Bancnote cu nominalul de 50 lei moldovenești

Important: dacă veţi întârzia măcar cu o zi, veţi fi penalizaţi

478
Potrivit Regulamentului privind livrarea energiei termice, aprobat de ANRE, furnizorii vor avea dreptul să aplice penalități pentru fiecare zi de întârziere a achitării facturii

CHIŞINĂU, 28 aug — Sputnik. Agenția Națională pentru Reglementări în Energetică a aprobat Regulamentul privind livrarea energiei termice, acesta fiind publicat deja în Monitorul Oficial din data de 25 august curent, informează bizlaw.md.

Conform documentului, furnizorii de energie termică vor avea dreptul să aplice penalități consumatorilor, pentru fiecare zi de întârziere a achitării facturii. Mărimea penalității urmează să fie convenită, dar nu poate fi mai mare decât limita inclusă în Legea privind energia termică și promovarea cogenerației.

electricitate
© Sputnik / Виталий Аньков

Suma penalității va fi inclusă în factură, pe o poziție separată. Penalitatea poate fi aplicată doar dacă aceasta este prevăzută în contractul de livrare a energiei termice.

Sursa menţionează că penalitatea nu se aplică în cazul în care factura este greşită. Dacă s-a demonstrat o greșeală de calcul pe factură, furnizorul este obligat să returneze consumatorului sau să o calculeze în avans pentru următoarea factură de consum. În cazul în care greșeala admisă pe factură nu este în folosul furnizorului, pentru următoarea lună de consum va fi calculată și suma greșită.

La solicitarea consumatorului, această sumă poate fi reeşalonată pe o perioadă de 6 luni.

De asemenea, furnizorul are dreptul să solicite plată preventivă în cazul în care consumatorul nu a achitat facturile pentru energia termică consumată şi livrarea energiei termice către acesta a fost sistată. Acesta este în drept să ceară plată preventivă de la consumatorii care au încheiat contracte pentru furnizarea energiei termice în baza altui drept decât cel de proprietate asupra imobilului şi de la consumatorii faţă de care a fost iniţiată procedura de insolvabilitate.

Mai mult, furnizorul este în drept să refuze încheierea contractului de furnizare a energiei termice cu solicitantul în cazul în care solicitantul are datorii la alte locuri de consum, refuzul fiind argumentat în scris.

Regulamentul mai stipulează care sunt drepturile și obligațiile consumatorului și furnizorului de energie termică, condițiile de încheiere a unui contract, conectarea și racordarea instalațiilor de utilizare a energiei termice la rețeaua termică.

478
Tagurile:
energie termică, consumator, furnizor, ANRE, Regulament
Tematic
Persoanele fără poliță medicală vor plăti câteva mii de lei amendă și penalitate

Au fost descoperite proprietăți nebănuite ale cafelei îi privește pe toți

4904
(reînnoit 10:19 30.11.2020)
Savanții au verificat de asemenea datele cu privire la corelația dintre sex, alimentație și alte aspecte asupra nivelului mortalității.

CHIȘINĂU, 30 nov – Sputnik. Consumul cu regularitate al cafelei reduce riscul  mortalităţii premature – la această concluzie ai ajuns cercetătorii din cadrul Societăţii Europene de Cardiologie.

Rezultatele unui studiu de anvergură au fost prezentate la congresul Societăţii Europene de Cardiologie, menționează Sputnik Belarus. Pentru a studia influența cafelei asupra sănătății, medicii au urmărit 20 de mii de persoane pe parcursul multor ani.

Cercetări cu privire la posibila influență pozitivă a cafelei asupra duratei de viață au mai fost desfășurate și anterior, însă nu la o scară atât de largă și fără a se ţine cont de anumite regimuri alimentare ( de exemplu, mediteranean) şi categoriile de vârstă.

Influenţa cafelei a început să fie studiată încă în anul 1999. Participanţii au fost investigaţi înainte de experiment, iar starea lor de sănătate a fost urmărită pe parcursul multor ani. A fost mărit numărul meselor pentru cei investigaţi şi cantitatea de cafea consumată.

În urma experimentului, medicii au descoperit că printre participanţii care consumau cel puţin patru ceşti de cafea pe zi, nivelul mortalităţii era mai redus în comparaţie cu cei care prezentau iniţial aceleaşi date, însă nu au consumat cafea.

Savanţii au ajuns şi la o concluzie senzaţională: cu fiecare două ceşti suplimentare de cafea pe zi, riscul mortalităţii scădea cu 22%.

