Viorel Gârbu

Dolarul, în cădere liberă. Până unde va ajunge valuta americană

269
(reînnoit 12:37 10.02.2018)
Leul moldovenesc prinde la puteri. Doar că numai în raport cu valuta americană. Cum explică experții economici situația creată și care sunt pronosticurile pentru viitor
Dolarul, în cădere liberă. Până unde va ajunge valuta americană

Dolarul bate în retragere. După ce a intrat în 2018 cu o cotație de 17 lei și nouă bani, încet, dar sigur, valuta americană a pierdut din teren ajungând astăzi la valoarea de 16 lei și 62 de bani. Așa se face că, în doar cinci săptămâni, dolarul a pierdut 47 de bani în fața leului moldovenesc.

Expertul economic Viorel Gârbu are o explicație pentru situația creată și spune că dolarul își va continua trendul descendent și în perioada imediat următoare.

„Dolarul a ajuns la 1,24 față de euro. Cândva a fost cotat și la 1,40 față de euro, adică mult mai slab decât este în prezent. Posibil, dolarul își va continua trendul descendent pe plan internațional, iar acest lucru se va vedea inclusiv în cotațiile leul moldovenesc — monedă americană. În opinia mea, climatul investițional nu este tocmai favorabil. Respectiv, nu se fac investiții foarte multe în active materiale, iar acest lucru nu duce la o cerere mai mică de dolari americani. Este o consecință a realităților economice și politice din țara noastră", a declarat expertul economic Viorel Gârbu pentru Sputnik Moldova. 

Spre deosebire de dolar, moneda unică europeană și-a menținut poziția ocupată la început de an și chiar s-a întărit cu 7 bani, fiind astăzi cotată cu 20 de lei și 56 de bani.

269
Tagurile:
Moneda unică, leul moldovenesc, expert economic, curs valutar, dolar, euro, Viorel Gîrbu, Chișinău
Tematic
Euro crește! Economistul Viorel Gârbu explică care este adevărata cauză
Viorel Gârbu: de dragul leului, autoritățile au sacrificat economia
Euro cedează dramatic în fața leului. Cum se modifică miercuri cursul valutar
Ce se întâmplă astăzi cu moneda națională: Cursul valutar stabilit de BNM
Cum va influenţa Brexit cursul valutar în Moldova, ce spune ministrul Finanţelor
Mihai Manole

Expert: FMI schimbă macazul. Iată ce se va întâmpla în toamnă

732
(reînnoit 22:47 11.08.2018)
Fostul ministru al Finanțelor Mihai Manole consideră că Fondul Monetar Internațional își va revizui poziția privind Republica Moldova la momentul când autoritățile vor examina în toamnă politica bugetar-fiscală și proiectul bugetului pentru anul 2019.
Expert: FMI schimbă macazul. Iată ce se va întâmpla în toamnă

"Vor avea loc discuții deoarece documentele votate în Parlament privind reforma fiscală nu au fost coordonate cu FMI", a spus Mihai Manole. potrivit lui, FMI va pune câteva condiții și anume: să identifice sursele de acoperire a deficitului bugetar care inevitabil va crește după reforma fiscală.

Mihai Manole a mai declarat în studioul radio Sputnik Moldova că FMI ar putea extinde programul cu Moldova pe partea ce ține de sectorul real al economiei.

La ora actuală Moldova are un program cu Fondul doar pe angajamentele din sectorul financiar-bancar. La momentul votării în Parlament a reformei fiscale, opinia preliminară a experţilor FMI era că pachetul legislativ de modificări bugetar-fiscale şi măsuri de amnistie a capitalului nu se aliniază la obiectivele programului susţinut de FMI. Experții Fondului menționau că măsurile adoptate vor spori caracterul regresiv al sitemului fiscal, vor reduce gradul de conformare fiscală şi vor expune sistemul bugetar-fiscal unor riscuri semnificative.

Autor Eduard Maciac

732
Tagurile:
reforma fiscala, Chisinau
Tematic
Cum se vor schimba salariile mici și cele cu patru zerouri după reforma fiscală
Reforma fiscală, anunțată de Guvern, salutată de patronii restaurantelor și hotelurilor
Roman Chircă: Reforma fiscală are și o conotație electorală


Загрузка...
Ion Prisăcaru

Fostul șef de la FISC, Ion Prisăcaru, despre reforma fiscală votată de Parlament

400
(reînnoit 20:12 08.08.2018)
Fostul șef al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, Ion Prisăcaru, consideră că după implementarea reformei fiscale următorul pas ar fi reducerea numărului de impozite.
Fostul șef de la FISC, Ion Prisăcaru, despre reforma fiscală votată de Parlament

"După reforma fiscală, consider că vor crește veniturile la buget. Se va vedea care va fi reacția mediului de afaceri, dar decizia Guvernului de a micșora impozitele este una curajoasă", a declarat Ion Prisăcaru în cadrul emisiunii ”Logica Puterii”, de la Sputnik Moldova, moderată de Tatiana Cebotari.

Totodată, fostul șef al fiscului spune că în Moldova mai există o altă problemă legată de fiscalitate.

"Noi avem un sistem de impozitare destul de complicat la capitolul numărul impozitelor și taxelor. Există la ora actuală peste 200 de impozite și taxe în sistemul fiscal din Moldova. Eu sunt de părere, și am demonstrat acest fapt, că ar putea să rămână doar nouă tipuri de impozite. Astfel noi vom ușura munca pentru agenții economici, dar și pentru contabilitățile agentului economic", a declarat Ion Prisăcaru în studioul radio Sputnik Moldova.

El a mai spus că, odată cu reducerea numărului de impozite, bugetul de stat nu va fi afectat iar Serviciul Fiscal de Stat își va îmbunătăți administrarea fiscală.

Autor Eduard Maciac

400
Tagurile:
reforma fiscală, Ion Prisăcaru, Chisinau
Tematic
Roman Chircă: Reforma fiscală are și o conotație electorală
Cum se vor schimba salariile mici și cele cu patru zerouri după reforma fiscală


Загрузка...
Accident, zăpadă, iarnă

Foto Nici nu a început bine iarna, iată ce se întâmplă pe drumuri

0
(reînnoit 13:52 01.12.2020)
Prima zi de iarnă i-a prins pe unii șoferi nepregătiți de noile condiții meteo în care sunt obligați să se deplaseze. Din cauza zăpezii, unele mașini au derapat de pe acostament chiar la primele ore ale acestei dimineți.

CHIȘINĂU, 1 dec - Sputnik. Poliția de Frontieră în avertizează pe șoferii care merg în străinătate ca, înainte de a porni la drum, să se informeze despre starea vremii atât din țară, cât și din statul în care au planificat sejurul.

La fel, să se verifice și să se echipeze în conformitate cu condițiile meteo mijlocul de transport, dar și să țină cont de îndrumările și avertizările altor instituții de resort.

Secția Relații Publice a Inspectoratului General al Poliției de Frontieră al MAI anunță într-un comunicat de presă că astăzi, la ora 06:40, polițiștii de frontieră din Direcția regională EST aflați în misiuni de serviciu au dat o mână de ajutor unor persoane, mașina cărora a derapat și s-a blocat pe marginea șoselei R-31.

În același timp, oamenii legi irecomandă:

Deplasarea în traficul rutier cu viteză redusă atât în localităţi, cât şi în afara lor;

Echiparea maşinilor cu pneuri corespunzătoare şi folosirea preponderentă a frânei de motor;

Păstrarea distanţei suficiente între vehicule, pentru a putea opri maşina în siguranţă.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
accidente, polei, zăpadă, iarnă


Загрузка...