Irina Parvan

Ce stil de educație adopți ca devii un părinte mai bun

368
(reînnoit 19:04 10.08.2018)
Educația copilului este o provocare pentru orice părinte. Climatul educațional familial promovat și stilurile parentale abordate de părinţi au un rol și un loc primordial în procesul educațional.
Află ce stil de educație să adopți ca să-ți îndeplinești cu succes "funcția de părinte"

Prima dintre greșelile grave ale parentalității, pe care psihologul Irina Parvan a observat-o de când oferă consiliere psihologică de familie, este absența unor limite comportamentale, a unor reguli minime de conduită, care au rolul de a oferi cadrul de siguranță în interiorul căruia copilul să crească și să evolueze.

"Toți părinții încorporează atât dragostea, cât și limitele în stilul lor parental. Însă este bine să cunoaștem echilibrul dintre acești doi factori pentru ca să decidem care stil de educație îl implementăm ca părinți. Există stilul autoritar, permisiv și dictatorial. Anume abordarea stilului autoritar ne oferă posibilitatea să creștem copii armonioși. Părinții autoritari setează limite și le întăresc prin discuții libere și raționale în privința comportamentului copilului. În asemenea familii există comunicare afectivă și reguli definite, care nu sunt rigide și difuze ca în familiile dictatoriale sau permisive. Până nu demult majoritatea copiilor creșteau în familii dictatoriale, unde părinții erau foarte severi și duri, ca niște "jandarmi" care manifestau un control exagerat și absolut asupra copiilor. Abordarea unui asemenea stil de educație prezintă puține avantaje, deoarece regulile stricte impuse dezvoltă la copil stima de sine scăzută, lipsa empatiei, incapacitatea de a comunica, lipsa de inițiativă și curaj", a explicat Irina Parvan în cadrul unui interviu acordat studioului Radio Sputnik Moldova.

Cercetările de specialitate sugerează existența a două elemente principale în funcție de care pot fi definite stilurile parentale: controlul și emoția. Potrivit psihologului, controlul parental încorporează comportamente de disciplină precum învăţarea copiilor să acţioneze conform regulilor, setarea limitelor într-un mod consistent și emoțional neutru, având așteptări adecvate vârstei copilului și monitorizând toată gama de activități. Iar căldura părintească se referă la capacitatea de a fi apropiat din punct de vedere afectiv de copil, de a fi atent la nevoile si emoţiile sale şi de a-i arăta acest lucru.

"Cea mai importantă perioadă a copilăriei este exact atunci când copii merg în clasa întâi. Această etapă mai este numită perioada copilăriei mijlocii sau hărnicie versus inferioritate. Ideea noastră, a stilului parental este să-i învățăm să muncească, să se conformeze culturii noastre. Sarcina de bază a copiilor la această vârstă de 7-8 ani este să adopte noi competențe. Nu putem adopta stilul permisiv în educația copilului, deoarece astfel riscăm să creștem un copil iresponsabil, căruia îi lipsește capacitatea de a lua decizii, de a avea un control asupra vieții sale și de a-și forma ideii cum se vede în viitor", a menționat Irina Parvan.

Autor: Valeria Fortuna

368
Tagurile:
stil de educatie, parinte, educație în familie, control, reguli, copil, Irina Parvan, Chișinău
Tematic
Cum creștem un copil de succes? Sfaturi de la scriitorul Alexandru Plăcintă
Poveștile terapeutice produc schimbări pozitive în comportamentul copiilor
Aliona Serbulenco

Important pentru părinți: Riscurile la care-și expun copiii dacă nu-i vaccinează

178
(reînnoit 19:10 20.08.2018)
Specialiștii trag un semnal de alarmă: la ce riscuri sunt expuși copiii neimunizați.
Important pentru părinți! Riscurile la care-și expun copiii dacă nu-i vaccinează

Tot mai mulți părinţi decid să nu-și vaccineze copiii. Potrivit secretarului de stat al Ministerului Sănătății Muncii și Protecției Sociale, Aliona Serbulenco, părinţii refuză să-și imunizeze copiii din motive religioase, convingeri personale, dar şi pentru că nu sunt informaţi în privinţa riscului de contractare a unor boli periculoase cum sunt rujeola sau rubeola. 