Medicii au verificat de asemenea datele cu privire la corelaţia dintre sex, alimentaţie şi alte circumstanţe asupra nivelului mortalităţii. Astfel, ei au ajuns la concluzia că minimum patru ceşti de cafea pe zi ar fi un element al alimentaţiei corecte, care fortifică sănătatea.

Cauzele unei astfel de influenţe a cafelei asupra organismului uman încă nu au fost studiate până la capăt.

 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

4904
Tagurile:
studiu, durata vieții, sănătate, cafea
Tematic
Incredibil: A fost descoperit un truc simplu care poate îmbunătăți aroma cafelei
Cum transformi ceașca de cafea în barometru: Așa îți faci propria prognoză meteo


Загрузка...
Скорая помощь

Stare de urgență în toată țara de astăzi: Iată ce nu vom avea voie facem

237
(reînnoit 08:43 30.11.2020)
Astăzi intră în vigoare regimul stării de urgență în sănătate publică pe întreg teritoriul țării – purtarea măștii de protecție în spațiile publice este obligatorie în toate spațiile publice.

CHIȘINĂU, 30 nov – Sputnik. De luni, 30 noiembrie, și până pe 15 ianuarie 2021, în toată țara este instituită starea de urgență în sănătate publică. Decizia a fost luată la sfârșitul săptămânii trecute de către Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică, în scopul prevenirii răspândirii infecției COVID-19.

Vor fi reluate un șir de restricții anterioare și vor fi impuse altele noi. Este vorba în primul rând de faptul că, de astăzi, suntem obligați să purtăm masca de protecție în toate spațiile publice, atât închise, cât si deschise. Potrivit autorităților, aceasta este una dintre „măsurile de prevenire şi control al infecţiei COVID-19, aplicabile la nivel naţional”

„Purtarea măştilor de protecţie în toate spaţiile publice (de uz comun) deschise şi închise, în special în transportul public. Masca trebuie să acopere gura şi nasul”, se arată în anexa ordinului adoptat de CNESP.

Măsuri restrictive pentru următoarea perioadă

Autoritățile ai decis să interzică activitatea cluburilor de noapte (discoteci, karaoke, disco-baruri), măsura intrând în vigoare începând cu ziua de sâmbătă, 28 noiembrie 2020. Totodată, de astăzi restaurantele, barurile și cafenelele vor putea activa doar până la ora 22:00. Va fi interzisă activitatea acestora în intervalul orar 22:00 - 07:00.

În perioada stării de urgență în sănătate publică este interzisă organizarea și desfășurarea conferințelor științifice, competițiilor sportive, olimpiadelor cu prezența fizică a persoanelor. De asemenea, nu se va permite prezența spectatorilor în incinta teatrelor, cinematografelor, sălilor de concerte sau caselor de cultură.

În același timp, instituțiile publice și cele private stabilesc un regim special de muncă, fiind atras la serviciu doar personalul strict necesar pentru a asigura funcționalitatea întreprinderilor. Pentru angajații a căror activitate nu necesită prezența obligatorie la locul de muncă, va trebui să fie asigurată munca la distanţă.

Intervin modificări și în orarul de călătorie al transportul public, inclusiv în ceea ce privește numărul de unități de transport. Acesta va fi ajustat după necesitate în orele de vârf. Conducătorii auto, taxatorii și pasagerii vor fi obligați să poarte măști de protecție pe parcursul călătoriei.

În următoarea perioadă este admisă organizarea întrunirilor în masă cu caracter unic și evenimentelor festive cu participarea unui număr mai mic de 50 de persoane, fiind respectate măsurile de sănătate publică și întocmite obligatoriu listele de evidență epidemiologică a evenimentului.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

237
Tagurile:
mască, restricții, stare de urgență
Тема:
Coronavirusul, știri de ultima oră
Tematic
COVID - 19: Țările în care nu pot intra moldovenii - informații actualizate
Nu au mai fost atâtea până acum: Număr-record de cazuri noi de COVID


Загрузка...
Nagorno-Karabah

Miturile despre eficiența dronelor turcești în Karabah

7
În ce măsură e adevărat că Azerbaidjanul a reușit să învingă Armenia cu ajutorul dronelor turcești? Care au fost vulnerabilitățile forțelor armate armene? Răspunsurile la aceste întrebări le aflați din materialul Sputnik.

MOSCOVA, 27 nov – Sputnik. Acțiunile militare în secolul 21 nu pot fi “ieftine și bune”, cu toate acestea, unele atuuri, precum dronele de asalt, nu reprezintă o garanție a succesului.

