Lapte

De ce laptele este mai sănătos decât apa când ne este sete

250
Potrivit unui nou studiu, desfășurat în Marea Britanie, care investighează efectul potențial de hidratare al diferitelor băuturi asupra organismului, laptele este cea mai hidratantă băutură

CHIȘINĂU, 3 dec — Sputnik. Specialiștii ne sfătuiesc să bem minimum 2 litri de lichide pe zi, întrucât hidratarea este esențială pentru buna funcționare a organismului. Dar iată de ce apa nu este cea mai hidratantă băutură.

Potrivit unui nou studiu, desfășurat în Marea Britanie, care investighează efectul potențial de hidratare al diferitelor băuturi asupra organismului, laptele este cea mai hidratantă băutură.

„Subiecţii au fost împărţiţi în patru grupe, urmând ca fiecare grupă să fie hidratată cu un lichid diferit: apă, lapte, cafea şi suc natural. La sfârşitul orelor de test, surprinzător, s-a ajuns la concluzia că laptele hidratează într-o proporţie mult mai mare organismul uman în comparaţie cu apa. La fel de surprinzător este și faptul ca diferenţele dintre apă şi cafea sau suc natural sunt foarte mici”, scrie napocanews.ro.

Potrivit rezultatelor studiului, laptele hidratează pentru o perioadă de patru ore, în comparație cu apa, efectul căreia se limitează doar la o singură oră.

„Laptele este mult mai bun decât apa sau alte băuturi, deoarece este o sursă de proteine de cea mai mare calitate, dar şi de carbohidraţi, calciu şi electroliţi", spune Brian Timmons, autorul studiului.

Totodată, potrivit lui Timmons, laptele înlocuieşte sarea care se pierde prin transpiraţie şi ajută corpul să reţină fluidele mai bine.

250
Tagurile:
suc natural, cafea, hidratează, Hidratare, lichid, apa, lapte, Marea Britanie

Iarna își ia revanșa înainte plece: Ninsoare în prima zi de primăvară

2726
(reînnoit 20:57 27.02.2021)
Deși peste o zi e primăvară, mercurul din termometre a început să coboare. Astăzi, în ultima zi a iernii, va fi cu aproximativ trei grade mai frig decât ieri.

CHIȘINĂU 28 feb - Sputnik. Pentru duminică, 28 februarie, meteorologii anunță cer variabil, izolat ar putea să cadă precipitații slabe, iar vântul va sufla din Nord spre Vest, de la moderat la puternic, pe alocuri cu intensificări. Presiunea atmosferică va fi ridicată. 

Termometrele vor indica +2..+5 grade Celsius în nord, +3..+6 grade în centru și +4..+7 grade în sud. În Capitală se așteaptă +4..+6°С.

Prognoza meteo pentru 28 februarie - 06 martie 2021
© Screenshot / SHS
Prognoza meteo pentru 28 februarie - 06 martie 2021

În data de 1 martie, meteorologii prognozează că izolat va ninge slab. 

Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, pe 28 februarie 1966 a fost înregistrată temperatura de +15,6 grade Celsius, fiind consideră cea mai caldă zi de 28 februarie de la începutul măsurărilor termice, adică din 1886. Valoarea minimă din această zi a fost înregistrată în anul 1986 - atunci au fost -18 grade Celsius.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

2726
Tagurile:
februarie, SHS, prognoza vremii, Meteo


Загрузка...
Poliția de Frontieră - Vama Leușeni

Ce se întâmplă la frontierele de stat: Iată câți cetățeni au fost sancționați

66
(reînnoit 09:58 27.02.2021)
26 de cetățeni au fost sancționați la graniță pentru nerespectarea măsurilor de protecție împotriva noului coronavirus. 

CHIȘINĂU 27 feb - Sputnik. Poliția de Frontieră anunță că în punctele de trecere a graniței au fost înregistrate 14 245 de traversări în perioada 26 - 27 februarie. 