Cert este că, în ultimii 10 ani, rata imunizării a scăzut cu opt la sută, iar în prezent constituie doar 87 de procente.

„Dacă în 2007, 95% din populația țării era vaccinată, ceea ce reprezenta și norma recomandată de instituțiile internaționale, în prezent, doar 87% din populație este vaccinată împotriva rujeolei, ceea ce înseamnă că avem un statut al imunității foarte scăzut. În raioanele Ceadâr-Lunga și Taraclia, dar și în orașele Bălți și Chișinău, acest procent este și mai scăzut", spune secretarul de stat al Ministerului Sănătății Muncii și Protecției Sociale, Aliona Serbulenco.

Reprezentantul Ministerului Sănătății atrage atenția că, de cele mai multe ori, părinții refuză să-și vaccineze copiii fără a avea o explicație plauzibilă.

„În ultimii ani am observat atâtea contraindicații, care sunt niște mituri. Mai mult, mulți părinți refuză să-și vaccineze copiii fără a avea o explicație. Multe mame se bazează pe zvonurile auzite de la vecină sau de pe internet, ceea ce este incorect", adaugă Aliona Serbulenco.

Amintim că 40 de copii din raioanele Ceadâr-Lunga, Vulcăneşti, Taraclia și Ungheni au ajuns la spital după ce s-au infectat cu rujeolă. Potrivit reprezentanților Ministerului Sănătății Muncii și Protecției Sociale, sursa infecției a fost o minoră care a petrecut mai bine de o lună în Ucraina, unde este focar de rujeolă. Fără să bănuiască ceva, părinții au dus copila la tabăra din satul Morenii Noi, raionul Ungheni, unde au fost infectați alți 25 de copii. Aceștia, la rândul lor i-au infectat pe alții 15, iar astăzi, cifra a ajuns la 40.

Autor: Silvia Zavadovschi

178
Tagurile:
parinti, copii, rujeola, vaccin, pericol, Silvia Zavadovschi, Aliona Serbulenco
Tematic
Alarmant! Doar trei copii din cei 40 infectați cu rujeolă au fost vaccinați
Ne vaccinăm sau nu copiii? Un cunoscut preot ortodox pune punctul pe i


Загрузка...
Vlad Mircos

Compozitor: Educația muzicală modelează personalitatea elevilor

378
(reînnoit 13:53 19.08.2018)
Educația muzicală este o disciplină pe care unii o neglijează și nu îi oferă o importanță majoră precum altor materii.
Compozitor: Educația muzicală modelează personalitatea elevilor

În cadrul emisiunii "Sputnik Matinal", compozitorul Vlad Mircos a relatat despre activitatea educațională în cadrul disciplinei Educație muzicală, dar și despre importanța acesteia pentru dezvoltarea elevilor.

”Din păcate educația muzicală nu a fost și nici nu este considerată o disciplină de studiu importantă în procesul educațional școlar. Eu am avut marele noroc de profesorul de muzică din școală care organiza lecții de cor. Astfel ne pregăteam de festivalurile raionale și ocupam locuri de frunte. Acest lucru m-a ajutat să mă dezvolt ca personalitate și să descopăr dragostea față de muzică”, a relatat Vlad Mircos.

Compozitorul susține că educația muzicală este o disciplină foarte importantă, care modelează personalitatea și comportamentul elevilor. Studierea muzicii facilitează înțelegerea celorlalte materii și dezvoltă aptitudini și caracter. Totodată, pe lângă genurile de muzică promovate în rândul tinerilor, copiii trebuie să cunoască și despre muzica academică — clasică, care a trecut examenul timpului.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

378
Tagurile:
educatie muzicala, compozitor, personalitate, elevi, Vlad Mircos
Tematic
Muzica - sursa nelimitată de fericire pentru interpretul Sergiu Moșneagu
Muzica clasică - marea provocare a cantautorului Sergiu Țurcanu


Загрузка...

