, el va avea loc pe 15 noiembrie.

Pentru validarea primului tur de scrutin este necesară participarea a cel puțin 1/3 din numărul cetățenilor înscriși în listele electorale.

Potrivit analiștilor politici, dar și a sondajelor de opinie, favoriții cursei pentru prezidențiale s-au stabilit deja, în acest sens actualele alegeri nu aduc nicio surpriză comparativ cu cele din 2016.

Politologul Igor Volnițchi menționa anterior în studioul Sputnik Moldova că în primul tur de scrutin, care va avea loc pe 1 noiembrie curent, mai mulți candidați ar putea acumula un procent bun din voturile alegătorilor, însă o susținere mai mare din partea electoratului vor avea liderul Partidului ”Acțiune și Solidaritate” Maia Sandu și actualul președintele Igor Dodon care, cel mai probabil, vor și trece în turul doi.

Prin urmare, în cazul în care niciunul dintre cei doi candidați nu va acumula mai mult de jumătate din voturile alegătorilor, Igor Dodon și Maia Sandu se vor confrunta, la fel ca în 2016, în bătălia politică finală di turul doi.

Același lucru îl arată și cele mai recente sondajele de opinie. De exemplu, potrivit studiului realizat de Intellect Group, în primul tur de scrutin Igor Dodon ar acumula 32% dintre voturi, iar Maia Sandu - 18,6%. Pentru Andrei Năstase ar vota 8,9%, dintre alegători, pentru Renato Usatîi - 6,2%, pentru Violeta Ivanov - 5,2%, pentru Octavian Țîcu - 1,9%, pentru Tudor Deliu - 1,2%, iar pentru Dorin Chirtoacă - 1,2%.

Oamenii au mai fost întrebați pe cine vor vota dacă în turul doi vor ajunge Igor Dodon și Maia Sandu. Astfel, pentru Igor Dodon au optat 45,8%, iar pentru Maia Sandu - 37,6%. În același timp, 16,6% s-au declarat indeciși sau au refuzat să răspundă. 

De menționat că 54,2% dintre respondenți au declarat că vor participa cu certitudine la alegerile prezidențiale, 16,8% au spus că probabil vor participa, 11,1% au menționat că cel mai probabil nu se vor prezenta la urne, iar 17,9% au spus ferm că nu vor participa la scrutin. 

Potrivit unui ultim sondaj realizat de Asociația Sociologilor și Demografilor din Moldova, în turul I al alegerilor pe Igor Dodon sunt gata să-l susțină 32,5% dintre cei chestionați, iar pentru Maia Sandu și-ar da votul 18,4% dintre alegători.

În cel de al doilea tur voturile s-ar repartiza în felul următor -  47,5% pentru Igor Dodon și 38,4% pentru Maia Sandu. În același timp, 14,1% dintre respondenți nu ar participa la alegeri.

În 2020, președintele țării va fi ales pentru a patra oară în întreaga istorie de independență a Moldovei prin votul direct al cetățenilor.

Ultima dată, președintele țării a fost ales în 2016. Atunci a învins în alegeri candidatul Partidului Socialiștilor Igor Dodon – în turul doi el a acumulat 52,18% din voturile alegătorilor. Oponentul acestuia a fost liderul Partidului ”Acțiune și Solidaritate” (PAS) Maia Sandu. Dodon a depus jurământul pe 23 decembrie 2016.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
Sandu, Dodon, învingători, 2020, alegeri prezidențiale
Тема:
Alegeri prezidenţiale în Republica Moldova - 2020
Tematic
Moscova acuză Berlinul de amestec în alegerile din Moldova
Putin, despre situația din Moldova în ajunul alegerilor


Загрузка...