Calea spre pace: Cum Rusia ajută locuitorii din Nagorno-Karabah
© Video : Ruptly / Минобороны России / МЧС России
Un rol determinat îl joacă întregul sistem al organizării militare a statului, inclusiv potențialul industriei de apărare, arsenalele și capacitățile logisitice. Conflictul din Karabah a arătat, mai întâi de toate, nu supremația Bayraktar TB2 în aer, ci supraaprecierea propriilor forțe de către partea armeană și proasta organizare a apărării la sol.

După încetarea focului în Nagorno-Karabah, în spațiul media au părut mai multe articole de analiză, care pot fi rezumate la două afirmații simple:

  • Azerbaidjan a învins pentru că dispunea de drone turcești, iar Armenia nu le avea;
  • Sistemele rusești de apărare antiaeriană devin inutile într-un război contemporan al dronelor.

O astfel de abordare simplistă poate fi explicată prin cunoștințe tehnico-militare abstracte ale experților, precum și prin numărul mare de exemple ale înfrângerilor suferite de tehnica militară și personalul armean. Cu toate acestea, realitatea este întotdeauna mai complexă decât percepția noastră.

Nu există minuni, orice film este o expresie a regizorului. Imaginile video, realizate de Bayraktar și alte drone ale armatei azere în Karabah, din start au servit pentru demoralizarea inamicului și pentru promovarea dronelor turcești pe piața internațională. Totodată, în spatele camerei video au rămas “raidurile inutile” și eșecurile, distrugerea a zeci de drone cu mijloacele apărării antiaeriene și lupta radioelectronică.

Nagorno-Karabah
© Sputnik / Михаил Воскресенский

Instrumentul de bază al nimicirii trupelor și tehnicii pe câmpul de luptă rămâne artileria, sistemele de lansare multiplă a rachetelor, care sunt capabile să “lucreze” hectare întregi din prima linie și din spatele liniei inamice.

Forțele armate dispun de mai multă artilerie cu tunuri și reactive, decât de drone, dar și puterea de luptă a artileriei este incomparabil mai mare.

Spre exemplu, Bayraktar, cu o valoare de peste 1 milion de dolari, poate ridica și transporta până la țintă peste 150 de kilograme de muniții, iar un lansator multiplu de rachete relativ ieftin poate trimite dintr-un foc o tonă de metal fatal. În acest fel, artileria diminuează considerabil costul de producere al distrugerii țintelor.

Bugetul apărării nu garantează succesul. Spre exemplu, dominația îndelungată a Pentagonului în spațiul aerian al Afganistanului nu a condus la o victorie asupra talibanilor la sol.

O încredere în sine neglijentă

Un sistem de apărare antiaeriană eșalonat, bine organizat, este capabil să neutralizeze orice roi de drone al inamicului, iar mijloacele de spionaj radioelectronic oferă în câteva secunde coordonatele punctelor de comandă. Cu toate acestea, sistemele solitare de apărare antiaeriană ale trupelor armene desfășurate în Karabah nu au asigurat o acoperire nu doar din cauza unor caracteristici “învechite”. Un efect l-a avut și gradul de organizare a serviciului, lipsa unui sistem.

A se observa că „Strela-10” și „Osa-AKM” sunt niște sisteme de rachete antiaeriene din anii 60, care nu reușesc să atingă dronele Bayraktar la o altitudine de 8 kilometri. Sistemele moderne “Tor-M2KM” (cu rază scurtă de acțiune) și “Buk-M2E” (cu rază medie de acțiune) apărau exclusiv Erevanul și Centrala Nucleară Mețamor.

O altă problemă a fost ignorarea mijloacelor de camuflaj pe teren, unele obiective militare parcă ar fi îndemnat: “Distruge-mă!” (o lovitură directă asupra cortului cartierului general cu un steag pe catarg poate priva de orice coordonare câteva unități, ceea ce înseamnă sute și chiar mii de militari pe câmpul de luptă).

Pe de altă parte, atunci când dronele turcești pătrundeau “accidental” din Karabah în zona de frontieră cu Armenia, acolo sistemele antiaeriene și radioelectronice distrugeau dronele fără niciun fel de probleme. Mai târziu, dronele au încetat să mai zboare (probabil, au fost afectate și punctele de control).

Victoria militară din 1994 a format pe parcursul anilor un mit despre invincibilitatea forțelor armate în chestiunea Karabahului. Doar așa poate fi explicată lipsa unor construcții inginerești pe linia de 100 de kilometri de la râul Araks până la lanțul montan Mrava.

Tranșeele și punctele de foc descoperite, adăposturile separate în tranșee – sunt modele ale unor fortificații de la începutul secolului trecut.

