Karmella

Senzațional: Interpreta Karmella lansează o piesă pe ritmuri latino

128
(reînnoit 12:44 12.08.2018)
Karmella este un nume relativ nou în industria muzicii moldovenești. Talentul, calitățile sale vocale, energia și pasiunea nu au putut trece neobservate de către fanii artistei.
Senzațional: Interpreta Karmella, lansează o piesă nouă pe ritmuri latino

 

În cadrul emisiunii "Sputnik Matinal", Karmella a oferit detalii despre melodia pe care urmează să o lanseze și în premieră a cântat refrenul noului său produs muzical.

"Am revenit cu forțe noi din vacanța pe care am petrecut-o în Spania. După această odihnă mult așteptată mi-a venit ideea să lansez o piesă nouă cu ritmuri latino. Nu a trecut mult timp și împreună cu domnul Ivan Lincovschi am scris versurile pentru piesa "Corabia Iubirii".  Ulterior, energică și plină de entuziasm am plecat la Moscova să filmăm videoclipul pentru piesa mea nouă. Nu ași fi reușit acest lucru fără sprijinul, ajutorul și susținerea soțului meu. La moment îmi place activitatea mea și sper că ascultătorii vor aprecia noul produs muzical", a relatat Karmella.

În premieră, în studioul Radio Sputnik Moldova, Karmella a interpretat refrenul piesei "Corabia Iubirii".

Autor: Cristina Baș

128
Tagurile:
latino, muzică, videoclip, premieră, Karmella
Tematic
Interpretul Constantin Beiu a lansat o nouă piesă numită ”Basarabia”
Cleopatra Stratan a lansat un nou videoclip: Nu a uitat de Ghiță
Interviu în exclusivitate cu interpreta Cleopatra Stratan
Muzica clasică - marea provocare a cantautorului Sergiu Țurcanu
Muzica - sursa nelimitată de fericire pentru interpretul Sergiu Moșneagu
Aliona Serbulenco

Important pentru părinți: Riscurile la care-și expun copiii dacă nu-i vaccinează

171
(reînnoit 19:10 20.08.2018)
Specialiștii trag un semnal de alarmă: la ce riscuri sunt expuși copiii neimunizați.
Important pentru părinți! Riscurile la care-și expun copiii dacă nu-i vaccinează

Tot mai mulți părinţi decid să nu-și vaccineze copiii. Potrivit secretarului de stat al Ministerului Sănătății Muncii și Protecției Sociale, Aliona Serbulenco, părinţii refuză să-și imunizeze copiii din motive religioase, convingeri personale, dar şi pentru că nu sunt informaţi în privinţa riscului de contractare a unor boli periculoase cum sunt rujeola sau rubeola. 

Cert este că, în ultimii 10 ani, rata imunizării a scăzut cu opt la sută, iar în prezent constituie doar 87 de procente.

„Dacă în 2007, 95% din populația țării era vaccinată, ceea ce reprezenta și norma recomandată de instituțiile internaționale, în prezent, doar 87% din populație este vaccinată împotriva rujeolei, ceea ce înseamnă că avem un statut al imunității foarte scăzut. În raioanele Ceadâr-Lunga și Taraclia, dar și în orașele Bălți și Chișinău, acest procent este și mai scăzut", spune secretarul de stat al Ministerului Sănătății Muncii și Protecției Sociale, Aliona Serbulenco.

Reprezentantul Ministerului Sănătății atrage atenția că, de cele mai multe ori, părinții refuză să-și vaccineze copiii fără a avea o explicație plauzibilă.

„În ultimii ani am observat atâtea contraindicații, care sunt niște mituri. Mai mult, mulți părinți refuză să-și vaccineze copiii fără a avea o explicație. Multe mame se bazează pe zvonurile auzite de la vecină sau de pe internet, ceea ce este incorect", adaugă Aliona Serbulenco.

Amintim că 40 de copii din raioanele Ceadâr-Lunga, Vulcăneşti, Taraclia și Ungheni au ajuns la spital după ce s-au infectat cu rujeolă. Potrivit reprezentanților Ministerului Sănătății Muncii și Protecției Sociale, sursa infecției a fost o minoră care a petrecut mai bine de o lună în Ucraina, unde este focar de rujeolă. Fără să bănuiască ceva, părinții au dus copila la tabăra din satul Morenii Noi, raionul Ungheni, unde au fost infectați alți 25 de copii. Aceștia, la rândul lor i-au infectat pe alții 15, iar astăzi, cifra a ajuns la 40.