Pe sensul de intrare în Republica Moldova s-au înregistrat 6 974 de traversări, dintre care 4 196 de treceri la frontiera moldo-română, 1 736 de treceri la frontiera cu Ucraina și 1 042 de treceri aeriene.

Toate persoanele care au traversat frontiera de stat au fost supuse controlului, iar 230 de persoane au venit din țări cu risc sporit epidemiologic și au fost nevoite să completeze fișele epidemiologice individuale. Potrivit Poliției de Frontieră, nicio persoană din cele care au traversat frontiera nu au prezentat simptome ale COVID-19.

26 de persoane s-au ales cu amenzi pentru nerespectarea măsurilor impuse de către autorități în contextul pandemiei. 

De asemenea, peste 180 de persoane au telefonat la Linia Verde a Poliției de Frontieră pentru a primi consultații despre situația de la hotar, condițiile de traversare și riscurile în contextul măsurilor aplicate privind diminuarea răspândirii COVID-19.

Amintim că vineri seara Comisia Națională Extraordinară pentru Sănătate Publică a decis că începând cu data de 5 martie, cei care vor itra în Republica Moldova trebuie să prezinte la frontiera de stat testul negativ la COVID-19, efectuat cu 72 de ore înainte de sosire. Cetățenii care nu vor prezenta testul vor fi obligați să stea în carantină timp de 14 zile, indiferent de zona din care vin.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

66
Tagurile:
puncte de trecere a frontierei, puncte de trecere, frontieră, Polția de Frontieră


Загрузка...
Troleibuz

Primarul Capitalei explică de ce nu a fost sistată activitatea transportului în weekend

0
(reînnoit 11:08 28.02.2021)
Dacă punem restricții, atunci îmbulzeala va fi și mai mare, susține primarul Capitalei. Cu această reacție a venit edilul-șef la decizia Comisie din Chișinău de a nu sista activitatea transportului în weekend. 

CHIȘINĂU 28 feb - Sputnik. Transportul public din capitală va fi utilizat la capacitate maximă, iar în zilele de weekend nu va fi sistată activitatea acestuia. Aceasta este decizia Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică din Chișinău, care a fost luată sâmbătă. Primarul Capitalei a scris pe pagina sa de Facebook de ce Comisia a luat o astfel de decizie și a explicat că sistarea activității transportului public în zilele de sâmbătă și duminică nu va contribui deloc la reducerea numărului de cazuri, ba din contra ar putea crea o situație mai gravă. 

„În momentul în care diminuăm sau restricționăm transportul, asta înseamnă că vom avea aglomerație și mai mare în stații și în unitățile de transport. Astăzi, pentru a controla și diminua aceste procese, nu avem cum. Dacă punem restricții îmbulzeala va fi și mai mare”, susține primarul.

În acest sens, Ion Ceban a scris că în următoarea săptămână vor fi scoase pe linie alte 20 de troleibuze noi și a precizat că municipalitatea trebuie să găsească soluții pentru a suplimenta unitățile de transport public. 

„Vedem ce putem face cu licitația cu privire la autobuze, mă refer la licitația lansată internațional, inclusiv, cu publicarea în Jurnalul UE de achiziții publice, pentru achiziționarea a celor 100 de autobuze”, a mai scris Ceban.

Amintim că sâmbătă, Comisia Extraordinară de Sănătate Publică a Municipiului Chișinău s-a reunit în ședință și a stabilit cum va circula transportul public în weekend și în zilele lucrătoare. Astfel, sâmbătă și duminică transportul public va circula conform unui program stabilit pentru zilele de odihnă, cu monitorizarea strictă a regimului epidemiologic. Acest lucru înseamnă că transportul va circula la o capacitate redusă, dar nu va fi sistat definitiv, așa cum s-a anunțat ieri după ședința Comisiei Naționale Extraordinare pentru Sănătate Publică. 

În zilele de lucru însă transportul public din Chișinău va circula la capacitate maximă, cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii virusului COVID-19. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
primărie Chişinău, autobuze, troleibuze, transport


Загрузка...