Spital mobil în Stepanakert: A fost amenajat de armata rusă

0
(reînnoit 22:23 30.11.2020)
Ministerul Apărării al Rusiei a amenajat un spital mobil în Nagorno-Karabakh, relatează corespondentul RIA Novosti.

Spitalul este dotat cu unități de terapie intensivă, de diagnostic funcțional și de laborator, o sală de operații, un cabinet stomatologic și un cabinet oftalmologic. Există aparate pentru ventilare artificială, aparate cu ultrasunete și raze X.

Calea spre pace: Cum Rusia ajută locuitorii din Nagorno-Karabah
© Video : Ruptly / Минобороны России / МЧС России

Trupele ruse de menținere a păcii sunt staționate în Nagorno-Karabakh în conformitate cu un acord semnat pe 10 noiembrie de liderii Rusiei, Azerbaidjanului și Armeniei. Acesta prevede încetarea completă a ostilităților care au durat până pe 27 septembrie. Armenia ar trebui, de asemenea, să întoarcă regiunile Kelbajar, Lachin și Aghdam Azerbaidjanului.

La Baku, acordul a fost numit capitularea Erevanului. Președintele Ilham Aliyev a subliniat că documentul este cel mai benefic pentru Azerbaidjan: acum, potrivit acestuia, etapa militară a fost încheiată și este posibil să se treacă la probleme de ordin politic.

Prim-ministrul armean Nikol Pashinian a recunoscut că decizia privind pacea a fost una dificilă, dar i-a permis să salveze ceea ce Karabahul ar fi pierdut. După aceea, au început proteste în Erevan, în care a fost cerută demisia prim-ministrului.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
  • © Sputnik / Maksim Blinov

    Un militar rus asamblează echipamente la spitalul mobil de lângă Stepanakert. Primele unități ale tehnicii medicale speciale din districtul militar estic au ajuns în capitala Nagorno-Karabakh, Stepanakert, pentru a oferi asistență populației locale.

  • © Sputnik / Maksim Blinov

    Militarii ruși descarcă echipamente la spitalul mobil de lângă Stepanakert. Primele unități au ajuns în capitala Nagorno-Karabakh, Stepanakert, pentru a oferi asistență populației locale.

  • © Sputnik / Maksim Blinov

    Militarii ruși instalează echipamente la spitalul mobil de lângă Stepanakert.

  • © Sputnik / Maksim Blinov

    Un militar rus fixează o copertină pe un modul cadru pe teritoriul spitalului mobil de lângă Stepanakert

  • © Sputnik / Maksim Blinov

    Militarii ruși instalează echipamente la spitalul mobil de lângă Stepanakert

  • © Sputnik / Maksim Blinov

    Militarii ruși instalează un modul cadru pe teritoriul spitalului mobil de lângă Stepanakert

  • © Sputnik / Maksim Blinov

    Militari ruși pe teritoriul spitalului mobil de lângă Stepanakert

  • © Sputnik / Maksim Blinov

    Militarii ruși descarcă echipamente la spitalul mobil de lângă Stepanakert. Primele unități au ajuns în capitala Nagorno-Karabakh, Stepanakert, pentru a oferi asistență populației locale.

  • © Sputnik / Maksim Blinov

    Un militar rus instalează echipamente în cadrul spitalului mobil de lângă Stepanakert.

  • © Sputnik / Maksim Blinov

    Militar rus pe teritoriul spitalului mobil de câmp lângă Stepanakert

  • © Sputnik / Maksim Blinov

    Militarii ruși instalează echipamente medicale la spitalul mobil de lângă Stepanakert

  • © Sputnik / Maksim Blinov

    Militar rus descarcă echipamente medicale la spitalul mobil de lângă Stepanakert

Tagurile:
spital, Karabah
Тема:
Situaţia în Nagorno-Karabah
Tematic
Turcomanii sirieni în Karabah: veniți la război sau o mare populare?


Загрузка...