Autor: Silvia Zavadovschi

171
Tagurile:
parinti, copii, rujeola, vaccin, pericol, Silvia Zavadovschi, Aliona Serbulenco
Tematic
Alarmant! Doar trei copii din cei 40 infectați cu rujeolă au fost vaccinați
Ne vaccinăm sau nu copiii? Un cunoscut preot ortodox pune punctul pe i


Загрузка...
Vlad Mircos

Compozitor: Educația muzicală modelează personalitatea elevilor

370
(reînnoit 13:53 19.08.2018)
Educația muzicală este o disciplină pe care unii o neglijează și nu îi oferă o importanță majoră precum altor materii.
Compozitor: Educația muzicală modelează personalitatea elevilor

În cadrul emisiunii "Sputnik Matinal", compozitorul Vlad Mircos a relatat despre activitatea educațională în cadrul disciplinei Educație muzicală, dar și despre importanța acesteia pentru dezvoltarea elevilor.

”Din păcate educația muzicală nu a fost și nici nu este considerată o disciplină de studiu importantă în procesul educațional școlar. Eu am avut marele noroc de profesorul de muzică din școală care organiza lecții de cor. Astfel ne pregăteam de festivalurile raionale și ocupam locuri de frunte. Acest lucru m-a ajutat să mă dezvolt ca personalitate și să descopăr dragostea față de muzică”, a relatat Vlad Mircos.

Compozitorul susține că educația muzicală este o disciplină foarte importantă, care modelează personalitatea și comportamentul elevilor. Studierea muzicii facilitează înțelegerea celorlalte materii și dezvoltă aptitudini și caracter. Totodată, pe lângă genurile de muzică promovate în rândul tinerilor, copiii trebuie să cunoască și despre muzica academică — clasică, care a trecut examenul timpului.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

370
Tagurile:
educatie muzicala, compozitor, personalitate, elevi, Vlad Mircos
Tematic
Muzica - sursa nelimitată de fericire pentru interpretul Sergiu Moșneagu
Muzica clasică - marea provocare a cantautorului Sergiu Țurcanu


Загрузка...
Rezultatele finale ale Exit Poll la alegerile prezidențiale

Rezultatele finale ale Exit Poll la alegerile prezidențiale

0
(reînnoit 17:39 30.10.2020)
Rezultatele finale ale Exit poll la alegerile prezidențiale din Moldova ar urma să fie anunțate după închiderea secțiilor de votare, la orele 22:00, potrivit organizatorilor – reprezentanți ai comunității WatchDog.MD și Institutului de Politici Publice.

Președintele CEC, Dorin Cimil, a declarat joi, în Studioul Radio Sputnik că CEC trebuie să decidă dacă va fi sau nu permis efectuarea unui Exit Poll în cadrul alegerilor prezidențiale, programate pentru ziua de 1 noiembrie. Dar în niciuna dintre cele două ședințe publice ale CEC nu a fost pronunțată vreo hotărâre.
Totuși, cei de la WatchDog.md și Institutul de Politici Publice deja au anunțat când vor prezenta rezultatele finale ale Exit Poll-ului.

Anterior aceștia au anunțat că un exit-poll ar urma să fie organizat în cadrul alegerilor prezidențiale din 1 noiembrie.

Rezultatele parțiale ale acestuia ar urma să fie anunțate în data de 1 noiembrie la ora 21.00, iar rezultatele finale - la ora 22:00, potrivit organizatorilor studiului sociologic.

Spre deosebire de practica din anii precedenți, în acest an, sondajul, dacă va avea loc, va fi efectuat prin telefon, din cauza pandemiei de coronavirus. În cadrul acestui sondaj urmează să fie chestionați 4 mii de cetățeni cu drept de vot, din diferite raioane ale țării.

CEC-ul a reacționat după anunțarea intenției de organizării unui astfel de sindaj, declarând, într-un comunicat de presă, că-și „rezervă dreptul de a sesiza Centrul pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, Consiliul Audiovizualului și organele de drept pentru a documenta și investiga cazul”.

„Chestionarea alegătorilor la ieșirea din secția de votare (exit-poll clasic) nu poate fi echivalată cu efectuarea acestuia prin intermediul telefonului, or la chestionarea votanților nu se utilizează metode ce ar putea identifica alegătorul”, explică CEC.

Autoritatea electorală centrală mai menționează că „în cazul sondajului de opinie care se intenționează a fi realizat, acesta nu se încadrează în mecanismele desfășurării unui exit-poll, deoarece la momentul apelului telefonic nu există o certitudine că alegătorul a participat la alegeri”.

Totodată, CEC a atenționat că în ziua alegerilor, până la închiderea secțiilor de votare, se interzice publicarea în mijloacele de informare în masă a materialelor, inclusiv a interviurilor cu alegătorii, despre numărul de voturi întrunite de concurenții electorali pe parcursul zilei şi despre șansele acestora, inclusiv prezentarea rezultatelor exit-poll-urilor.

Notăm că, în conformitate cu articolul 6 din Codul Electoral, votul este secret, iar autorităților publice și altor subiecți implicați în procesele electorale le revine obligația de a asigura caracterul confidențial al votului.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
Tagurile:
rezultate finale exit poll, Exit Poll
Тема:
Alegeri prezidenţiale în Republica Moldova - 2020
Tematic
Sondaj exit-poll la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie
CEC nu permite exit-poll-ul și va sesiza organele de drept


Загрузка...