În căutarea unui loc de muncă

La fiecare trei ani toți salariații din Moldova vor trece prin acest stres

916
(reînnoit 11:14 24.06.2018)
La fiecare trei ani toți salariații din Moldova vor fi supuși unui examen de atestare la locul de muncă, în rezultatul acestuia angajații ar putea fi avansați ori concediați. Unii salariați vor scăpa de acest stres.

CHIŞINĂU,24 iunie– Sputnik. La fiecare 3 ani, toți salariații din Moldova vor fi supuși unei atestări. Potrivit proiectului Regulamentului privind modul de atestare a salariaților din unități, elaborat de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, pentru asigurarea unităţii cu un corp profesionist de salariaţi, angajatorul are dreptul să desfășoare atestarea salariaților. În procesul de atestare va fi stabilit gradul de corespundere a salariaţilor funcţiei deţinute sau muncii prestate. Atestarea va putea fi dispusă cel mult o dată în 3 ani pentru fiecare salariat. 

Atestării nu vor fi supuse persoanele care au activat în funcţia deţinută mai puţin  de un an, femeile gravide şi femeile care au copii în vârstă de până la 4 ani și  salariaţii, care au comis acţiuni ce constituie obiectul unei anchete de serviciu sau se află sub urmărire penală. Atestarea acestora se va efectua după finalizarea anchetei de serviciu sau după adoptarea deciziei de către organul de urmărire penală sau a hotărârii definitive a instanţei judecătoreşti privind reabilitarea salariatului.

Procesul de organizare şi desfăşurare a atestării se va baza pe principiul de obiectivitate și transparență.

Comisia de atestare se constituie din cel puțin 3 membri, inclusiv preşedinte şi secretar. Preşedinte al comisiei este numit, de regulă, unul din adjuncţii conducătorului unităţii, iar secretar – conducătorul serviciului resurse umane sau persoana responsabilă de lucrul cu personalul. În componenţa comisiei de atestare în mod obligatoriu se va include un reprezentant al salariaților.

Membrii comisiei de atestare în procesul examinării documentelor şi în timpul interviului de atestarevor aprecia activitatea salariatului în baza criteriilor de competenţă profesională, aportul personal în realizarea obiectivelor subdiviziunii interioare în care activează şi unităţii în întregime, îndeplinirea atribuţiilor de funcţie, responsabilitate, spirit de iniţiativă.

În rezultatul atestării, salariatului i se acordă unul din următoarele calificative:

1) corespunde funcţiei deţinute sau muncii prestate;

2) corespunde funcţiei deţinute sau muncii prestate cu condiţia îmbunătăţirii lucrului şi îndeplinirii recomandărilor comisiei de atestare;

3) nu corespunde funcţiei deţinute sau muncii prestate.

Recomandările comisiei de atestare se pot referi la: avansarea în funcţie; transferul într-o altă funcţie sau la o altă muncă; îmbunătăţirea lucrului de către salariatul atestat.

În cazul dezacordului  cu  decizia comisiei  de atestare, salariatul este în drept să adreseze o contestaţie conducătorului unităţii, care este obligat să o examineze şi să expedieze în adresa salariatului un răspuns în scris în termen de 15 zile lucrătoare.

Conducătorul unităţii, în baza rezultatelor atestării salariaţilor, precum şi în baza rezultatelor examinării contestaţiilor depuse, emite în privinţa salariatului atestat ordinul cu privire la:

1) aplicarea unei stimulări;

    2) avansarea în funcţie;

    3) perfecţionarea profesională; 

    4)  efectuarea atestării repetate în cazul obţinerii unui calificativ negativ la atestare;

    5) transferul într-o altă funcţie sau la o altă muncă, cu acordul scris al salariatului;

    6) concediere.

Cheltuielile ce ţin de organizarea şi desfăşurarea atestării salariaţilor sunt  finanţate integral din mijloacele proprii ale unităţii. Salariaţii nu suportă nici un fel de cheltuieli legate de organizarea şi desfăşurarea atestării. 

916
Tagurile:
salariat, angajat, testare, examen, loc de muncă
Tematic
Ce vor păți patronii care vor angaja persoane ieșite din detenție
Modificări la Codul Muncii. Ce vor păți angajații care intră în conflict cu conducerea
Oamenii de la sate vor fi amendați dacă vor angaja zilieri
Curs valutar

Ce se întâmplă pe piața valutară: Cursul BNM pentru astăzi

85
(reînnoit 07:10 28.10.2020)
Leul moldovenesc se depreciază astăzi în raport cu toate principalele valute de referință. Euro și dolarul au urcat cu câte 3 bani în cotațiile oficiale.

CHIȘINĂU, 28 oct – Sputnik. La cursul valutar anunțat de Banca Națională a Moldovei (BNM) pentru miercuri, 28 octombrie, un dolar american echivalează cu 17,05 lei, un euro – cu 20,16 lei, o hrivnă ucraineană – cu 60 de bani, un leu românesc – cu 4,13 lei moldovenești, o rublă rusească – cu 22 de bani.

Ratele de schimb (curs valutar) 28.10.2020
© Photo : BNM
Ratele de schimb (curs valutar) 28.10.2020

Prețul s-a modificat în cazul euro și dolarului – aceste valute s-au scumpit cu câte 3 bani.

Aceasta, după ce ieri prețul euro a scăzut cu 7 bani, iar dolarul a pierdut 3 bani.