Perspectivele deminării în Nagorno-Karabah
© Sputnik / Максим Блинов

Partea armeană nu s-a îngrijit nici de puncte de foc (din beton armat) și nici de rețele de telecomunicații subterane, chiar dacă a avut timp berechet – peste 25 de ani (să se amintim de tunelurile teroriștilor din Siria, construite în niște condiții tehnice modeste). În acest context, în anul 2019 premierul armean Nikola Pașinean a declarat: “Karabahul e Armenia” (însă nu a recunoscut autoproclamata republică), iar ministrul Apărării, David Tonoyan, a formulat în felul următor concepția: “Noi teritorii în cazul unui război”.

Pe 27 septembrie, potențialul militar al părții armene era de câteva ori mai mic decât al părții azere. Cu toate acestea, adversarii au suferit pierderi egale în rândul militarilor și tehnicii militare. În direcția sud, la o anumită etapă, forțele azere și-au asigurat o supremație de 10 ori mai mare, însă au reușit să înainteze timp de o lună cu doar 30-40 de kilometri. Blitzkriegul celor de la Baku a eșuat. În mare parte asta se datorează rezistenței și curajului militarilor și voluntarilor armeni care au fost nevoiți să acționeze în ciuda tuturor condițiilor, în afara unui sistem centralizat de dirijare militară, fără o susținere aeriană.

Experiența siriană și libiană

Revenind la subiectul competițiilor între sistemele rusești de apărare antiaeriană și dronele turcești, ne-am putea aduce aminte de “cascada de drone” în spațiul aerian al Siriei și Libiei – în rezultatul utilizării sistemelor de rachete antiaeriene „Tor-M2KM”, „Buk-M2E” și „Sosna”. O eficiență la fel de mare a demonstrat sistemul “Panțir-S1”. Dacă aceste sistem ar fi fost desfășurate la timp în Nagorno-Karabah, nu ar fi lăsat nicio șansă dronelor turcești “Bayraktar”.

Sistemul de rachete antiariene “Tor-M2KM” este dotat cu opt rachete cu o rază de acțiune de până la 15 kilometri și o altitudine de interceptare de până la 10 kilometri, fiind capabil să detecteze și să doboare ținte cu o vizibilitate redusă. Totodată, poate detecta simultan până la 48 de ținte, însoțește 10 și distruge patru.

Raza maximă de acțiune a “Buk-M2E” este de 45 de kilometri. Altitudinea de interceptare este de la 15 la 25 de kilometri. Are capacitatea de a doborî ținte aerodinamice care au o viteză de până la 2,5 Mach și ținte balistice cu o viteză de până la 4 Mach. Lovește simultan până la 24 de ținte (inclusiv cele cu o vizibilitate redusă).

Muncă de durată: Geniștii ruși în Nagorno-Karabah
© Ruptly / Минобороны России

Sistemul “Sosna” observă rachetele de croazieră și dronele de la o distanță de până la 12 kilometri, zona unei distrugeri garantate: de la o distanță de 1,3 – 10 kilometri, altitudine de la 2 metri până la 5 kilometri. Sistemul optic și electronic de control al focului nu se dă de gol prin nicio radiere. Sistemul poate în orice perioada a zilei și în orice condiții meteo să funcționeze în regim autonom, fără participarea echipajului.

În raza de acțiune sunt și țintele terestre, inclusiv tancurile (există elemente de distrugere a blindajului), tancul este detectat de la o distanță de până la opt kilometri.

În cadrul misiunii de menținere a păcii, Rusia a transferat în Nagorno-Karabah cele mai noi sisteme de luptă radioelectronice „Leer-3”. Sarcina de bază a acestuia este bruierea semnalelor GSM, blocarea rețelelor 3G și 4G. Sistemul constă dintr-un automobil KaMAZ și două-trei drone “Orlan-10”, cu o rază de acțiune de 120 de kilometri (capacitatea de aflare în aer la o înălțime de până la 5 km este de 10 ore). De asemenea, drona poate identifica telefoanele, tabletele, poate desfășura acțiuni de recunoaștere, poate transmite datele pe unitățile de stocare și poate să le transmită trupelor de artilerie pentru efectuarea loviturilor. Conflictul din Karabah a fost înghețat, nu rezolvat, iată de ce mijloacele de recunoaștere și sistemele antiaeriene continuă să fie importante.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

7
Tagurile:
Nagorno-Karabah, drone, eficiență, Mituri
Tematic
Calea spre pace: Cum ajută Rusia locuitorii din Nagorno-Karabah


Загрузка...