Celelalte valute de referință cresc ușor, dar își păstrează prețul anterior.

Actualele fluctuații de pe piața valutară a Republicii Moldova sunt nesemnificative și sunt determinate de cotația euro-dolar pe plan mondial, dar și de raportul dintre cererea și oferta de valută pe piața internă.

La ora actuală, rezervele valutare ale BNM au atins un record istoric: la sfârșitul lunii septembrie 2020 erau de 3 miliarde 453 de milioane și 390 de mii de dolari americani.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

85
Tagurile:
cursul, cursul afișat de BNM, cursul de schimb valutar
Tematic
Record istoric: Ce rezerve valutare are BNM acum


Загрузка...
Valută

S-au ieftinit euro și dolarul: Cursul valutar al BNM

154
(reînnoit 08:07 27.10.2020)
Leul se apreciază astăzi la cursul valutar oficial - respectiv, principalele valute de referință s-au ieftinit. Prețul euro a scăzut cu 7 bani, dolarul a pierdut 3 bani, iar leul românesc a coborât cu un ban moldovenesc.

CHIȘINĂU, 27 oct – Sputnik. La cursul valutar anunțat de Banca Națională a Moldovei (BNM) pentru marți, 27 octombrie, un dolar american echivalează cu 17,02 lei, un euro – cu 20,13 lei, o hrivnă ucraineană – cu 60 de bani, un leu românesc – cu 4,13 lei moldovenești, o rublă rusească – cu 22 de bani.

Cursul valutar BNM pentru 27 octombrie
Cursul valutar BNM pentru 27 octombrie

Hrivna ucraineană și rubla rusească coboară nesemnificativ în cotațiile BNM, cu mai puțin de un ban.

Fluctuațiile de pe piața valutară a Republicii Moldova sunt determinate de cotația euro-dolar pe plan mondial, dar și de raportul dintre cererea și oferta de valută pe piața internă.

Rezervele valutare ale BNM au atins un nou record la sfârșitul lunii septembrie 2020: 3 miliarde 453 de milioane și 390 de mii de dolari americani.

Pe parcursul lunii septembrie, rezervele valutare ale BNM au crescut cu 62,37 milioane de dolari americani.

În septembrie, BNM a cumpărat de pe piața internă valută echivalentă cu aproape 30 de milioane de dolari americani.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

154
Tagurile:
cursul dolarului, Cursul oficial, cursul afișat de BNM, cursul de schimb valutar
Tematic
Record istoric: Ce rezerve valutare are BNM acum


Загрузка...
Rezultatele parțiale Exit poll

Rezultatele parțiale ale Exit Poll la alegerile prezidențiale

0
(reînnoit 20:44 28.10.2020)
Rezultatele parțiale ale Exit poll la alegerile prezidențiale din Moldova ar urma să fie anunțate imediat după închiderea secțiilor de votare.

Un exit-poll ar urma să fie organizat în cadrul alegerilor prezidențiale din 1 noiembrie. Rezultatele parțiale ale acestuia ar urma să fie anunțate în data de 1 noiembrie la ora 21.00, iar rezultatele finale - la ora 22:00, potrivit organizatorilor studiului sociologic – reprezentanți ai comunității WatchDog.MD și Institutului de Politici Publice.

Spre deosebire de practica din anii precedenți, în acest an sondajul va fi efectuat prin telefon, din cauza pandemiei de coronavirus. În cadrul acestui sondaj urmează să fie chestionați 4 mii de cetățeni cu drept de vot, din diferite raioane ale țării.

Totuși, Comisia Electorală Centrală (CEC) precizează că nu a autorizat sondajul de tip exit-poll prin telefon, a cărui desfășurare pe 1 noiembrie, în ziua alegerilor prezidențiale, a fost anunțată pe 28 octombrie de reprezentanți ai unor ONG-uri.

Mai mult, CEC declară, într-un comunicat de presă, că-și „rezervă dreptul de a sesiza Centrul pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, Consiliul Audiovizualului și organele de drept pentru a documenta și investiga cazul”.

„Chestionarea alegătorilor la ieșirea din secția de votare (exit-poll clasic) nu poate fi echivalată cu efectuarea acestuia prin intermediul telefonului, or la chestionarea votanților nu se utilizează metode ce ar putea identifica alegătorul”, explică CEC.

Autoritatea electorală centrală mai menționează că „în cazul sondajului de opinie care se intenționează a fi realizat, acesta nu se încadrează în mecanismele desfășurării unui exit-poll, deoarece la momentul apelului telefonic nu există o certitudine că alegătorul a participat la alegeri”.

Totodată, CEC a atenționat că în ziua alegerilor, până la închiderea secțiilor de votare, se interzice publicarea în mijloacele de informare în masă a materialelor, inclusiv a interviurilor cu alegătorii, despre numărul de voturi întrunite de concurenții electorali pe parcursul zilei şi despre șansele acestora, inclusiv prezentarea rezultatelor exit-poll-urilor.

Notăm că, în conformitate cu articolul 6 din Codul electoral, votul este secret, iar autorităților publice și altor subiecți implicați în procesele electorale le revine obligația de a asigura caracterul confidențial al votului.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
Rezultatele parțiale Exit Poll
Тема:
Alegeri prezidenţiale în Republica Moldova - 2020
Tematic
Când va oferi CEC informații despre rezultatul alegerilor


Загрузка...